Giuleştiul, insensibil la suferinţele bietului de Avram

Rapid si CFR Cluj au jucat pentru su­per­lativele etapei. Martorii fotbalului cre­ditau partida din Giulesti cu sansa plu­tirii deasupra mediocritatii notorii a campionatului. Iar nota meciului a corespuns acestui pariu. Privind cu in­gaduinta de rigoare, mergand doar pe recomandarea comparatiei, poti acorda calificative multumitoare jo­cu­lui. Spectacolul a fost completat fericit de revenirea giulestenilor aca­sa, in cartierul fotbalistic al unor fru­moa­se povesti. Nici rezultatul meciu­lui nu a luat-o razna. A fost unul echi­tabil, asezat in firescul jocului si in afara oricaror suspiciuni fluieristice.

Chiar daca rapidistii nu s-au infruptat pe saturate din avantajul de a juca acasa, satisfactia de a fi asistat la o evolutie agreabila a potolit in mare masura tentatia comentariilor pri­cinoase. Cu mici exceptii. Doar Raz­van Lucescu si George Copos au mai bagat texte cu "meritam victoria" sau cu "am fost egalati la singura greseala a apararii noastre". Raz­van invoca tragic ratarea finalului de meci (min. 85, Nicolae Grigore), ui­tand de compensatie la bara lui Sougou din debutul partidei. Copos scuza prin greseala dezechilibrul apararii giulestene, ignorand lucrarea pur fotbalistica a lui Welton. Dar, dincolo de aceste mici exhibitii rau­ta­ciste, acuzatorii soartei potrivnice re­cunosteau si ei, in final, meritul am­be­lor echipe in realizarea agreabilului spectacol din Giulesti.

Fotbalul s-a achitat de datorii prin me­ciul din Giulesti. La final insa, victimele unei nedumeriri definitorii si du­rabile, isi tot contorsionau spran­ceana pana la desenul unui mare semn de intrebare. Afisatii unui se­ducator infantilism se intrebau probabil daca fotbalul jucat in nesimtire fata de suferintele unor fosti comeseni nu poate fi acuzat de curveasca in­gra­titudine. Fiindca, nu-i asa?, in consecinta unor conexiuni vinovate, n-ar fi fost cazul ca fotbalul sa fie zbur­dalnic cata vreme unul dintre nun­tasii sai de frunte, Vasile Avram, era parcat in dormitoarele de imprumut ale DNA-ului. Rapidistii nu pot fi pusi la zid pentru o asa indiferenta. Pentru ca ei nu prea au fost impro­prie­tariti cu cadouri vinovate. Domnii CFR-ului, in schimb, ar avea ce re­greta. Cel putin asa sustin statisticile publicate in decursul timpului prin cotidianele de specialitate. Dar nici clujenii nu au facut risipa de compasiune. Semn ca altu-i trocul, semn ca datoriile, daca acestea ar fi reale, nu se achita prin reactii publice.