Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
E bine că hoţii cei mari ai ţării sunt puşi în cătuşe. Dar de ce au fost lăsaţi să ajungă miniştri, câtă vreme se ştia că sunt hoţi? Cum se face că dovezile apar la distanţe de ani de zile de momentul comiterii infracţiunii? Cam la fel se întâmplă şi cu denunţătorii, îşi amintesc după lungi perioade de tăcere c-ar avea ceva de mărturisit în faţa anchetatorilor şi, în general, doar atunci când se află în puşcărie! Poate că pentru bunul mers al justiţiei e bine până la urmă şi aşa. Cum rămâne, însă, cu ţara ce-a fost furată?
Îşi iau românii, prin zăngănitul zilnic al cătuşelor la televizor, ţara înapoi? Măcar de-ar putea beneficia de libertatea de care sunt privaţi cei arestaţi, în sensul de a se simţi fiecare mai liber prin aruncarea în puşcărie a unui nou prăduitor!
A nu se înţelege că sunt împotriva întemniţării hoţilor. Mai cu seamă a celor ce-au intrat tocmai pentru asta în politică. Cred însă că recuperarea ţării, la care avem dreptul cu toţii, trebuie să înceapă cu “arestarea” bunurilor jefuite, şi abia pe urmă a jefuitorilor. Mi-ar plăcea să văd cum se plânge bugetul de stat că nu mai are unde să primească sumele mari de bani aduse acasă de pe coclauri. Şi cum aceste sume învaţă să se transforme în autostrăzi, în şcoli şi spitale, în locuinţe pentru tineri, în centre de cercetare, în baze sportive, în fonduri pentru cultură, în locuri de muncă!
Acesta e singur mod în care ne putem lua înapoi ţara. De-adevăratelea, nu în lozinci, cum s-a întâmplat până acum. D-aia şi vin, după hoţii cei vechi, noi generaţii de hoţi politici. Iar România, deşi nouă ni se pare întreagă, rămâne, de la an la an, tot mai puţină. Poate că vom izbuti să ne apărăm de ruşi. Cum ne apărăm, însă, de românii care ne conduc?
