Cum e cel mai bine?

Scriitorul de la pagina 3
Nici aşa nu-i bine, să termini într-o săptămână un dosar, la care alţii muncesc jumătate de an.

Nu-i bine să fii mult mai bun decât toţi.

Iar dacă eşti tânăr, angajat de curând într-un institut de cercetare, şi dai gata în câteva zile un raport pe care şefii şi l-au pasat de la o secţie la alta, tocmai ca să nu fie gata niciodată, nu-i bine deloc.

Nu se fac nicăieri şedinţe, în care să se discute darea afară din servici a tinerilor supradotaţi, însă aceştia îşi pun în cap toată lumea şi trebuie să-şi scrie demisia.

Cum e lucrarea lui Ionescu?, îl întreabă directorul Centrului de studii şi cercetări paralelipipedice pe şeful secţiei Programe, domnul Calu. Perfectă, răspunde consternat domnul Calu. I-am dat-o marţi şi vineri era gata. Omul ăsta ne omoară cu zile! Domnul Calu are dreptate. Norma pentru un cercetător e de optzeci de pagini dactilo pe trimestru. Andrei Ionescu e la al treilea dosar de optzeci de pagini, pe care-l rezolvă în mai puţin de cinci zile. Mai se şi scuză nenorocitul că ar fi putut să-l predea vineri, dar fiindcă a fost zi scurtă şi toţi au şters-o mai devreme, i l-a pus pe masă lui domnul Calu abia luni la prima oră.

Problema cu Andrei Ionescu nu e că a rezolvat, în mai puţin de o lună, jumătate din planul secţiei pe un an, ci că în orice secţie l-ai repartiza termină treaba perfect în câteva zile. Parcă n-ar fi om, parcă ar fi maşină. Să fie chiar atât de bun?, îl întreabă directorul pe domnul Calu. Este, lua-l-ar dracu, răspunse domnul Calu. În tonul cu care rosteşte drăcuiala nu-i nici obidă, nici ranchiună. Ştia el, domnul Calu, c-ar exista şi astfel de indivizi, dar spera să nu aibă de a face cu ei niciodată. Un centru de studii ca al lor, care primeşte tot mai greu fonduri pentu cercetări paralelipipedice, trebuie să fac dovada că biruie foarte greu temele primite de la minister şi că oamenii îşi justifică lefurile muncind ca robii, tot anul. Când norma pe trimestru a crescut de la şaptezeci şi opt la optzeci de pagini, angajaţii şi-au adus certificate medicale de stres şi suprasolicitare. Că le-au obţinut de la Centrul de evaluare a efortului în condiţii paralelipipedice, de pe lângă Ministerul Muncii, din clădirea alăturată, nu mai contează. Ce contează e faptul că, dacă lucrurile merg la fel, la anul or să trebuiască să predea optzeci şi două de pagini. Vă daţi seama ce o să fie?, a spus domnul Cocioabă, care mai are un an până la pensie. Până în 2050 o să fim obligaţi să predăm o sută şaizeci şi patru de pagini!

De regulă, cazurile în care un angajat nu poate fi convins cu vorba bună să nu-şi predea lucrările la termen se rezolvă legal: omul e dat afară pentru că se pune contra interesului public. În urmă cu nişte ani, a mai venit unul, care nu putea să muncească prost. Şi, cu toate că le-a fost milă, a trebuit să-l disponibilizeze. Cu Andrei Ionescu însă problema e şi mai gravă. Andrei Ionescu a luat acasă toate dosarele din secţie, fără să întrebe pe nimeni. Iar dacă le aduce şi pe astea rezolvate, Centrul de studii se desfiinţează.

Ce ne facem dom' Calu, că e omul matale?, întreabă retoric directorul. Îl omor cu mâna mea! zice şeful de birou, cu un glas stins, de om care ştia că vine sfârşitul.

Şi o să vină deoarece, tot aşa, au avut unul tânăr, la Centrul de cercetări dreptunghiulare, care a terminat într-o săptămână lucrările pe doi ani. Încă unul şi încă unul şi s-a dus dracului România. Rămâne fără centre de studii şi cercetări paralelipipedice. Noroc că mai există şi centre de cercetări bifurcate, unde nu e angajat nimeni, fără o recomandare de la partid.