De ce a sprijinit Nicolae Ceausescu "Primavara de la Praga"

Multi cercetatori sunt mai departe nedumeriti ca "Primavara pragheza" isi gasea la Bucuresti, in 1968, un simpatizant in persoana lui Nicolae Ceausescu. Secretarul general al PCR - explica domniile lor - nu se putea mandri cu amploarea si radicalitatea reformelor de sub Alexander Dubcek.

Cum de saluta atunci Nicolae Ceausescu un proces pe care il refuza in Romania? Si pentru ca nedumeritii se dumiresc ei insisi, fiind vorba de o nedumerire oratorica, respectivii cred ca liderul de la Bucuresti sprijinea doar politica externa a liderului de la Praga. Desi pare de betonul unei axiome, la o cercetare mai atenta, teza dezvaluie numeroase slabiciuni. In plan extern, mai precis in cel al relatiei cu Moscova, Dubcek era un crestin fata de paganul Ceausescu. Fostul conducator al Romaniei contesta hegemonia URSS in lagarul socialist, cocheta cu dusmanul numarul 1 al Moscovei, Beijingul, cerea reformarea Tratatului de la Varsovia, voia Consfatuiri Internationale ale comunistilor de o maniera autentica, si nu niste simulacre pentru ca rusii sa-si dicteze vointa. Nimic din toate acestea la Alexander Dubcek, a carui obedienta fata de Kremlin ramane in afara oricarei discutii.

Nicolae Ceausescu nu-l sprijinea pe Dubcek ca pe un posibil aliat in lupta pentru independenta politicii externe. Nu-l sprijinea nici pentru ca vedea in socialismul liberal de la Praga idealul de socialism catre care ar fi vrut sa indrepte si Romania. Dimpotriva, asa cum se desprinde din cele discutate cu ambasadorul rus la Bucuresti, la 25 august 1968, dimineata, avea multe obiectii la mutatiile din politica interna a Cehoslovaciei. Astfel, el i-ar fi declarat lui Basov: "(...) si noi le-am facut anumite critici cand am fost acolo. Le-am spus: trebuie sa apelati mai mult la clasa muncitoare (...). Le-am spus si o serie de observatii in legatura cu presa. Sigur, nu trebuie revenit la metodele represive, pentru ca acestea nu servesc socialismului, dar trebuie totusi un control, o disciplina, o ordine".

Nicolae Ceausescu avea un alt motiv, mult mai puternic, de a-l sprijini pe Alexander Dubcek. Liberala sau nu, politica liderului de la Praga avea drept caracteristica stradania de a fi pe cont propriu, fara a tine cont de parerile Moscovei. Dupa cum se va vedea in 1968, Moscova isi avea propria viziune asupra a ceea ce trebuie sa faca un partid comunist dintr-o tara cazuta in sfera sa de influenta. Liderii de la Kremlin nu se multumeau doar sa aiba o viziune si, evident, in chip corespunzator, o politica social-economica proprie. Ei tineau mortis ca toate tarile asa-zis de democratie populara sa transpuna in practica tot ceea ce la Moscova se credea a fi socialism.

Noua echipa de la Moscova, cea condusa de Brejnev, a inlocuit dinamismul hrusciovist, impins pana la neastampar infantil, cu stagnarea brejnevista. O asemenea baltire visa Kremlinul in toate tarile socialiste. Perfect explicabil de ce intamplarile de la Praga starneau suspiciuni, strambari din nas, bombaneli cu ton de senile. Potolitei echipe conduse de Brejnev, procesele de Praga i se pareau prea riscante, prea primejdioase. Ar fi fost de preferat statul pe loc. De aici, disputa tot mai mare, tot mai violenta intre Praga si Moscova.

Nicolae Ceausescu se afla si el, asemenea lui Dubcek, in plina politica dinamica, menita a trezi Romania din letargia ultimilor ani ai domniei lui Dej. Venise la sefia partidului si a tarii, in 1965, hotarat sa modifice radical realitatile. O pornise spectaculos. In cateva luni, cele din vara lui 1965, PRM devenise PCR, iar RPR, RSR. Tara avea o noua Constitutie. In anii urmatori, Ceausescu isi dusese mai departe ambitiile de a imprima tarii un ritm iesit din comun.

Ar fi riscant sa asemanam aceste masuri cu cele luate la Praga. Mai intai pentru ca ele se decisesera de sus in jos, urmau vointa lui Ceausescu, si nu de jos in sus, urmare a presiunii populare, ca in Cehoslovacia. Erau masuri dublate de un efort de a nu scapa procesele de sub control, de a ramane in hotarele socialismului clasic. Intre cele intamplate la Bucuresti si cele intamplate la Praga exista insa o nota comuna: efortul de rupere de trecut. In Cehoslovacia, Dubcek incerca sa promoveze o politica net diferita de cea a lui Novotny. La fel, Ceausescu voia sa faca o tara si un partid diferite de cele lasate mostenire de catre Dej.

Sarind in ajutorul lui Dubcek, tanarul conducator sarea in ajutorul lui insusi. Cazul Cehoslovaciei era un bun prilej de a pune piciorul in prag in chestiunea amestecului rusesc in treburile noastre interne. Altfel spus, de a obtine dreptul de a face ce voia in Romania fara a mai astepta binecuvantarea Moscovei.

NIMIC NU SE PIERDE

1930. Publicatiile vremii se intereseaza de soarta comunistilor. Ilustratiunea romana surprinde la Doftana un instantaneu cu primul gardian pazind usa celulei in care e inchis comunistul Mihai Bujor

LUMEA PRIN CARE TREC

Personajul Caragiale Termin Caragiale-intervievat, culegere mignona de interviuri acordate presei de catre Caragiale, unele in premiera absoluta. O carte scoasa de Constantin Harlav, sarguincios cercetator al publicisticii marelui scriitor, in doar 150 de exemplare, la Ploiesti. Impresie: Caragiale din interviuri e personajul din toate amintirile contemporanilor. Smecher, destept, ironic si mai ales autoironic. Profilul asta strengaresc e insa si rezultatul unui orizont de asteptare al celor care-i cer un interviu. Acestia nu vor de la el nimic altceva decat giumbuslucuri. Si Caragiale nu-i lasa cu buzele umflate. Emil D. Fagure de la Dreptatea ii ia un interviu pentru numarul din 17 martie 1900, rubrica Litere-arte-stiinte. Caragiale era implicat intr-o manifestare initiata de V.A. Urechia la Ateneu, un fel de sezatoare. Iata cum incepe interviul: " - Ce e cu "sezatoarea"? - Apoi stai, sa-ti spun... Hai, mergi sa luam o tuica?" Cum altfel se putea purta giumbuslucarul genial? Caragiale se deplaseaza la Iasi pentru a se intelege cu Nicu Nanu sa deschida o berarie in gradina Creditului Urban. Reporterul de la Evenimentul pune mana pe el si-i smulge un interviu pentru numarul din 15 martie 1894. Primele replici sunt de tot hazul. Caragialian, fireste: " - Mai, ma abordeaza le grand maitre (nu d’hotel), 76 de bani, asta e prea lata... - Ce 76 de bani? Randul la zat? - Nu, bre, taxa comunei la bere! - Care va sa zica, voiai sa deschizi berarie la Iasi? - Pozitiv. Dar nu merge, caci e imposibil sa realizezi vreun beneficiu. Doar de la covrigi ar iesi ceva!".

BARFE

Galosul lui Carol I In "Supt trei regi", N. Iorga e categoric in ceea ce-l priveste pe Carol I: "Nu i s-a cunoscut public nici o legatura, ceea ce, dupa domnia lui Cuza Voda, trebuia sa fixeze un puternic contrast". Pe masura trecerii timpului, Regina Elisabeta devine tot mai fantasta si tot mai balcaza. Carol I e un barbat in putere. Pe la 50 si ceva de ani, simte si el nevoia unei muieri. Conducator exemplar in plan moral, avand drept urmasi doar cativa politicieni - Iuliu Maniu, C.Z. Codreanu, Antonescu si Ceausescu - , isi impune sa n-aiba nici o relatie cu o dama din inalta societate bucuresteana, desi, la curvasaria de la finele secolului XIX, multe cucoane i-ar fi cedat fara sa clipeasca. Oricum, Regele era de preferat grajdarului, substitut al sotului, ocupat cu pipairea menajerelor. Ioan Scurtu relateaza in eseul "Carol I" tentativa esuata a Regelui de a-si rezolva, fie si pentru un timp, problema sexuala: "Cum nu-si putea permite sa faca avansuri unei doamne din lumea buna (temandu-se ca s-ar afla imediat, iar prestigiul sau ar fi stirbit), a decis sa apeleze la o femeie de rand, pe care a intalnit-o intr-una din plimbarile solitare prin muntii din jurul castelului Peles. A stabilit sa o viziteze in aceeasi seara, la ora 22:00. Pe la ora 21 in Sinaia a inceput o ploaie torentiala; Carol nu putea concepe sa nu respecte ora stabilita, astfel ca a pornit spre adresa stiuta, aflata la vreo trei km de castel. Dar, pe drum, fiind intuneric si noroi, si-a pierdut un galos. Ce a facut la tanara romanca nu s-a aflat, dar Regele a trait cateva ore de panica atunci cand a constatat ca ii lipseste un galos care avea imprimata pe talpa litera "C" (Carol. Dimineata, a dat ordin garzii militare sa caute "obiectul", care a fost gasit la un copil ce-l descoperise in fata casei, pe strada, si acum il cerceta cu atentie". Nu stim daca anecdota corespunde realitatii. Sigur e insa ca ea corespunde personalitatii lui Carol I. Lesne de sesizat, astfel, obsesia Regelui de a ajunge la fix. Carol I a adus si impus multe lucruri in societatea de barbi si islice a Romaniei Mici. Printre cele mai revolutionare, daca nu chiar cel mai revolutionar, se detaseaza regula de a incepe totul la ora stabilita. Corespunde personalitatii sale si lipsa de umor, tradata de intamplare. Carol I fiind, alaturi de Maresalul Antonescu, unul dintre cele mai haioase personalitati din istoria patriei prin rigiditatea comportamentului. In secventa de mai sus, el se da de ceasul mortii sa gaseasca galosul cu litera "C". De ce o fi imprimat pe talpa galosului litera cu pricina? Sa nu i-l ia Regina Elisabeta?!

1963. Sovieticii fac din cosmonauti un puternic instrument de propaganda: Iuri Gagarin si Valentina Tereskova raspunzand ovatiilor cu care sunt primiti la ONU

SAPTAMANA VIITOARE

Palaria naclaita de sange a lui I. Gh. Duca