x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Dedesubtul fustei intamplarilor

Dedesubtul fustei intamplarilor

de Lucian Avramescu    |    06 Sep 2006   •   00:00
Dedesubtul fustei intamplarilor

Prisacaru, zice sursa mea jurnalistica din Iasi, completata cu amanunte relevante de un influent om de afaceri care mi-e amic si care a fost avertizat sa se tina departe de prefect, trebuia dat in gat, fiindca postul de prefect al importantului judet moldav era ravnit de PD pentru un om al sau.

Un profesor japonez, bolnav de curiozitati erotice, isi montase pe botul pantofului o videocamera minuscula si, de cate ori intalnea aglomerari feminine, isi vara incaltamintea, dotata electronic, sub fustele junelor. Acasa se delecta, pesemne, tolanit intre perne si cu o cinzeaca de sake alaturi, cu peisajele de franjuri si broderii gingase. La noroc puteau nimeri si persoane cu lenjerie intima lipsa. Dascalul a fost prins si cotonogit vartos de populatia feminina revoltata pentru cercetarea fara incuviintare a intimitatii. Politia i-a golit cu amenzi portofelul, iar prestigiul dascalului s-a dus pe apa sambetei sau, ma rog, pe apa primei garle care se varsa in Pacific. Sub profilul educativ si doct al profesorului se ascundea maladiv o hahalera.

Sunt gazetari de investigatie, talentati si agili, intre care nu ma prenumar, dar pe care-i admir prudent. Ei afla dedesubturi, nu de genul japonezului, ci trebuitoare opiniei publice si cerceteaza fata nevazuta a intamplarilor. Asa am aflat de pilda ca, la Iasi, prefectul Prisacaru, de compozitie sangvina liberala, e pus in catarea pustii de cateva luni bune si multi o stiau. Nu ca fura el mai mult ca altii. Sunt hoti care trebuie musai prinsi pentru ca fura si hoti care trebuie lasati in pace sa fure. Prisacaru, zice sursa mea jurnalistica din Iasi, completata cu amanunte relevante de un influent om de afaceri care mi-e amic si care a fost avertizat sa se tina departe de prefect, trebuia dat in gat, fiindca postul de prefect al importantului judet moldav era ravnit de PD pentru un om al sau. Sub pulpanele, e drept jegoase, ale prefectului, spurcat la spagi (cel putin asa rezulta pana acum din cercetarile intreprinse de organe), au pus videocamere baietii pilotati de partidul atoatevazator al domnului Basescu.

Cicatelea si sub iminenta mazilire a ministrului Apararii, butucanosul Atanasiu, vinovat nu ca-i greoi si vorbeste ca o mamaliga cu fanta gurii astupata, ci pentru ca-i liberal, s-ar piti tot un interes de sorginte inalta. Presedintele, bolnav de epoleti si mereu dornic sa primeasca onorul vipustilor aliniate, inconjurat de chipie, el insusi purtator de chipiu la vedere sau ascuns, n-are in panoplie puscociul militar. Internele sunt in mana unui vasal - ministrul PD Blaga. Serviciile secrete, numite in strainatate inteligente, sunt conduse din biroul principal al Cotrocenilor. Ce lipsea? Armata. Armata trebuie musai aliniata sub carma unui ministru al Partidului Democrat Cotroceni. In consecinta, fosta noastra colega de presa Saftoiu, alintata de apropiati Pufulete, actualmente consilier de vorbe si imagine al presedintelui, s-a dat insultata si l-a actionat pe calea puscariei pe ministrul liberal. Ultimul judecator - Traian Basescu. Cum va judeca judecatorul vom afla azi-maine. Intamplare cu dedesubturi. Cu jupe.

Meseria presei ne invata, indesand alte si alte intamplari, ca sub fiecare lucru vazut e unul nevazut care naste nu o data pilde. Eram candva la Gdansk, pe tarmul Balticii, in frumosul oras-port al Poloniei. Vremuri bolsevice. Eram tot gazetar, fiindca altceva n-am prea stiut sa fac. Discutam cu un coleg din tara-gazda care-mi servea drept ghid. Un urias bloc modern, din cale-afara de fasonat, atragea atentia. Era plantat chiar in centrul orasului. M-am intrebat al cui e. Polonezul a ras. E primul bloc construit in regim de lux. Apartamentele costa de cinci ori mai scump decat cele obisnuite si s-au vandut numai pe valuta. Cine avea dolari destui se putea procopsi cu un asemenea apartament. Intr-o saptamana, toate apartamentele au fost cumparate de curvele care-si faceau meseria in port. Portul era vizitat si de marinari americani si de alti marinari care plateau serviciile in valuta. In mai putin de o luna de la cumpararea apartamentelor, fetelor le-au fost anulate contractele, iar banii, restituiti la cursul oficial al zlotului. Manevra fusese gandita de securitatea poloneza, pentru a deposeda de valuta pe bietele muncitoare din port. Cat au asudat ele pentru a aduna acei gologani n-a mai contat. Dedesubtul prostitutiei se ascundea o alta prostitutie, mai scarboasa, a statului. Riscant mereu sa cauti sub poalele intamplarilor.

×
Subiecte în articol: editorial