x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Debut exploziv sau debut cu paşi timizi?

Debut exploziv sau debut cu paşi timizi?

de Florin Condurateanu    |    30 Apr 2021   •   07:10
Debut exploziv sau debut cu paşi timizi?

Debutul unei vedete este un moment greu de descifrat, el poate deschide larg porţile spre o carieră de succes sau un debut şovăielnic, de nota 7, poate deveni o piatră de moară atârnată de paşii celui aflat la început de meserie expusă în atenţia mulţimilor. Prin felul lui de a fi încrezător total în destinul său de învingător, printr-o oarecare trufie şi lipsă de complexe, Adi Mutu n-a avut nicio ezitare chiar de la început. Mutu a avut premiera fotbalistică la F.C. Argeş, clubul oraşului natal, Piteşti. De la debutul în prima formaţie a stat cu fruntea sus, n-a mai vrut să părăsească titularizarea nici când antrenorul Dobrin - celebrul îmblânzitor de mingi Dobrin - a vrut să-l înlocuiască în minutul 80. Mutu a refuzat să iasă din teren chiar la spartul târgului, el toată cariera a fost sigur că locul lui este ca titular: şi la Fiorentina, şi la Chelsea, şi la Dinamo, bineînţeles, şi la naţională. Când tinerel a fost transferat la Inter, marele Inter, de la primul antrenament, Mutu i-a strecurat mingea printre picioare legendarului Zanetti, fundaşul de poveste al Interului, acesta l-a cotonogit pentru obrăznicia driblingului, dar Adi n-a rămas dator, l-a înjurat. Toată viaţa de jucător Mutu a avut tupeu, intra pe gazon cu pieptul înainte şi motto-ul lui era doar de învingător. La naţională l-a înfruntat şi pe severul Piţurcă, antrenor al naţionalei încăpăţânat, dictator, cu care nu era prudent să te iei în gură. 

Mutu n-a avut frici, ba mai mult i-a făcut ochi dulci, i-a trimis complimente şi propuneri de flirt amantei recunoscute a selecţionerului, Vica Blochina. Fără să se teamă că-l va antipatiza despotul Piţurcă, Mutu l-a criticat că e depăşit, că face antrenamente plictisitoare de pe vremea bunicii. Ba mai mult, Adi l-a sfidat pe selecţioner evadând din cantonamentul naţionalei şi petrecând cu piteşteanul lui Neaga într-o cârciumă deocheată. L-a înfruntat Mutu şi pe despotul Mourinho, la Chelsea. S-a schimbat macazul când Mutu a ajuns antrenorul naţionalei Under 21, e cumpătat, diplomat, dar la fel de sigur de biruinţe. 

 

 

×