Zilele trecute, pe piata valutara, euro a castigat cateva puncte in plus in fata monedei noastre. Asa ca interesul mass-media s-a concentrat brusc asupra cursei leu – euro, iar dezbaterile publice pe aceasta tema au devenit tot mai aprinse. O noutate? Nici una in aparenta. De doua decenii, fara intrerupere, romanii sunt cu ochii pe ceasul din turnul pietei valutare. In tot acest timp, fiecare inclinare ceva mai pronuntata a balantei, intr-o parte ori in alta, a starnit comentarii, controverse, dispute. Si totusi, nici o etapa din evolutia pietei valutare nu a semanat cu alta.
Un timp, incepand din 1991, cand a fost deschisa piata valutara la Bucuresti, majoritatea populatiei si cei mai multi dintre actorii scenei economice se uitau la "ciudatul" ceas din simpla curiozitate. Ca sa stie cum se descurca leul in arena valutelor. Erau putini, foarte putini cei care-si reglau dupa el afacerile sau interesele. Foarte repede insa i s-au "afiliat" pietei valutare… preturile interne. Ii auzeam pe tarani in pietele de zarzavaturi: "Cum sa nu fie scump patrunjelul?! N-ai vazut cat s-a facut dolarul?!".
Anii au trecut si, treptat, lucrurile s-au tot schimbat, mai cu seama dupa ce a fost introdus ca principal reper euro, in 2003. Acum, si afacerile, si interesele unei mari parti a societatii romanesti sunt legate de mersul pietei valutare. Exporturile au luat avant, si exportatorii isi doresc un euro mai scump. Importatorii insa, a caror activitate o devanseaza inca pe cea a exportatorilor, isi doresc un leu mai scump. fii mai este o parte a populatiei, din fericire restransa, care, desi are venituri in lei, si-a asumat riscul sa faca imprumuturi bancare in valuta. Scriu ca "si-a asumat riscul" pentru ca, in ciuda nenumaratelor avertismente publice date de-a lungul acestor ani de BNR, s-a lasat ademenita de dobanzile aparent avantajoase percepute de banci la creditele in valuta. Ori de cate ori euro se scumpeste, e nevoie de mai multi lei pentru a putea fi platite ratele. Iar daca adaugam si segmentele de populatie care au depozite la banci in valuta, fac tranzactii in valuta cu case si cu terenuri sau primesc ajutoare in valuta de la rudele care isi cauta norocul prin Europa sau prin alte parti ale lumii, vedem limpede nu numai cat de numeroase si de puternice au devenit legaturile societatii noastre cu piata valutara, dar si cat de diverse si de contradictorii sunt aceste interese. Inevitabil deci orice iesire mai accentuata din ritm a cursei leu – euro, intr-o directie sau in alta, produce furtuni in tabara dezavantajata. Cealalta tabara, avantajata, isi exprima satisfactia… prin tacere.
Saptamana trecuta s-a scumpit euro. S-a spus ca "pana la maximul istoric din 2010". Dar ce relevanta mai poate sa aiba comparatia cu 2010 in imprejurarea in care, de atunci, am trecut printr-o perioada de recesiune dura si de inflatie galopanta provocata de cresterea TVA cu cinci puncte procentuale? Desigur, comparatia este irelevanta. Caci moneda noastra a pierdut puncte in primul rand fata de ea insasi, in cursa leu – leu.