Euro de căciulă

Preferaţii investitorilor sunt orăşenii, care produc, caştigă şi consumă mai mult şi nu fiindcă au cam renunţat să poarte mielu-n cap

Preferaţii investitorilor sunt orăşenii, care produc, caştigă şi consumă mai mult şi nu fiindcă au cam renunţat să poarte mielu-n cap

Romania a inregistrat in 2006 un PIB per capita de 4.500 de euro, in creştere semnificativă faţă de 2004 (2.806 euro) şi 2005 (3.675). In realitate insă, Bucureştiul a produs per capita peste 9.000 de euro "mai mult decat Ungaria şi Estonia ", in timp ce moldovenii au contribuit fiecare cu mai puţin de 3.000, ca-n ţările ex-sovietice.

Ce e de făcut? Să se repună pe tapet ideea echilibrării ofertei de muncă in toate zonele ţării, ca să se atenueze polarizarea societăţii? Oare trebuie direcţionate la ordin investiţiile spre zonele sărace şi spre ramurile cu valoare adăugată mare? Păi, la fel a procedat şi Ceauşescu: a industrializat forţat zone care, după inchiderea fabricilor ridicate in timpul comunismului, tot la agricultură au ajuns. in locul intervenţiei statului, al facilităţilor fiscale, mai bine am lăsa piaţa să se ocupe de asta. De pildă, dacă in Bucureşti ar fi concurenţă aprigă, intreprinzătorii ar fi constranşi să investească in alte părţi ale ţării sau, de ce nu?, să "importe" forţă de muncă de acolo. Dar, dacă oamenii de afaceri aduc chinezi pentru a continua să plătească mai nimic pentru forţa de muncă, să ştiţi că nu s-a ajuns incă in faza in care competiţia dintre companii e caştigată de calificarea angajaţilor. Şi, sătui să tot aştepte concurenţa adevărată, lucrătorii din Moldova aleg Barcelona şi Milano in locul Bucureştiului.

Orice s-ar zice, un lucru nu poate fi negat: Capitala e cea mai mare piaţă. De asta se reped aici bancherii, reţelele de magazine şi constructorii. Pentru că, dacă montezi termopane la Pleşcoi ori vinzi microcentrale de apartament la Dorohoi, ai un client la şase luni. In "city"-ul de pe Damboviţa se fac programări ca să vină meseriaşii cu montajul. Nici nu mai vorbim de piaţa IT sau de serviciile specializate! Intr-o aglomeraţie urbană e altfel. Oricum ar fi, e mai multă concurenţă şi companiile sunt mai eficiente.

Nu ştiu cum rămane cu teza dezvoltării armonioase pe intreg teritoriul patriei, dar limpede este că in fruntea investiţiilor străine pe cap de locuitor conduc patriile altora - Estonia şi Ungaria. In primele zece oraşe din Estonia trăieşte 55% din populaţie, ceea ce a făcut ca ţara să atragă mai mulţi bani din străinătate decat Letonia (unde ponderea populaţiei oraşelor mai răsărite este de 53%) şi Lituania (43,5%). In Ungaria, primele zece aşezări urbane inglobează 39% din locuitori, de aceea ţara s-a bucurat mai mult de atenţia intreprinzătorilor decat Cehia (26%) sau Slovacia (24%).

La noi, primele zece municipii - de la Bucureşti pană la Brăila - deţin doar 20% din populaţia ţării. Suntem mai aproape de modelul Rusiei (16,5%) decat majoritatea celor care au intrat in UE in primul val. Dacă extindem exemplele dincolo de Europa de Est, vestitele aglomerări urbane de pe coastele Statelor Unite şi din zona Marilor Lacuri pot fi unul dintre motivele pentru care UE-27 face eforturi semnificative pentru a bate PIB-ul american, deşi are o populaţie cu 50% mai mare decat SUA. Iar inăuntrul Uniunii, ţările nordice, in special Finlanda, conduc in topul competitivităţii, pentru că au o populaţie mică, dar concentrată in cateva oraşe.

Teoria prezentată nu explică totul, fiindcă mai intervin şi corupţia, birocraţia, taxele, raportul salariaţi-pensionari sau salariaţi direct-indirect productivi etc. Dar cert este că investitorii sunt atraşi de pieţe mari, unde işi pot plasa cu uşurinţă mărfurile sau de unde işi pot alege forţa de muncă.