Greva regală nu poartă tricou de marinar

Un amic din America mi-a povestit că părinţii lui au văzut, pentru prima oară din anii ’40, un ascuţitor de cuţite ambulant pe strada lor. O meserie de criză, un fel de cerşetorie cu o treabă de făcut. Dai un dolar şi-ţi ascut toate cuţitele din casă. Treaba ta ce faci cu ele: îţi tai venele sau tai pantofii vechi în şuviţe înainte să-i pui în oală, cum făcea Charlie Chaplin.

Ascuţitorii de cuţite au dat şi la noi lovitura. Au mărit cu 50% impresia că România chiar are bani să-şi plătească profesorii. Au ridicat spre cer, cu jumătate de metru mai sus, steagul imaginar al prosperităţii naţionale. Au dat bani din aer, cu care profesorii şi doctorii şi pacienţii şi elevii vor cumpăra mâine tot aer, la preţuri cu 50% mai mari decât azi. “Mulţumim pentru masă”, pot spune acum speculanţii care şi-au făcut socoteala prăbuşirii leului. Mulţumim clasei politice a I-a B, din şcoala de aleşi cu nevoi speciale. O gaşcă de oameni care aleargă în trafic cu ochii închişi, protejaţi de impactul iminent doar cu o pereche de ochelari de soare. Pentru ei, aritmetica se aplică doar la banii pe care îi ai în buzunar, nu şi la ăia pe care îi scoţi pe nas, la Pipa Păcii cu sindicatele, la Clubul de Noapte Bună în care electoratul vine şi-ţi dansează în poală, pe voturi. Luaţi de-aici,că nu mă doare gura.

Gura asta ar trebui cusută. Să arunci cu bani care nu există e umilitor şi pentru profesori, şi periculos pentru noi toţi. Ia mai citiţi o dată fraza asta. Ştiu, e plicticoasă şi tristă: pe cine să scoţi la miting pentru aşa ceva? Cum să rezişti, ca lider de sindicat, fără să ceri ce sună bine, nu ce e bine pentru toată lumea?

N-ai cum. Însă domnul preşedinte nu e lider de sindicat şi nici agent electoral pentru partidul care vrea să pară mai de dreapta în povestea asta. Păstrând proporţiile şi lăsând la o parte sângele albastru, preşedintele e cumva în situaţia Regelui Mihai în ultimii ani ai domniei: incapabil legal să lupte cu legile pe care i le trimitea administraţia cu mult mai de stânga decât legea asta. În faţa unei situaţii similare, Mihai I a adoptat ceea ce a rămas în istorie sub numele de Greva Regală. A refuzat pur şi simplu să mai vină la serviciu şi să adopte legi. Gestul a fost fără precedent şi ieşit din cadrul legal, şi tocmai de aceea a mers câteva luni. Câteva luni avem şi noi nevoie acum: câteva luni în care vom afla dacă prăbuşirea burselor ne duce spre 1929 (caz în care profesorii vor preda oricum pe ouă şi pâine, la fel ca noi toţi) sau spre un mai moale 1987, din care se poate ieşi aşa, cam într-un an-doi. Fără măriri de salarii, în ambele cazuri.

Din păcate, alegerile vin în două săptămâni. Şi leul cade într-una singură. Dacă cineva şi-a făcut calculul ăsta, înseamnă că-n România a mai rămas un băiat deştept. Din păcate, după cum veţi avea ocazia să constataţi, nu e doar deştept. E şi ticălos.