O bucată mică/mare de piele rasă, un ac mediu, firişoare de sânge combinate cu tuş de toate culori şi multă răbdare. Şi multă durere. Şi multă grijă. Şi câţiva bănuţi. Sau mai mulţi. Asta trebuie să suporte cei care îşi doresc să se delimiteze de marea masă. Dar dacă se ajunge de la o fiţă la... situaţii mai complicate?
Oamenii s-au străduit de-a lungul timpului să îşi schimbe înfăţişarea prin vopsirea părului, prin body-piercing şi prin tatuare. Pentru milioane de oameni, tatuatul a fost una dintre cele mai cunoscute forme de artă a corpului. De cele mai multe ori, cei care apelau la această procedură erau marinari, puşcăriaşi, soldaţi ori simpli oameni care demonstrau apartenenţa la un anumit grup.
Acum, motivele au devenit altele, iar tot mai mulţi oameni recurg la acest gest din dorinţa de a se individualiza, deşi - ştim cu toţii - este criză financiară. "Mi-am făcut un tatuaj tribal pentru că mi l-am dorit dintotdeauna. Îl văd ca pe un mod de înfrumuseţare. Sunt sigură că nu o să regret mai târziu, pentru că face parte din mine. Deşi sunt privită altfel de când mi l-am făcut, am de gând să repet experienţa." În situaţia lui O. se află multe persoane. Tribale, chinezeşti, fluturaşi, texte, portrete, nume, toate-s simboluri alese în funcţie de preferinţele ori sentimentele doritorului.
O poruncă din Vechiul Testament spune "să nu vă faceţi tăieturi în carne şi să nu vă faceţi slove săpate pe voi! Eu sunt Domnul!" (Levitic 19:28), însă tot mai mulţi aleg să se tatueze. "Este foarte adevărat că o dată ce ai un tatuaj o să îl vrei şi pe al doilea, pentru că este foarte simplu. Toată lumea e speriată de cuvântul «tatuaj», nu de procedură. După ce au primul tatuaj şi îşi dau seama că acesta le dă psihic o energie, se întorc. Criza nu se simte. pentru că atunci când vrei un tatuaj cu adevărat nu te mai gândeşti la bani. Modelele cele mai solicitate în ţară sunt însemnele religioase, însă clienţii vor să-şi tatueze şi însemne ale bunei stări financiare. În general, dacă nu-mi place ideea clientului, încerc să i-o schimb cu una mai bună, declară Paul Munteanu, un tatuator cu experienţă dintr-un salon bucureştean.
Permanente sau temporare, medicale sau decorative, tatuajele sunt la mare modă. Prin tatuaj (pigmentaţie dermală) se înţelege efectuarea unui semn făcut cu o maşină de tatuat, prin injectarea în piele a unui tuş colorat. O combinaţie de ace mai întâi trasează o linie, apoi aplică culoarea în dermul mijlociu, al doilea strat de piele. Se zvoneşte că denumirea a dat-o căpitanul J. Cook, într-o expediţie în Tahiti. Însemnele tribale de pe chipul şefilor de trib erau numite "tatua": "Ta" denotă un înscris pe trup, iar "atua" - spirit (spirit înscris pe trup). Această unică artă este foarte veche, primele desene pe piele fiind făcute între anii 38.000 şi 10.000 î.Hr.
Dacă în trecut el era un simbol intim, cu semnificaţii personale, acum este expus fără inhibiţii. Tot ce atunci era blamat şi ascuns acum reprezintă normalitate şi mândrie. Dacă nu este îngrijit cum trebuie, se poate ajunge de la această "fiţă" la tratamente medicale. Aşadar, deşi poate fi îndepărtat parţial prin excizie, laser ş.a, gândiţi-vă bine înainte de a vă tatua, pentru că "de unele idei ca şi de tatuajele din tinereţe nu ne mai putem lepăda, oricât de ruşinaţi am fi din cauza lor", vorba poetului Valeriu Butulescu.
Citește pe Antena3.ro