Dacă te-ai rugat şi n-ai primit... răspuns!

Rugăciunea nu-i inginerie, nu-i cămătărie şi nici comerţ!

Un om s-a dus la preot. "Părinte, am făcut tot ce mi-ai cerut! Am spus cele şapte rugăciuni, dar Dumnezeu nu mi-a dat nici un semn, nici nu mi-a împlinit dorinţa." Şi preotul i-a răspuns... amuzat: "Dumneata crezi că Dumnezeu e director comercial? Îţi închipui că se uită la fiecare, să vadă dacă şi-a făcut norma de rugăciuni şi, când vede unul sârguincios, îşi freacă mâinile de bucurie şi zice: "Da, ai făcut matale şapte rugăciuni şi la şapte rugăciuni eu trebuie să-ţi împlinesc trei sferturi de dorinţă, dacă nu cumva dorinţa întreagă!"

Rugăciunea nu-i ca exerciţiul de gimnastică. Îl faci o lună, slăbeşti cinci kilograme; îl faci o săptămână, slăbeşti... cinci sute de grame. Rugăciunea nu-i inginerie, nu-i cămătărie şi nici comerţ! Prin rugăciune tu ciocăni la uşa lui Dumnezeu...Nu baţi pentru că uşa lui Dumnezeu ar fi vreodată închisă, cât pentru că tu, în alergările tale după toate cele ale lumii, uiţi uşa aceasta-i deschisă mereu pentru tine. Tu duci în spinare povara propriei alergări prin această viaţă. Tu râzi sau plângi. Tu cauţi sau strigi. Tu visezi sau te împotmoleşti prin existenţă. Tu porţi în sentimente, în emoţii şi-n trup înfrîngerea sau victoria omului din tine, în vreme ce Dumnezeu aşteaptă‚ clipa "în care te întorci precum Fiul Risipitor". Dar în clipa aceea te întorci dintr-o istovitoare călătorie prin iluzia realităţilor şi baţi la uşa... Realităţii interioare. Şi începi să faci asta... prin dialogul tău cu Dumnezeu. Îi poţi spune "dialog" cu tine însuţi. Îi poţi spune‚ "dialog" cu Sinele tău. Denumirile sunt simple convenţii. Nu contează cum numeşti conversaţia ta cu Dumnezeu sau rugăciunea, cât certitudinea Prezenţei lui în fiecare dintre clipele existenţei tale. Dacă gândeşti că n-ai primit răspuns, se întâmplă în tine un gol de credinţă. Eşti, încă, în afara certitudinii că "Dumnezeu există". Eşti prins în iluzia realităţii omeneşti. În halucinanta capcană a Egoului, care te-a învăluit tocmai pentru ca tu să uiţi care-i Realitatea şi care-i iluzia.

Cel ce locuieşte tăcut în tine, închis într-o tulburătorare răbdare, îngăduie starea ta de copil. Cel ce te iubeşte nesfârşit, îţi cunoaşte inocenţa şi neştiinţa. Dumnezeu nu-ţi cere nimic. Nu-ţi cere să te rogi o dată sau de şapte ori. Nu-ţi cere să crezi în el. Nu-ţi cere să fii bun, moral, drept, frumos sau inteligent ca să te iubească. Dumnezeu nu are aşteptări, precum iubiţii sau amanţii. Cu toate acestea, consecinţele credinţei sunt altele decât cele ale necredinţei. Consecinţele frumuseţii interioare sunt diferite de cele ale toxicităţii. Răspunsurile divine parvin prin oameni şi prin toate formele ce populează existenţa, iar uneori iau forme pe care nu le iubim. Alteori par ostile sau opuse nevoilor tale. În clipa de rugăciune, întregul univers începe mişcarea pentru împlinire. Iar împlinirea poate lua forma... aparentei lipse de răspuns... Ceea ce pentru tine este "absenţa răspunsului", pentru Dumnezeu înseamnă răspunsul perfect.

Dumnezeu este teribil de spontan. Poţi să nu ştii ce vrei, dar să primeşti dintr-o dată exact ceea ce înţelegi că vrei în clipa în care ai şi primit. Dumnezeu aude cu urechi...pe care tu nu le poţi vedea şi răspunde cu răspunsuri pe care nu le poţi înţelege cu logica omenească. Asta înseamnă că nu există "rugăciune fără răspuns", cât oameni care nu l-au desluşit... Şi nu înseamnă că Dumnezeu te crede prea păcătos, nici că a făcut lumea ca pe-un concurs cu premii şi răspunsuri pentru merituoşi. Tu roagă-te. "Tu intră în camera ta şi roagă-te în ascuns", cum spune Isus.. Fii conştient, fii treaz, înţelege; tu vorbeşti cu El când crezi că vorbeşti doar cu tine. Căci atunci Dumnezeu aude gândurile tale ca şi cum ele ar fi rugăciunea. Şi dacă tot gândeşti că n-ai primit, ce-ţi poate răspunde Acela căruia te rogi, decât ceea ce tu însuţi... ceri?