Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Prin anii â63-â64 am fost un fel de a cincea roata la caruta intr-un proiect de sistematizare a orasului Focsani. Saptamani de-a randul am intrat nepoftit in casele oamenilor, mai bine zis in casele ce urmau a fi demolate.
Operatiunea avea un nume benign - se chema cartare - si cum treaba pe care o aveam de facut nu era decat una din multele munci strict arhitectaralicesti ale echipei din care eram parte, n-am fost niciodata chinuit de memoria unei vini. Afara, desigur, de vina de a fi nimerit intr-o meserie pentru care n-aveam nici o tragere de inima. Nu noi - imi ziceam - le daramam cocioabele bietilor oameni. Noi doar le cartam. Le constatam subrezeniile, le inventariam viciile de constructie si le puneam semnul crucii. Cei care le decideau soarta erau altii. Multi focsaneni se bucurau la gandul ca aveau sa primeasca "apartament la bloc" si ne ingaduiau in intimitatile unui trai mizer, dar asumat ca pe niste trimisi ai soartei. Atata murdarie ce-am vazut in casele acelea n-am aflat decat mai tarziu in camerele studentilor din Grozavesti si Regie, ca reporter la departamentul "Camine si cantine" al revistei Viata Studenteasca. Unii fac imunitate la jeg si la sordid. Eu, din nefericire, am dezvoltat o acuitate aproape clinica la slin si la ordura, la naturaletea primitiva cu care atata lume vietuieste in necuratenie. Nu sunt bineinteles singurul om care, avand multa vreme atingere cu ingalarea unor case, cartiere si medii, a contractat sentimentul ca detine un secret tragic despre natia din care face parte.
Dar sunt unul din putinii care a avut prilejul sa descopere ca multi, foarte multi din tinerii trimisi de familiile lor la invatatura inalta, la Politehnica, la Drept, la Medicina si la Universitate, nu primisera acasa nici macar lectiile dintai despre apa si sapun. Numai ce ma gandesc cata mizerie cronicizata am vazut in camerele a sute de studenti, la fel la baieti ca si la fete, si simt si acum nevoia sa fac un dus!
Bucurestiul e un oras murdar. O capitala in care cetatenii se simt parca obligati sa sporeasca impresia de targ oriental coplesit de indolenta, aruncand in strada gunoiul marunt si ingaduind, cu un soi de fericita resemnare, toate poluarile.
Ce ma sperie e faptul ca, la doi pasi de Primaria Capitalei, Pasajul de la Universitate, care-i un reper pentru straini si provinciali, dar si cel mai frecventat loc din buricul Bucurestiului, a devenit o cloaca uitata de Politie, o institutie in sine, la cheremul celor care investesc putin si strica mai mult decat investesc. Peretii sunt vesnic ingalati, scarile rulante sunt spatii unde gunoiul - inclusiv cel social - e la el acasa, aici hotii si cersetorii isi au vadul cel bun. Iar vara, cand buticurile si localurile de aici asvarl aerul stricat dinauntru direct in nasul trecatorilor prin pasaj, in loc sa-l scoata deasupra, in rondul cu flori necirculat, Pasajul de la Universitate devine un infern, o scarbosenie unde nu calca niciodata picior de primar.
"Ba a fost pe aici unul din ei, nu stiu care - mi-a spus un vanzator de carti. S-a uitat, a glumit si s-a mirat ca e totusi destul de curat." Asta e nebunia, ca primarilor Capitalei murdaria care ne inunda li se pare destul de curata.
Citește pe Antena3.ro
