x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Gastroenterologie - Constipaţie

Gastroenterologie - Constipaţie

de Florin Condurateanu    |    03 Feb 2008   •   00:00

Parcă toată lumea se pricepe la constipaţie ca la topurile politice şi de muzică uşoară, ca la alcătuirea naţionalei de fotbal şi la bujiile de Dacie. Cei mai mulţi dau sfaturi greşite. Şi-i îndeamnă pe fraieri să ia purgative, ulei de parafină şi ceaiuri de cruşin.

Parcă toată lumea se pricepe la constipaţie ca la topurile politice şi de muzică uşoară, ca la alcătuirea naţionalei de fotbal şi la bujiile de Dacie. Cei mai mulţi dau sfaturi greşite. Şi-i îndeamnă pe fraieri să ia purgative, ulei de parafină şi ceaiuri de cruşin. Prof. dr. Alexandru Oproiu, întemeietor de şcoală în gastroenterologie, recomandă ce atitudine trebuie să se adopte în cazul chinuitoarei constipaţii. Ceaiurile de cruşin băute timp îndelungat riscă să dea leziuni pe terminaţiile nervoase ale intestinului, aşa că apare o constipaţie ireversibilă şi colorarea în brun a mucoasei colonice. Iar ceaiurile laxative şi uleiul de parafină pot da neplăcute reacţii secundare asociindu-se nepotrivit cu medicamentele înghiţite de om pentru alte boli. Prima acţiune de luptă împotriva constipaţiei este schimbarea alimentaţiei în sensul de a mânca mai multe fibre dietetice pe zi. Un om e bine pentru tranzitul intestinal să înghită 20-30 de grame de fibre dietetice pe zi. Legumele şi fructele bogate în celuloză, lignină şi peptide care nu se digeră rămân ca un balast şi destind colonul astfel că sporesc contracţiile de eliminare a fecalelor. Bogate în fibre sunt varza, dovleceii, prazul, spanacul, dar să nu se uite că baremul de fibre se face bine mâncând 30 de grame de tărâţe de grâu sau fulgi de ovăz sau de grâu. Constipaţii trebuie să meargă zilnic pe jos. Dacă alimentaţia şi mişcarea nu rezolvă constipaţia se apelează şi la medicamente. La laxative hiperosmotice de tipul Fortraz şi Fortlax, fără să fie uitate Lactuloza, purgativele de tipul Bisacotin şi supozitoarele cu glicerină.

×
Subiecte în articol: editorial