Eliberarea de trecut

Noi credem că trecutul...a trecut, nu mai este, suntem liberi de el, poate şi pentru că nu-l putem pipăi, nici nu-l putem vedea, e dispărut, topit, împreună cu oamenii, situaţiile de viaţă şi evenimentele care au dispărut din experienţa noastră. Într-un fel, aşa şi este, dar nu în totalitate, căci trecutul rămane în noi, în memoria noastră emoţională, e înregistrat acolo şi, în relaţia cu stimuli asemănători din prezent sau cu simple gânduri ale noastre, el se trezeşte, revine şi ne determină să fim cum suntem. Copilul din noi nu dispare, nu moare niciodată, ba chiar e sursa percepţiilor şi a experienţelor noastre. Felul în care am perceput experienţele din copilărie e felul în care cuntinuăm să percepem şi azi acelaşi fel de experienţe dacă n-am schimbat modul nostru de a vedea lucrurile, lumea şi viaţa aceasta. Noi continuăm să fim copii, adolescenţi, tineri, continuăm să trăim şi să repetăm aceleaşi scenarii ale vieţii, chiar dacă se schimbă aspectul exterior al personajelor. Toate întâmplările care se repetă sunt susceptibile să ne arunce în percepţiile din trecut, în scenariul pe care l-am văzut ca fiind posibil acolo. Aşa cum arată cercetări mai noi, creierul creează scheme biologice pentru reacţiile puternice şi asta ne trage cumva în jos, căci simţim aceste tipare de reacţie ca fiind adevărul însuşi, chiar dacă-i doar un semn de trezire a felului în care noi am simţit şi am gândit în trecut.

Avem nevoie ca de aer să ştim, să înţelegem şi să pătrundem cu hotarare în aceste scheme de reacţie, cu gândul şi cu alegerea fermă de a le schimba. Emoţiile nu sunt bătute în cuie, nu sunt altceva decât ”percepţie înregistrată”, care nu descrie corect lumea sau evenimentele, oamenii sau situaţiile pe care le percepem, cât mai degrabă de dezvăluie pe noi, nouă înşine şi ne spun că undeva, în trecut, am înţeles, am interpretat şi am perceput într-un mod neprofitabil pentru noi. Agresivitatea pe care o simţim nu-i semn că vedem adevărul, nici că dreptatea e de partea noastră; judecăţile şi percepţiile care ne fac agresivi sunt numai semnul că am privit o situaţie sau o problemă, o persoană sau un lucru dintr-o singură perspectivă, fără să căutăm soluţii altrenative de percepţie. Avem nevoie să devenim flexibili în gândire şi să ne permitem nouă înşine să ne autodeblocăm, căutand mai mult percepţia corectă, care ne ajută să ne simţim liniştiţi şi blanzi, să căutăm soluţii, mai mult decat probleme, să ne concentrăm mintea asupra lucrurilor pe care le putem face şi mai puţin asupra celor ce ne stau ca bolovanii în cale. Concentrarea minţii asupra problemelor e alegere care ne aruncă violent în trecut, iar asta ne frânge puterea de a vedea cu claritate prezentul. Raţiunea ne este spulberată de percepţiile iraţionale ale trecutului, dar noi resimţim aceste percepţii sub forma emoţiilor pe care le trăim chiar aici şi acum. Din pricina asta experienţa vieţii e mai degrabă autohipnotică; e mai mult autosugestie şi, pentru că-i aşa, e important să ştim că gândurile negre, lăsate să umble nestingherite prin minţi, ne creează impresia că există o putere fantastică în ele şi o realitate indubitabilă.

Fiecare gând diferit pe care-l alegem conştient ne poate scoate din gropile comune ale suferinţei interioare, fie şi dacă aceasta-i consecinţa unor întâmplări nefericite a căror realitate se desfăşoară în prezent. Ficeare gând bun, pe care-l alegem ca alternativă pentru unul distructiv sau lipsit de energie, are puterea de a corecta percepţia ”din trecut” şi, în consecinţă, de a corecta trecutul însuşi. Trecutul e o înregistrare a felului în care noi am perceput experienţele acolo, atunci, de mult. Nu putem schimba oamenii care au trecut prin vieţile noastre, nu ne putem schimba experienţele fizice, dar putem schimba orice percepţie, orice emoţie pe care am trăit-o în relaţia cu oricine şi cu orice, iar asta echivalează cu o vindecare în propria conştiinţă. Această shimbare aduce vindecare a fiinţei care s-a simţit rănită sau a rănit, eliberează fiinţa din prezent de emoţiile distructive şi ne ajută să ne simţim plini de iertare şi de înţelegere faţă de toate fiinţele care au ”fost” în vieţile noastre.