Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Acelasi Marquez, despre care scriam zilele trecute, a pornit hotarat sa scrie un roman de dragoste dupa ce a vazut, pe un perete stradal, inscrisul, sincer si explicit, "Saruta-ma, Peggy'. In fond, daca Dostoievski, pe care l-a admirat atat, a scris "Crima si pedeapsa', pornind de la o stire seaca de ziar, in care se vorbea despre crima faptuita de un student care omorase doua femei, de ce n-ar scrie si columbianul care nu luase inca Premiul Nobel, o carte care sa aiba la temelie aceasta invitatie caligrafiata pe perete?
E perioada in care acest scriitor matur, cu o celebritate care crestea ametitor, prieten apropiat al lui Fidel Castro, pare a se intoarce, usor ironic, la obsesiile adolescentei, cand era frisonat de matusi si amorezat de verisoare. "Cu prostituatele – inclusiv cu cele cu care nu m-am culcat – am putut fi mereu prieten, marturisea intr-un interviu Marquez. Puteam sa ma culc cu ele pentru ca mi-era groaza sa dorm singur sau puteam sa n-o fac. Intotdeauna am spus, in gluma, ca m-am casatorit ca sa nu fiu nevoit sa mananc de unul singur'.
Mi-am amintit, amuzat, remarcile lui Gabriel Garcia Marquez intr-o zi a acestei imprimavarari, cu zapezi care s-au lasat greu duse, cand m-am cocotat spre o vie pe care bunicul meu o cultiva in tinerete si care a murit, si ea si bunicul, dupa experienta nefasta a colhozului. Pe drum, intre niste tufe de stejar si cateva salcii lasate spre un paraias, e o surla, asa ii ziceam, surla. In fapt, o constructie simpla din scandura de salcam, in care ne adaposteam, copii si nu doar copii, cand ploile se napusteau din senin si fugeam aici, aparati de fulgere si furia cerului.
Acoperisul e spart pe alocuri, sindrilele au putrezit si se vede, uitandu-te in sus, un nor care-si cara spre Padurea Pietrei caierele nepieptanate. De jur imprejur sunt inscrisuri, cele mai multe deconspirand perechi: Costel si Gina, august 1960, Vanda si Eu, care tinem unul la altul, Viki, de la Bucuresti, in trecere, Viorica si sora ei, Lidia, ca n-am avut prieteni, Fane Magicu, singur. Ciudat, acest jurnal aproape candid, e departe de inscrisurile porcoase de la oras, acompaniate de desene falice, gasite pe toate zidurile si in toate closetele publice, in care "scriitorul', adica ala de scrie porcarii, iti face tie, cititorul, cazut de fraier, o treaba care il incanta. Candoarea perechilor care s-au perindat pe aici pare apusa azi.
Padurea, curatenia aerului, fructele rosii ale fragilor salbatici care erau pe pajistea de alaturi si pe care, imi amintesc, le insiram pe un pai inainte de a le darui fetelor, indemnau la un sentimentalism fara pata, azi aproape jenant si caraghios. Neprihanirea asta s-a dus, lasand loc unei vulgaritati fara substanta umana, in care ne terfelim si in care terfelim tot. "Saruta-ma, Peggy', citit de Marquez pe un zid, in orasul lui columbian, l-a induiosat si i-a inspirat o proza . Care? Parca mai are importanta? Ultimele zapezi se duc la vale si eu ma uit de aici, de sus, spre Sangeru, satul meu cuibarit intr-un caus de paduri.
Citește pe Antena3.ro
