De la copacul ucigas la ucigasii de copaci

"Sub mandatele ultimilor doi primari, Basescu si Videanu, a continuat cu si mai mare aplomb masacrarea parcurilor Micului Paris. In locul uzinelor de ozon apar pereti, schele, fierotenii."

Ieri, in Bucuresti, un plop batran a fost smuls de furtuna. In cadere a strivit un adolescent, accident care a lasat sa cada o lacrima peste obrazul unei Capitale inmuiate de lapovita si amaraciuni. Am in gradina un cires si doi nuci. O vecina de pe Sfintii Voievozi m-a oprit de dimineata si m-a atentionat sa-mi tai pomii. "V-ar putea omori intr-o zi!" Nu-i prima oara cand un accident tragic sau doar stupid fabrica generalizari naucitoare. Dupa isteria urii fata de caini (pentru agresivitate) si fata de porumbei (pentru molima gripei aviare) asta ne mai lipsea: ura fata de copaci.

Insir cateva secvente culese in imprejurari de viata recente. Padurea Plopu (nu stiu de ce se cheama asa, pentru ca este alcatuita din stejari) se intinde pe cateva mii de hectare undeva in Prahova. La sfarsitul lui februarie, inginerul Laurentiu, secretar al filialei de vanatoare unde figurez cu cotizatia si plimb o pusca fara intrebuintare, m-a invitat la recensamantul vietatilor padurii. Grupul mai cuprindea doi paznici si un batran al locului care stia potecile. Iesirea in teren, era fara pusca. Tanarul inginer, inarmat cu un carnetel si un pix, trebuia sa bifeze, pe arealele batute, mistretii, vulpile, iepurii. N-am vazut, pret de vreo 15 kilometri, decat pitigoi si mierle. Padurea, splendida acum cativa ani, tacuta si virginala, e acum un vacarm. Urla, innebunitor, pe toate vaile, drujbele. Un concert sinistru, ca un vaiet metalic de moarte. Pe fiecare margine de drum forestier, zeci de trunchiuri zac in asteptarea tractoarelor si camioanelor care le cara la gatere. Am intalnit, intr-o zi intreaga de colindat, pante chelite complet, portiuni de padure mutilate, rase de pe suprafata pamantului. Statul, fiindca padurea e a lui, a scos la vanzare in aceasta primavara sute de mii de metri cubi. Samsarii padurii, smecheri locali, negustori familiarizati cu bacsisul dat mai-marilor de la Romsilva, fac ce au facut in fiecare an. A oprit galagiosul regim Basescu masacrarea padurilor pusa in carca hrebenciucilor si verestoilor vechilor regimuri? As! Asasinatul continua cu si mai mare aplomb. La marginea unei poieni, trei caprioare, in goana, aproape ca au dat peste noi. Le-am intalnit o clipa ochii mari si speriati.

Drum spre Buzau. Cum iesi din Lapos, spre Valea Unghiului, era o padure de fag zvelta, cu copaci sanatosi. Am ramas nauc. Poiana Romanilor, unde jucau sub luna jderii, e un campus de baraci. Sute de trunchiuri sunt aliniate la asfalt. E noapte si din vagoanele ponosite se aud sforaiturile drujbistilor. Maine vor continua masacrul. Inundatiile de anul trecut, care au imbogatit cimitirele cu peste 70 de inecati, n-au fost invatatura pentru nimeni. Nu proprietarii isi taie padurile. Padurile sunt taiate de Maria sa statul, cel mai bicisnic strateg al avutiei nationale.

La Cheia petrec un sfarsit de saptamana, invitat de un amic care-si serbeaza ziua de nastere. Muntele Rosu incins in neguri, molizi potopiti de zapada. Ocolesc, dupa o noapte de petrecere, Manastirea Cheia, in cautarea singuratatii. Scap bocancii in zapada adanca si simt langa sosete cristalele de gheata care se topesc. Imi fac bine. La 100 de metri in fata, un ciopor de mogaldete negre. Sunt calugari. Pretaluiesc cu ochii un molid drept, cu trunchiul larg cat bratele a doi popi. Pana sa ajung acolo, drujba unuia musca adanc din baza molidului. Copacul cade intr-o parte, cu vaiet. Ce-ati avut cu el, sfintiile voastre? Barbile negre s-au intors intrigate spre mine. Cum adica? Sfanta manastire are nevoie de incalzire. Trunchiul copacului, intins pe zapada, pare un mort privegheat de cinci popi intunecati. Alte buturugi indica o continuitate a masacrului. E proprietatea manastirii, ma lamureste unul. Padurile din preajma sunt doldora de uscaturi, copaci doborati de vant. De ce nu folosesc pentru foc lemnul mort? Am aflat-o dupa o scurta investigatie. Terenul de padure manastiresc este filat de cativa amatori de vile. Manastirea il va vinde la un pret bun. Noii proprietari vor fi nevoiti sa dea spagi grase pentru a obtine aprobare de constructie in padure. In consecinta, sutanele care inalta rugaciuni cerului si bat din toaca la utrenie si vecernie implinesc mai lesne, sub protectia evlaviei presupuse, conditia "eliberarii terenului". M-am gandit daca e pacat sa-i injur.

Cand intri in Bucuresti, inainte sa dai de Aeroportul Baneasa, este un urias santier. Livezile invataceilor agronomi (a fost terenul Institutului Agronomic) au fost smulse din radacina ca si o mare parte a copacilor de pe marginea soselei DN1. Sub mandatele ultimilor doi primari, Basescu si Videanu, a continuat cu si mai mare aplomb masacrarea parcurilor Micului Paris. In locul uzinelor de ozon apar pereti, schele, fierotenii. In curand, furtunile nu vor mai dobori copaci peste noi. Ne vor lua cu totul puhoaiele care se vor pravali peste muntii nostri tunsi zero. Ocupat pana peste amigdale cu intrigile politice, premierul de la Cotroceni ar putea sa priceapa ca padurea face parte din securitatea nationala mai mult decat telefonul, pus sub ascultare, al inamicilor politici.