Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Botezul noului sezon a fost deja oficiat. Cele patru meciuri care s-au consumat (în terenul de joc sau pe la comisii) până la ora la care scriu confirmă faptul că ritualurile fotbalului sunt al dracului de durabile. Trăieşti cu impresia că prima etapă din 2011 s-a consumat în ecourile încă nestinse ale ultimei etape din 2010, 2009, 2008 şi aşa mai departe. Acelaşi fotbal cotonog, cu rezultate făcute mai mult din greşeală şi din întâmplare, aceiaşi conducători care cultivă buruiana fuduliei în declaraţii bălegăroase, aceleaşi acuzaţii prin care corupţia este mereu aruncată în curtea vecinului şi niciodată asumată ca bun al întregului popor. Oricât ai scormoni, în fotbalul pur este greu să mai găseşti stârnirea pasională care pe vremuri contamina fără leac. Fotbalul a devenit tarabă a strigărilor mincinoase şi a afacerilor pe muchie penală, fotbalul se reduce la biet pretext de scandal care adună în jurul său doar martori deghizaţi, cu sau fără de voie, în suporteri.
Sunt furios şi poate exagerez. Dar furia justifică asumarea riscului de a exagera. Pentru că nu pot să-i mai suport pe îmbuibaţii care nu se mai satură, care nu se mai dau duşi din fotbal nici în ruptul capului şi care continuă să butoneze tălâmb sportul care, pe vremuri, ne făcea să mai uităm de necazuri. Poate exagerez prin adâncitura sumbră a observaţiei şi, mai degrabă, ar trebui să mă amuz copios la afişarea prostiei omeneşti. Chiar cred că aşa s-ar întâmpla dacă nu aş şti nişte prieteni condamnaţi la grea suferinţă de faptul că nu suportă să vadă cum fotbalul pe care l-au slujit ca făptaşi oneşti a ajuns troacă de îndestulare a proastelor obiceiuri. Iar exagerarea mea rezonează cu suferinţa prietenilor şi doar astfel îi bag în seamă mai mult decât ar fi cazul pe netrebnici.
Marin Condescu îi promite lui Dumitru Dragomir război până la capăt. Promisiune de frumoasă perspectivă. Dar de promisiuni avem podul plin. Şi, degeaba! Fiindcă orice adevăr, oricât de întemeiat ar fi el, nu face cursă completă în fotbal. Se împotmoleşte în negocierile mijlocului de drum. Atunci când valoarea unui aranjament poate crea avantaje mai mari decât adevărul în sine. Virulenţa cu care cei doi se atacă public face parte din recuzita de rigoare a spectacolului de piaţă. Am mai văzut filmul ăsta de foarte multe ori. Aşa cum spuneam, negustorii îşi strigă mai întâi, cu mult aplomb, marfa. Iar când reclama va fi coaptă şi părţile trec la detaliile de preţ, se va vorbi în şoaptă. O şoaptă atât de bine protejată încât nici timpanele DNA nu vor fi capabile să o descifreze. Nu-i vorbă că nici timpanele astea nu prea au fineţe profesionistă.
Meciul nejucat şi-a luat porţie îmbelşugată de scandal. Dar nici meciurile jucate nu lasă liniştea în pace. Deşi Politehnica Timişoara a câştigat, Marian Iancu nu putea rămâne nevorbit. Aşa că a logorisit de grija altora. Şi nu s-a referit neapărat la săracii care fac talpa clasamentului. Ci la Dinamo şi Rapid, echipe care respiră în vecinătate de interese şi mult prea deranjant pentru olfactivul atât de sensibil al domnului Iancu. Patronul Timişoarei a încercat să convingă poporul fotbalistic că doar victoria echipei sale este exagerat de meritată. Că Rapidul a câştigat cu Urziceniul doar pentru că a fost arbitrată avantajos de Radu Petrescu, cel mai slab prestator al primei ligi, că Dinamo a câştigat în Regie tot pe cadouri fluieristice. N-a comentat domnul Iancu şi gestul lui Şumudică, cel care şi-a lăsat pantalonii de trening în vine la conferinţa de presă de după meci. Apreciez bărbăţia unei astfel de abţineri. Fiindcă nu putea un aşa domn să devină coleg de chiţăială cu ziaristele pofticioase care au savurat până la umezeală momentul. Că aşa-i fotbalul despre care vorbim. Are aşternut pentru toate poftele.
