Geoană, împotriva statului

Oricât de legitime şi de plauzibile ar fi suspiciunile cu privire la fraudarea alegerilor prezidenţiale, jocul electoral s-a încheiat. Nu va exista un al treilea tur de scrutin, cum pare să mai spere Mircea Geoană. Speranţa sa era, din start, lipsită de temei. Fiindcă se bazează pe un viciu de logică.

O fraudă capabilă să răstoarne rezultatul votului presupune implicarea structurilor statului de partea unuia dintre candidaţi. Fără o astfel de intervenţie, maşinăriile partidelor din spatele celor doi finalişti (la fel de puternice şi de lipsite de scrupule) şi-ar fi anulat reciproc găinăriile. Micii şi berea PSD ar fi tras la cântarul urnelor cam tot atât de greu ca sărmăluţele PD-L, iar pufoaicele portocalii ar fi fost contracarate de găleţile roşii. Dacă acest echilibru a fost pulverizat înseamnă că în competiţie au intrat alte forţe şi au fost aruncate alte resurse.

Ale statului.

Există destule argumente în favoarea acestei ipoteze. De pildă, decalajul uriaş dintre bugetele alocate acestei campanii. Estimările cu privire la costurile panotajului electoral sunt absolut năucitoare. Cum se face că preşedintele "singur împotriva tuturor" a beneficiat de resurse complet inaccesibile contracandidatului său, cel sprijinit de coaliţia "mogulilor"? Întregul "sistem ticăloşit", cu toate grupurile lui de interese oneroase, s-a dovedit de-a dreptul impotent financiar în comparaţie cu marginalizatul partid al luptătorilor anticorupţie. Straniu.   

Sigur, nu totul se cumpără cu bani. Uneori e mai eficientă o stea de general... Traian Băsescu nu s-a ferit să-şi atragă susţinători (sau să-i motiveze) împărţind cu generozitate avansări bizare şi sinecuri de tot felul. Aşa cum nu s-a ferit să folosească pretextul referendumului pentru a deconta din buzunarul contribuabilului o parte din cheltuielile sale electorale. În orice democraţie consolidată, asemenea practici ar fi provocat un scandal uriaş şi ar fi fost sancţionate drastic. Cum se mai poate vorbi despre o competiţie corectă când unul dintre candidaţi confundă vistieria statului cu puşculiţa partidului şi staff-ul de campanie cu corpul funcţionarilor publici?

În mai puţin de un an de guvernare, PD-L a politizat întregul aparat administrativ al ţării. Cele câteva săptămâni de interimat fără PSD i-au fost suficiente pentru a numi în posturi-cheie numai susţinători fideli. Cât de departe au mers aceştia pentru a-şi demonstra "recunoştinţă"? Nu o vom afla prea curând. Fiindcă un partid capabil să fraudeze alegerile este, cu siguranţă, în stare şi să blocheze demascarea fraudei. Măcar pentru o vreme.

Curtea Constituţională are foarte puţin timp la dispoziţie pentru a se pronunţa cu privire la validitatea scrutinului de săptămâna trecută. Decizia sa nu se poate baza decât pe probe concrete. PSD nu le poate furniza decât punctual. Oricât de flagrante ar fi cazurile documentate de susţinătorii lui Mircea Geoană, ele rămân, numeric, "cazuri izolate". Doar instituţiile statului dispun de pârghiile necesare depistării unei fraude masive. Doar o colaborare promptă între Ministerul de Interne, cel de Externe, BEC şi, eventual, STS ar putea lămuri lucrurile. Numai că, dacă frauda într-adevăr s-a produs, exact aceste instituţii au facilitat-o.