x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Doresc din egoismul meu ca romănii să căştige

Doresc din egoismul meu ca romănii să căştige

de Dan Dumitrescu    |    13 Oct 2007   •   00:00

13 octombrie 2007. Aşteptarea este tot ce le-a mai rămas microbiştilor pănă la meciul pe care Romănia şi Olanda il vor disputa in această seară la Constanţa. O aşteptare tensionată. Chiar dacă nu are incărcătura unui verdict, rezultatul confruntării va argumenta mult mai convingător calculul şanselor de calificare la Euro 2008. Aş vrea să păstrez o distanţă liniştitoare faţă de eveniment. Aş vrea, dar nu pot. Nu mă prinde masca jurnalistului echidistant, rece şi fără sensibilităţi subiective. Simt ca un suporter şi mă manifest ca atare. Declar pe proprie răspundere că doresc din tot egoismul meu ca romănii să căştige. Chiar cred in şansele echipei noastre.


Chivu declara că meciul cu Olanda va fi unul al intregii generaţii. Mă găndesc la Mutu, mă găndesc la Lobonţ şi cred că ei vor fi capabili să depăşească handicapul ascendentului istoric pe care olandezii il au in faţa noastră. Vreau să uit pentru moment şi faptul că sunt indivizi inmatriculaţi prin naştere in Romănia care căntă prohodul naţionalei. Unul din aforismele lui Stanislav Jerzy Lec pare să li se potrivească de minune: "Unii fetişizează infrăngerile ca să fie chemaţi la pomenile invingătorilor". Chiar dacă ne vom confrunta cu un eşec, prefer să rămăn in durerea mea decăt să particip la pomeni. Dar pănă la inceperea meciului, pănă la aflarea rezultatului, pănă ce vom avea parte de tristeţi sau bucurii, reamintesc ce spunea un străin, pe numele său Ruud van Nisterlooy, despre romănii pe care pomanagii işi permit să-i calce in picioare: "Mutu este un atacant foarte periculos. Chivu este unul dintre cei mai mari fundaşi din lume, este un nume mare in Olanda pentru că a jucat la Ajax şi a făcut-o foarte bine".

×
Subiecte în articol: editorial