Impasurile presei

In finalul unui editorial intitulat "Momente periculoase pentru presa" (Ziua, 14 septembrie), dl Sorin Rosca Stanescu avertiza: "Se anunta un final de an periculos pentru libertatea presei". De acord cu domnia sa. Exista insa o diferenta foarte importanta intre genul de pericole ce poate fi subsumat titlului si cel enuntat in finalul articolului.

Daca lucrurile stau numai asa cum le prezinta dl Petre Mihai Bacanu, ingerintele trustului german WAZ, patronul ziarului, in politica editoriala a Romaniei libere constituie semne de foarte prost augur. La fel, daca lucrurile stau numai asa cum le prezinta redactorii Evenimentului Zilei, presiunile trustului elevetian Ringier, patronul ziarului, asupra colegilor nostri sunt inacceptabile.

Peste toate importurile neinspirate, asta ii mai lipsea Romaniei - un mecanism de ingradire a libertatii presei care sa functioneze cu precizia unui ceas elvetian si cu aplombul unui autoturism german. Un mecanism ale carui rotite si resorturi sa fie lubrifiate cu istorica smecherie locala. Intr-un an electoral, o asemenea situatie poate avea efectul unei bombe cu ceas.

Nu e mai putin adevarat insa ca nimeni nu poate crea pericole mai mari pentru presa decat presa insasi - jurnalistii si colaboratorii ziarelor, posturilor de radio si televiziune. Din pacate, anul electoral a exacerbat vocatia sinucigasa a presei romanesti, pentru care un proaspat adoptat cod deontologic valoreaza mai putin decat o ceapa degerata.

Urmaresc presa romaneasca zilnic. In scurta perioada in care am oferit consultanta unui partid politic, am citit, asculat si privit la informatia oferita opiniei publice mai mult decat mi-as fi dorit. Credeam ca exista putine lucruri ce m-ar mai putea surprinde, dar trebuie sa recunosc ca m-am inselat. Iresponsabilitatea, reaua-credinta, partizanatul mocirlos, manipularea, febrilitatea de a prelua informatii neverificate, extazul in fata calomniei, substituirea reportajului cu colportajul si, deseori, o incultura crasa a unor "formatori de opinie" se dovedesc in acest an electoral inepuizabile. O alta bomba cu ceas.

Peste nivelul intereselor pentru care trusturi media de tipul WAZ si Ringier ar putea fi dispuse sa saboteze libertatea presei in Romania se suprapune, vai!, nivelul intereselor unora din cei ce construiesc aceasta presa. Interese cu nimic mai curate decat cele pe care le acuza la patronii lor occidentali ori locali.

Nemultumiti ca presa este doar a patra putere in stat, prea multi jurnalisti doresc sa o transforme intr-o megaputere, care sa le asigure posibilitatea de a fi - pe rand sau simultan, in functie de interese - si judecatori, si procurori, si avocati, si membri ai Parchetului National, si politisti, si calugari, si membri ai plutonului de executie, si operatori de televiziune care sa inregistreze executia, si distribuitori ai peliculei. Si, mai mult decat orice, isi doresc imunitatea morala la umbra careia sa stranga ei insisi averi considerabile plangand zilnic, cu lacrimi de crocodil, pe umarul saracului.

Ce ar putea aduce in plus interesele unor patroni occidentali nu e decat frisca alterata de pe acest tort urat mirositor. Tortul este opera unor "formatori de opinie" autohtoni, al caror vis suprem pare a fi transformarea opiniei publice intr-o imensa masa de manevra care sa-i propulseze in liga financiara si sociala a marilor patroni de azi. O masa de manevra ce ramane si pentru marii rechini transnationali si pentru cardurile de pesti pirahnia autohtoni acelasi lucru - "prostimea".

P.S.: "Maladia" la care ma refeream in articolul de saptamana trecuta este "occidentalita", ca apendicita ori amigdalita, si nu "occidentalitatea", cum s-au hotarat sa ma ajute hipercorectii mei colegi de la corectura, caci titlul eseului lui Djalal Al-e Ahmad in franceza este "l’Occidentalite" si nu "l’Occidentalité".