Democraţie sau dictatură

şi pentru că prin implicare preşedintele-jucător a înţeles şi înţelege să-şi facă de cap, Parlamentul ştie că azi nu decide soarta lui Traian Băsescu şi a acoliţilor săi, ci soarta democraţiei în România zisă şi europeană. S-ar putea crede că prin acest avertisment sincer Traian Băsescu a făcut gestul sinucigaş de a împinge Parlamentul să-l suspende. Nici vorbă. Traian Băsescu ştie că Parlamentul nu-l va suspenda. Cum ştim şi noi.

Azi, 19 aprilie 2007, Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în şedinţă comună pentru a se pronunţa asupra cererii de suspendare a lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României.
În editoriale publicate în Jurnalul Naţional şi în intervenţiile seară de seară de la "Sinteza zilei" de pe Antena 3 am susţinut, consecvent, dacă nu chiar înverşunat, că suspendarea preşedintelui ar fi o gravă eroare politică prin criza de proporţii pe care ar declanşa-o.
Marţi, 17 aprilie 2007, Traian Băsescu a apărut în direct la tv pentru a face o Declaraţie de presă oficială.
Mai toţi politicienii şi jurnaliştii au văzut ca pe un element de noutate anunţul privind demisia dacă Parlamentul va vota suspendarea.
Fără a nega caracterul de noutate al anunţului – în fine, nu mai e vorba de o ipoteză lansată într-un interviu cu cântec, ci de un Statement, de la care nu se mai poate da înapoi – noi credem că noutatea e alta.

Traian Băsescu a prevenit Parlamentul, clasa politică, societatea românească asupra a ceea ce va face dacă va rămâne în continuare la Cotroceni.
Fiind sigur că Parlamentul nu va vota suspendarea, preşedintele şi-a îngăduit să fie sincer.
Folosind Decizia Curţii Constituţionale, dezvăluită ieri ca fiind urmarea unui şantaj în care au fost folosite, ca Poliţie Politică, Serviciile Secrete ale României, Traian Băsescu şi-a dezvăluit hotărârea de a instaura, în fine, dictatura după care a tânjit întruna de doi ani încoace.
Potrivit domniei sale, Avizul Curţii Constituţionale nu numai că a confirmat în chip strălucit întreaga sa prestaţie din cei doi ani de mandat – cea de Lukaşenko al României – dar, mai mult, i-a dat dreptul să fie şi mai şi:
"Avizul Curţii Constituţionale consacră un preşedinte care trebuie să fie implicat – nu că are dreptul, ci consacră un preşedinte care are obligaţia să fie implicat în realităţile României, în supravegherea şi în a veghea la funcţionarea instituţiilor, în ordinea de drept, în funcţionarea justiţiei şi practic în toate domeniile care ţin de funcţionarea statului".

După publicarea Avizului Consultativ, toată lumea s-a întrebat cum de a fost posibil ca prin acest document Curtea Constituţională să-şi depăşească atât de grav atribuţiile şi, în loc să rămână la judecarea capetelor de acuzare din Cererea de suspendare, a purces la o răstălmăcire nu numai a Constituţiei, dar şi a statului de drept, stipulând că România nu e o republică semiprezidenţială, cum ştiam, ci una prezidenţială, în genul Rusiei sau Belarusului.

Graţie senzaţionalelor dezvăluiri de ieri ale lui Mircea Geoană, ştim răspunsul. Judecătorii Curţii Constituţionale, rebuturi ale epocii FSN-iste de tristă amintire, au fost şantajaţi. Iar aceştia în loc să se derobeze de la pronunţare sau să demisioneze, au procedat aşa cum au fost obişnuiţi din anii regimului FSN-PDSR: s-au lăsat şantajaţi, oferindu-i lui Traian Băsescu mandatul de a fi, în sfârşit, noul Ceauşescu al României.

Ce a înţeles Traian Băsescu în cei doi ani de preşedinţie prin a fi implicat sau, cum îi place domniei sale să-şi spună, preşedinte-judecător se regăseşte doar parţial în Cererea de suspendare. Sprijinindu-se pe slugărnicia instituţiilor de forţă din România: Parchet, DNA, servicii secrete, Traian Băsescu a practicat pe scară largă o activitate de Poliţie Politică.

Adversarii din politică şi din presă au fost interceptaţi, urmăriţi, şantajaţi cu dosarele din arhiva SRI (despre care acum ştim că erau manipulate de şefii Serviciului).

Sub pretextul luptei împotriva corupţiei, Traian Băsescu şi-a târât prin anchete penale toţi adversarii din politică şi din presă.

Prin Declaraţia de marţi seara, domnia sa i-a avertizat pe parlamentari că se va implica şi mai tare, obligat acum s-o facă de Avizul Curţii Constituţionale.

şi pentru că prin implicare preşedintele-jucător a înţeles şi înţelege să-şi facă de cap, Parlamentul ştie că azi nu decide soarta lui Traian Băsescu şi a acoliţilor săi, ci soarta democraţiei în România zisă şi europeană.

S-ar putea crede că prin acest avertisment sincer Traian Băsescu a făcut gestul sinucigaş de a împinge Parlamentul să-l suspende.
Nici vorbă.
Traian Băsescu ştie că Parlamentul nu-l va suspenda.
Cum ştim şi noi.
Cum ştie şi Călin Popescu Tăriceanu, care a dat ieri un semnal clar liberalilor de a vota împotriva suspendării anunţând că domnia sa va fi prezent în sală, dar se va abţine de la vot.
Călin Popescu Tăriceanu va fi fost din nou îmbrobodit de jurămintele preşedintelui că-l va lăsa în pace dacă scapă şi de data asta.
Bietul premier!
Nici nu ştie ce-l aşteaptă după ce Traian Băsescu, trecând cu brio de votul din Parlament, se va crede infinit mai puternic decât până acum!