Dupa fiecare ciclu electoral romanesc, comentariile sunt asa cum sunt - unele mai interesante, altele mai plicticoase.
Multe - de-a dreptul terne. Exista si comentarii surprinzatoare prin temeritatea punctelor de vedere avansate. Nu lipsesc opiniile ce tin cu tot dinadinsul sa socheze. Si mai exista, vai!, comentarii, ba chiar si analize, generate de ce inteleg eu prin gandire mitocana: noi suntem destepti, cei care ne citesc - prosti.Nemultumiti de felul in care electoratul isi exprima optiunile, intristati ca pierd pariurile analitice in care se avanta, iritati ca harta rezultatelor nu urmeaza, in detaliu, propriile lor interese, o seama de comentatori tin sa mustruluiasca electoratul. Pe sleau ori mai pe ocolite, acestuia i se spune ba ca este imatur, ba ca nu stie ce vrea, ba ca e oportunist. Daca despre imaturitate si indecizie nu am mare lucru de comentat acum, ideea unui electorat oportunist merita un raspuns.
Inainte de a fi al electoratului, oportunismul este al nostru, al celor ce ne place sa fim considerati formatori de opinie. Vocatia de sfarleaza-cu-fofeaza (cer iertare lui Victor Ion Popa), de girueta, este mai intai a noastra, a comentatorilor, si mai apoi a electoratului. Daca nu ar fi un pleonasm, as spune ca cei ce ne schimbam optiunile si credintele mai des decat lenjeria de corp suntem niste lichele cu geometrie variabila.
Electoratul unei tari nu se naste oportunist. Dar poate deveni asa. Si, dupa politicieni, nimeni nu se dovedeste mai priceput la a induce oportunism decat mass-media. E jenant sa vezi formatori de opinie "crucindu-se" de rezultatul ideilor pe care le-au inoculat electoratului ori de contagiunea iscata tocmai de cameleonismul lor desantat.
Inainte de a deveni presedinte al Statelor Unite, Thomas Jefferson facea o afirmatie ce poate ferici si astazi orice gazetar: "De-ar fi sa decid daca trebuie sa avem un guvern fara ziare sau ziare fara un guvern, nu as ezita nici o clipa sa prefer cea de-a doua alternativa".
Citește pe Antena3.ro
Devotamentul neintrerupt aratat de oameni ca Thomas Jefferson libertatii ei a facut ca presa sa devina a patra putere in stat. Cum isi folosesc puterea astazi, pretutindeni in lume, mediile de informare in masa este o alta poveste. Nu de putine ori, una intristatoare. Libertatea presei nu creeaza pentru nimeni obligatii mai mari decat pentru jurnalisti.