x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Etiopia, Cambodgia, Vietnam, România…

0
Autor: Marian Nazat 04 Aug 2011 - 21:00
Stirile curg cu cheaguri de sange si trupuri sfartecate in turniruri rutiere. In­tre doua descarcerari de fiare si oa­se, o sinucidere zgomotoasa ori o cri­ma pasionala. Spargeri de bancomate si impuscaturi interlope. Ta­blo­ul me­diatic e terifiant si cum sa nu-ti curmi viata asta de rahat? Nu lipsesc ne­vo­iasii pensionari, decrepiti si batjocoriti, lasati de izbeliste de "statul mi­nimal" al democratiei oranj. S-au sculat cu noaptea in cap si asteapta sa pri­measca o paine de pomana, in siruri ale umilintei si deznadejdii. "Bai, amaratilor, o sa imbatraniti si o sa muriti toti, chinuindu-va! O sa su­feriti groaznic si o sa muriti, ba, vai de voi!", imi rasuna in minte replica unui tanar soldat impuscat pe frontul celui de-al doilea razboi mondial. In film, ne­fericitul tragea sa moara si, cu a din urma sfortare, el ii caina pe su­pra­vietuitorii stransi sa-i privegheze des­partirea. Si ce dreptate a avut! Ma scutur de gandurile rele, imbiat de zam­betul inflorit pe chipul prezentatoarei. Cuplul de basm al planetei, An­gelina Jolie si Brad Pitt, va infia un nou suflet, de data aceasta din Ro­ma­nia! Stirista si-a rotunjit pieptul ne­incapator in caraghioasa-i mandrie, iar ochii i s-au umezit, de parca ne-ar fi anuntat ca suntem ai mai tari de pe glob. Prapadita, nici nu-si da sea­ma ca galacticii soti ne-au plasat pe o lista defel glorioasa. Dimpotriva. Pai, celelalte adoptii s-au facut in Etiopia, Cambodgia si Vietnam, tari ale saraciei mondiale. Vasazica, aici ne plaseaza strainatatea, in partea zdrentarosilor. Caci Etiopia e chiar sim­bolul foametei, al Africii negre fara de speranta. Copii scheletici cu burtile umflate de nemancare si ba­za­iti de muste la fel de subnutrite. Cambodgia e groapa polpotica de cranii despre care am aflat mult mai tarziu. In adolescenta, ea insemna taramul printului cu nume exotic – Norodom Sianuk –, prietenul nostru, al tuturor romanilor. Fiindca fratii politici ai tovarasului presedinte erau si prietenii nostri. Un barbat tanar si frumos imi parea insul acela venit destul de des la noi din indepartata si misterioasa Asie. La maturitate ni s-a spus ca, de fapt, printul era tot un fel de dictator si s-a mai prabusit o po­ves­te. Cu Vietnamul lucrurile se complica o tara, imi ating o coarda sensibila. Prin 1972, cateva familii galbejite si maruntele se mutasera tocmai la Turnu Magurele, una in bloc cu mine. Luptele nesfarsite de la ei ii alungasera peste continent, si Romania socialista le oferise casa si masa, sansa de a trai. Era prima oara cand sim­team cu adevarat razboiul, se ivise in preajma mea dintr-odata si-mi tulbura inocenta. Daca maine-poimaine voi fi eu in locul lor, nevoit sa-mi caut exil aiurea?, ma intrebam privindu-i cu mila pe noii vecini. Turnenii ii pri­misera cu caldura si ospitalitate, ii opreau de vorba, desi nu le stiau lim­ba, le sareau in ajutor, com­pa­ti­min­du-i, ce mai, ii tratau ca pe niste oaspeti loviti de nenorocire. Habar n-aveam atunci de ce se ciopartesc oa­menii lui Ho Si Min cu invadatorii si pentru ce, insa razboiul insemna frica de moarte. Iar de frica vietna­me­zii fu­gisera hat departe, abandonandu-si rudele si prietenii, limba si tara. Ehe, ce norocos eram sa traiesc intr-un loc mangaiat de aripa pacii! Ai mei imi erau aproape, mergeam la scoala, ma jucam nestingherit, partidul comunist ne dadea de toate, gura de Rai, nu altceva! Cuvantul "grija" nu-mi strica somnul, nu ma impresurase ca acum. Un an, doi, vietnamezii refugiati ne-au colorat altfel orasul, l-au dezmortit intru catva, internationalizandu-l. Deo­po­tri­va cu englezii sositi sa construiasca sistemul de irigatii, dar ce diferenta! Ul­timii isi ridicasera apartamente ge­neroase, club de distractii si umblau cu "land"-uri, nu cu bicicleta, precum surghiunitii asiatici. Beau bere si pepsi, iar noi saream parleazul sa ca­u­tam cutiile inca mirosind a licoare oc­cidentala. Le luam din gunoiul im­pe­rialist si ni le puneam in vitrina, ca "bibelouri" scumpe. Am copilarit aco­lo gard in gard cu capitalismul bri­tanic vreo patru ani, in cea mai fi­reasca armonie. Uneori, un pusti blonziu – cam de seama mea – ne in­so­tea pe campurile lise ale urbei si zau ca nu-mi parea nefericit dimpreu­na cu pionierii comunisti. Ideologiile nu ne separau deloc, sistemele nu se ciocneau mortal si nu ne facusera dusmani, ca in Vietnam. De unde, ca sa scape de parjolul napalmului, fugisera bietii bastinasi pana la Turnu Magurele…
Azi, ascultand-o pe fetiscana din televizor, am senzatia ca sunt aidoma acelor vietnamezi plecati aiurea dintr-o tara nesigura si periculoasa. Basca supusa riscului infometarii, singura din Europa cica. Ca Etiopia, Cambodgia si Vietnam adica.

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de