Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ocupaţi să înţelegem diplomaţia altor ţări, nu mai găsim suficient timp pentru a învăţa din experienţa diplomaţiei româneşti inter-belice sau post-belice. Sigur, s-au schimbat multe elemente geo-strategice, s-au schimbat şi unii dintre vecinii noştri, destrămându-se federaţiile create la începutul secolului 20. Cu toate acestea, înclin să cred că interesele naţionale majore ale României îşi păstrează perenitatea. Şi sper că toţi conducătorii ţării de astăzi continuă să gândească la fel.
Zilele acestea, a fost lansat al treilea volum al Fundaţiei Europene Titulescu, sub coordonarea ambasadorului Nicolae Ecobescu, având ca titlu “România - Supravieţuire şi Afirmare prin Diplomaţie în anii Războiului Rece”. Ştiu, există tentaţia de a trăi doar în prezent, sub presiunea evenimentelor cotidiene. Ştiu, există tentaţia de a considera că evenimentele din 1989 au însemnat un fel de revoluţie culturală când trebuiau aruncate din casă mobilele, cărţile, ideile legate de trecutul comunist, pentru a asigura purificarea societăţii cu ajutorul Fundaţiei Soros şi a ong-urilor adiacente. Turbo-capitalismul trebuia să intre pe un fundal de tabula rasa. Este un subiect mai complex care nu poate fi dezvoltat aici. Constat, însă, doar faptul că aspecte importante ale diplomaţiei româneşti sunt date uitării, sau pur şi simplu, sunt şterse din dosarele diplomatice, rămânând loc liber pentru o diplomaţie pe pilot automat. Şi mă refer aici la întreaga perioadă a anilor de după revoluţie.
În aceste condiţii, volumele echipei coordonate de ambasadorul Ecobescu ne atrag atenţia asupra faptului că deceniile anilor ‘60 şi ’70 au pus în evidenţă trecerea de la faza de “supravieţuire” la cea de “afirmare” a diplomaţiei româneşti în condiţii internaţionale dificile. Nu este vorba de o privire nostalgică asupra trecutului ci de o încercare raţională de a arăta că rădăcinile diplomaţiei româneşti nu se opresc la momentul încheierii Războiului Rece, ci merg mult în trecut, parcurgând cu inteligenţă perioada postbelică pentru a ajunge la epoca Titulescu şi mai devreme la cea a paşoptiştilor.
S-ar putea ca unii, citind, documentele din acest volum, să rămână şocaţi de felul în care se desfăşurau întâlnirile liderilor şi diplomaţilor români cu lideri sau diplomaţi occidentali. Nu intru în amanunte. Vreau să cred că mai avem încă forţa de a învăţa din trecut - inclusiv pentru a evita să repetăm unele greşeli.
Citește pe Antena3.ro
