x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Deblocarea României (I)

Deblocarea României (I)

de Petre Roman    |    06 Sep 2010   •   00:00

Institutul Român pentru Studii Democrate a realizat o expertiză privind blocajul economic, social şi administrativ actual din România şi necesitatea unei ieşiri ordonate, inteligente şi consensuale din acest blocaj.

"Propunem o evaluare obiectivă a realităţii româneşti de astăzi, bazată pe o analiză în profunzime a datelor concrete economico-sociale, precum şi a sensibilităţilor şi percepţiilor românilor faţă de situaţia politică şi de starea economiei. Evaluarea de faţă nu este o trecere în revistă a evenimentelor din viaţa politică românească şi nici un tablou al economiei româneşti aflată în stare agravată de recesiune, ci un diagnostic al stării de tensiune ce domneşte în societate. Analiza surprinde tensiunea dintre politic şi economic, dintre politic şi social, dintre percepţia românilor despre ei înşişi şi imaginea României în lume. Analiza are un ţel, un obiectiv precis. România nu mai poate îndura noi experimente. România are nevoie de ieşirea ordonată, inteligentă şi consensuală din fundătura în care se află astăzi. Sub actualul regim politic, România lasă impresia că vine de nicăieri şi se reîntoarce tot acolo. Câteva date concrete sunt suficiente pentru a înţelege că România nu a atins încă pragul de jos al crizei, iar cetăţenii sunt departe de a fi ajuns la capătul suferinţei.

1. În România anului 2010, ratele plătite de cetăţeni băncilor reprezintă 22% din venitul anual disponibil al acestora, în timp ce în ţările Uniunii Europene procentul se situează la jumătate. În condiţiile în care 30% din salariaţi şi-au văzut veniturile reduse cu 25%, aproape nici o familie nu este cruţată de purtarea acestei poveri.

2. În ultimul an, cifra de afaceri a întreprinderilor intrate în insolvenţă a însumat 10 miliarde de euro. Aceste 10 miliarde de euro au dispărut ca atare din avuţia naţională.

3. Actuala guvernare nu a fost capabilă să găsească şi să implementeze nici măcar o singură soluţie pentru a asigura relansarea economică.

4. Economia României a fost obligată să se lupte mai mult cu guvernul decât cu criza. Criza pare să fi fost mai blândă decât incompetenţa Guvernului.

5. Datoria statului s-a dublat în doar doi ani şi creşte fără încetare cu un miliard de euro pe lună.

Putem deci afirma că România se află într-un blocaj economic, social şi administrativ din care ieşirea nu poate fi decât politică.

În căutarea acestei ieşiri, nu putem evita memoria comparativă care îi bântuie pe români. O percepţie publică larg răspândită afirmă că, sub Ceauşescu:
n) dincolo de realitatea cea mai dureroasă a lipsei de libertate, economia socialistă oferea o abundenţă de locuri de muncă într-o varietate de industrii.
n) şcoala era şcoală; ca dovadă, zecile de mii de ingineri, medici, arhitecţi şi tehnicieni formaţi în acea vreme lucrează astăzi în topul profesiunii lor în Occident.
n) România era o ţară respectată, în condiţiile şi în limitele confruntării dintre blocurile ideologice angajate în Războiul Rece.

Cu toate acestea, Revoluţia română s-a produs în mare măsură din cauza colapsului economiei ceauşiste. Absurditatea multor decizii economice, investiţiile istovitoare fără nici o şansă de profit şi fără obiective raţionale, pierderile uriaşe înregistrate într-o serie de sectoare economice au secătuit până în 1989 munca vie a milioane de români". Prof. dr Daniel BARBU
Prof. dr Alexandra IONESCU
Prof.dr Vasile MORAR
Prof.dr Petre ROMAN

(Va urma)

×
Subiecte în articol: editorial