Dacă nu ştii ce să faci

Dacă eu ştiu ce am de făcut pe 6 decembrie, înţeleg că pentru mulţi încă nu e clar. Marele filozof spaniol Ortega y Gasset, cel care ne-a arătat că "viaţa e ca un efort" şi că "viaţa e ca o întreprindere", spunea: "Când nu ştii ce să faci, tot ceea ce poţi face este să încerci să ştii".

Ce ştim:

1) ştim că Traian Băsescu a devenit preşedinte al Partidului Democrat, partid social democrat de centru stânga, cu moţiunea "România puternică, România social-democrată";

2) ştim că în 2004 Băsescu devenea preşedinte al României în alianţă cu PNL. La trei luni după alegeri însă, el îi cerea primului-ministru Tăriceanu să demisioneze. Le refuzul perfect justificat al acestuia - economia era în creştere puternică şi investiţiile străine de asemenea - preşedintele Băsescu îl atacă dur, îi îngreunează rău misiunea şi, în cele din urmă, ordonă partidului său PD să părăsească guvernarea;

3) ştim că printr-un vot al Convenţiei PD, în 2005, după o dezbatere de câteva minute, Traian Băsescu ordonă abandonarea "vaporului" social-democraţiei sărind în barca popularilor, de centru dreapta;

4) ştim că după ce generează criza guvernării, Traian Băsescu organizează o disidenţă în PNL numită PLD, care sfârşeşte prin absorbţia acesteia într-un nou partid: PD-L;

5) ştim că spre sfârşitul mandatului guvernului Tăriceanu, care anunţa deja restricţiile financiare generate de criza economică globală, Traian Băsescu spunea răspicat - în plină campanie electorală - "Dacă mai există lege în ţara asta, profesorii vor primi creşterea de 50% la salariu". Minciuna a rezistat foarte puţin. Primul-ministru Boc, numit de Traian Băsescu după alegeri, îi anunţă pe profesori că e criză şi că nu vor primi nici o creştere salarială;

6) ştim că preşedintele Traian Băsescu a declarat după alegerile din 2008 că "mi-am văzut visul cu ochii", împlinit prin formarea marii coaliţii PD-L cu PSD;

7) ştim că PNL, aflat în opoziţie în 2009, era, în opinia lui Traian Băsescu, vinovat pentru toate relele din România, pentru ca acum, după turul I al alegerilor din 22 noiembrie, acelaşi Traian Băsescu să-şi declare o dragoste neţărmurită pentru acelaşi PNL;

8) ştim că visul frumos al lui Traian Băsescu cu PSD devine brusc, după ce Mircea Geoană obţine practic acelaşi scor ca şi el în alegeri, visul urât bântuit de PSD.

După toate aceste mişcări atât de conflictuale, a căror unică motivaţie este interesul său propriu, ne întrebăm: este vreodată Traian Băsescu sincer? În accepţia democratică unanim recunoscută, misiunea unui lider - înainte de toate ca şef de stat - constă în înţelegerea decisivă a unei situaţii, de fapt a naţiunii care se traduce prin apelul la consens. Acest apel furnizează societăţii o cheie colectivă de înţelegere şi declanşează un proces productiv pentru trecerea la acţiune. Acest tablou de lider şi deci de preşedinte nu se suprapune deloc cu imaginea şi acţiunea domnului Traian Băsescu. Parafrazându-l pe Mario Vargas Llosa din minunata sa lucrare "Adevărul minciunilor", aş spune: "Oamenii înseamnă mai puţin decât visează ei să fie, dar mult mai mult decât îi obligă să fie un preşedinte greşit".