x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Să ne plătim datoriile la ANAF așa cum spune domnul președinte, nu așa cum face domnia sa!

Să ne plătim datoriile la ANAF așa cum spune domnul președinte, nu așa cum face domnia sa!

de Serban Cionoff    |    19 Feb 2023   •   14:01
Să ne plătim datoriile la ANAF așa cum spune domnul președinte, nu așa cum face domnia sa!

„Să faci ce spune popa, nu ce face popa!” Așa sună o vorbă din bătrâni și care, cu timpul, și-a lărgit aria de referință, aplicându-se celor care, deși dau colectivităților lecții de bună purtare, nu întotdeauna, ei le și aplică. Bunăoară, în iulie 2022, președintele Klaus Iohannis spunea: „Cine realizează un venit trebuie să plătească un impozit”. Întărindu-și spusele în acești termeni: „Și ANAF-ul are treabă cu colectarea impozitelor și cu verificarea”.

Acesta poate că a fost și unul dintre motivele pentru care, în noiembrie 2022, deputatul AUR, Dan Tănasă, i-a adresat o interpelare șefului ANAF, Lucian Heiuș, în care, printre altele, cerea să i se răspundă, în mod oficial, dacă familia Iohannis a restituit statului suma de 260.000 euro provenită din închirierea imobilului dobândit ilegal. Imobil situat în centrul Sibiului pe care soții Iohannis l-au închiriat timp de 14 ani unei bănci și despre care justiția a stabilit că a intrat în mod incorect în posesia familiei fostului primar al municipiului. În aceeași interpelare, Dan Tănasă solicita să i se comunice și măsurile pe care le-a întreprins ANAF „pentru recuperarea prejudiciului în cazul caselor dobândite în mod fraudulos de către familia Iohannis”.

 A trecut ceva vreme și iată că a venit răspunsul ANAF! Răspuns din care reiese că, până acum, familia Iohannis nu a plătit acea sumă de 1,2 milioane lei, banii „încasați din chiria pentru casa pe care a pierdut-o apoi în instanță într-o decizie definitivă”. De asemenea, autoritățile recunosc că, până acum, nu au reușit să intre în posesia imobilului cu pricina. Aceasta este știrea care circulă de câteva zile pe canalele de informații și care, dată fiind atât gravitatea faptelor cât și numele celor care apar ca făptuitori- președintele Klaus Iohannis și soția sa-normal și firesc era să fie contestată (sau confirmată) pe pagina instituției Președintelui României. Ceea ce nu s-a întâmplat!

 Lucru cu atât mai greu de înțeles dacă ne amintim că, pe 22 februarie 2017,după ce Curtea de Apel Pitești a respins contestația în anulare formulată de către soții Iohannis în procesul privind casa pierdută definitiv ca urmare a sentinței date de Curtea de Apel Brașov, purtătorul de cuvânt de la Palatul Cotroceni, Mădălina Dobrovolschi, declara: „Președintele Klaus Iohannis respectă deciziile instanțelor de judecată”.

Cum a respectat cetățeanul Klaus Iohannis decizia Curții de Apel Pitești, o dovedește faptul că, nici până acum, domnia sa nu a achitat ANAF-ului- deci, statului român, al cărui președinte este!- datoria în valoare de 1,2 milioane de lei. Cât privește răspunsul la întrebarea referitoare la măsurile pe care le va întreprinde ANAF pentru a recupera bănetul pe care cetățenii români Klaus și Cristina Iohannis îl datorează statului român, nu cred că trebuie ne mai facem prea multe griji. Știut fiind că „ANAF-ul nu va fi niciodată noul DNA”, așa cum declara în ziua de 23 noiembrie 2014 proaspătul câștigător al alegerilor prezidențiale, domnul Klaus Iohannis. Revenind, în iulie 2022, cu  două precizări perfect îndreptățite. Citez:a) „Cine realizează un venit trebuie să plătească un impozit”; b) „Și ANAF-ul are treabă cu colectarea impozitelor și cu verificarea”.  

  Declarații pe care, până acum, distinsul emitent nu le-a  contrazis și nici nu le-a retractat. Drept pentru care așteptăm ca ele să își producă efectele, în toate cazurile, cu celeritate și fără nici-o excepție!             

               

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis ANAF