Rapid si CFR Cluj au jucat pentru superlativele etapei. Martorii fotbalului creditau partida din Giulesti cu sansa plutirii deasupra mediocritatii notorii a campionatului. Iar nota meciului a corespuns acestui pariu. Privind cu ingaduinta de rigoare, mergand doar pe recomandarea comparatiei, poti acorda calificative multumitoare jocului. Spectacolul a fost completat fericit de revenirea giulestenilor acasa, in cartierul fotbalistic al unor frumoase povesti. Nici rezultatul meciului nu a luat-o razna. A fost unul echitabil, asezat in firescul jocului si in afara oricaror suspiciuni fluieristice.
Chiar daca rapidistii nu s-au infruptat pe saturate din avantajul de a juca acasa, satisfactia de a fi asistat la o evolutie agreabila a potolit in mare masura tentatia comentariilor pricinoase. Cu mici exceptii. Doar Razvan Lucescu si George Copos au mai bagat texte cu "meritam victoria" sau cu "am fost egalati la singura greseala a apararii noastre". Razvan invoca tragic ratarea finalului de meci (min. 85, Nicolae Grigore), uitand de compensatie la bara lui Sougou din debutul partidei. Copos scuza prin greseala dezechilibrul apararii giulestene, ignorand lucrarea pur fotbalistica a lui Welton. Dar, dincolo de aceste mici exhibitii rautaciste, acuzatorii soartei potrivnice recunosteau si ei, in final, meritul ambelor echipe in realizarea agreabilului spectacol din Giulesti.
Fotbalul s-a achitat de datorii prin meciul din Giulesti. La final insa, victimele unei nedumeriri definitorii si durabile, isi tot contorsionau spranceana pana la desenul unui mare semn de intrebare. Afisatii unui seducator infantilism se intrebau probabil daca fotbalul jucat in nesimtire fata de suferintele unor fosti comeseni nu poate fi acuzat de curveasca ingratitudine. Fiindca, nu-i asa?, in consecinta unor conexiuni vinovate, n-ar fi fost cazul ca fotbalul sa fie zburdalnic cata vreme unul dintre nuntasii sai de frunte, Vasile Avram, era parcat in dormitoarele de imprumut ale DNA-ului. Rapidistii nu pot fi pusi la zid pentru o asa indiferenta. Pentru ca ei nu prea au fost improprietariti cu cadouri vinovate. Domnii CFR-ului, in schimb, ar avea ce regreta. Cel putin asa sustin statisticile publicate in decursul timpului prin cotidianele de specialitate. Dar nici clujenii nu au facut risipa de compasiune. Semn ca altu-i trocul, semn ca datoriile, daca acestea ar fi reale, nu se achita prin reactii publice.