Cum e pe covorul roşu la Cannes

Când păşeşti pe covorul roşu de la Cannes, nimic nu seamănă cu ce vezi la tv. La invitaţia Chivas, băutura oficială a festivalului, am fost special guest - alături de Andreea Raicu, Virgil Ianţu şi Răzvan Ciobanu - la premiera filmului lui Pedro Almodovar, Los abrazos rotos.

Pe covorul roşu e mai greu decât îmi imaginam. Pentru mine pregătirile au început cu trei săptămâni înainte de plecare, când, o jumătate de zi, am probat 15 rochii şi zeci de pantofi potriviţi. Stiliştii de la Mengotti s-au învârtit în jurul meu căutând accesorii potrivite şi retuşând detalii pentru o ţinută perfectă. Mă dureau picioarele, nu mai aveam nici un chef să mai îmbrac încă o rochie, aş fi plecat şi cu un sac pe mine, doar să plec. La aceste pregătiri s-au adăugat încă două ore la faţa locului cu make-up şi coafură, realizate de stilişti de top, după ritualul oricărui star care merge la premieră.

Ca să mergi pe covorul roşu, nu pleci la premieră cu câteva minute înainte chiar dacă cinematograful e aproape, ci cu mai bine de o oră şi jumătate. Iar asta înseamnă încă două ore de stat pe tocuri. (Şi dacă aveaţi vreo îndoială, şi pe vedete le dor picioarele când încalţă tocuri uriaşe, diferenţa e că ele - ca Andreea - ştiu să mascheze asta şi să-şi facă treaba de vedetă).

Chiar şi Penelope Cruz şi Pedro Almodovar au plecat cu o oră şi ceva înainte, deşi au intrat pe covorul roşu cu doar câteva minute înainte de începutul filmului lor. Restul timpului şi l-au petrecut într-o maşină lângă sala de ceremonie, dar operaţiunea face parte din ritualul de la Cannes, unde echipa trebuie să închidă covorul roşu.

Înainte de a pleca, mă gândeam: "Să nu mă împiedic şi să mă lungesc pe covor. Aş fi celebră brusc, dar parcă e mai bine anonimă". Şi Andreea, deşi are experienţa covorului roşu, se mai teme de el. Nu e uşor de purtat o rochie sofisticată care se poate agăţa de pantofii celor din jur. Cum nu e uşor să mergi în faţa atâtor oameni, care sunt cu ochii şi bliţurile pe tine, să zâmbeşti şi să-i confrunţi cu prietenie. Am văzut asta şi în ochii Penelopei, care părea încruntat-obosită-emoţionată. Răzvan a remarcat că e dificil de purtat rochia cu trenă pe care a avut-o Penelope şi a mai punctat o dată că e o adevărată meserie să fii divă.

Filmul mi-a plăcut, dar nu el o să-mi rămână în minte de la ceremonia aceasta, ci aplauzele din sală când afară, pe covorul roşu (proiectat pe ecranul de cinema), a apărut echipa filmului. Şi ovaţiile de mai bine de 12 minute de la sfârşit. Unora dintre spectatori nu le plăcuse filmul, dar ovaţionau recunoscători pentru bucuria de a fi alături de vedetele emoţionate de reacţiile pe care le vedeau. Era un schimb de energii şi emoţii care nu au cum să treacă de ecranul transmisiunilor în direct. O eleganţă regească, care n-avea legătură cu hainele, ci cu starea interioară a fiecăruia.

P.S. Am pozele de pe covorul roşu. Andreea şi Virgil sunt făcuţi să fie staruri, au atitudini şi priviri care trec prin aparatul de fotografiat, par relaxaţi (chiar dacă erau surprinşi, emoţionaţi). Răzvan îşi poartă haina de catifea cu atitudinea cu care spune "eu nu port papion, obişnuiţi-vă cu asta". Iar eu... sunt cuminte, gătită-prună, dar fără nici o prestanţă specială. De unde se vede treaba că fiecare are locul lui: ei să fie vedete, iar eu să rămân la scris.