În Italia, în sfârșit, justiția a făcut dreptate

Sunt aproape două decenii de cand Silvio Berlusconi, cel mai bogat om din Italia, a decis să intre în politică. Obiectivul său declarat a fost amplu mediatizat în cele mai moderne și eficiente moduri, în esență, el referindu-se la ”salvarea Italiei”. Supranumit și ”il cavalere”, asemeni unui cavaler medieval, el își închipuia și si-a propus chiar, să combată, nu cu ”morile de vânt”, ci cu un dușman concret, real și foarte palpabil, care nu era decât justiția italiană.  Și abia trecuse un an de când țara trecuse „furcile caudiene”  ale revoluției judecătorilor, după decenii de corupție generalizată, la care pănă și subiecții politici cei mai versați și chiar și oamenii politici cei mai apreciați abia le-au mai făcut față. Așa și-a sfârșit cariera politică Bettino Craxi, și unele partide politice, cum au fost de exemplu Partidul Socialist și Democrația Creștină. Acestea au dispărut de-a dreptul de pe scena politică, altele s-au transformat cu totul, cum s-a întâmplat de pildă cu partidul comunist.

 Într-un asemenea climat, justiția și statul Italian a trebuit cu orice preț să reziste într-o luptă pe viață și pe moarte, pentru a menține ordinea și statul de drept, într-o țară fondatoare, împreună cu alte cinci state, a construcției europene ce începuse cu peste trei decenii înainte. În această perioadă, au căzut, plătind cu viața, unii judecători de talia lui Falcone și Borsellini, într-o cumplită luptă cu mafia, ce se afla în plin proces de „globalizare”. Atunci, cuvântul de ordine al statului Italian era acela de a apăra justiția și legea, și în țară acționau în acest scop forțe politice responsabile.

În cursul anului 1993, spre sfârșitul verii, s-a format un guvern format de către Carlo Azeglio Ciampi, dar acesta a durat doar o jumătate de zi. În toamnă însă, Silvio Berlusconi se va anunța drept salvator, va forma un partid-întreprindere(azienda), inventând și un slogan, pornind de la un succes garantat, pe care „cavalerul” l-a și experimentat pe deplin cu întreprinderile sale. Era vorba despre„Forza Italia!”(Hai Italia!), erau cuvintele strigate de microbiști pe terenul de fotbal San Siro din Milano. Berlusconi își etala astfel eficiența sa în afaceri și voia să amintească italienilor în acest fel, că și în politică va fi la fel, dacă italienii vor fi de partea lui. Sloganul lansat era „fai da te” și sugera în subconștientul alegătorilor, că vor ajunge și ei la rândul lor ca Berlusconi, dacă îl vor urma. Exista însă un mare obstacol, uneori aproape de netrecut, pe care încă de la început Berlusconi vroia să îl depășească: obstacolul era justiția. Probleme cu justiția a avut mereu Berlusconi. Cu mult încă de a intra în politică, el a fost amestecat în loja masonică Propaganda Due (P2) și, nu și-a clarificat niciodată încurcăturile sale financiare din cadrul afacerilor imobiliare. Totuși cele mai neclare păreau a fi fost rețelele sale de televiziune, care aveau o aprobare enigmatică de a transmite, dată de  Betino Craxi. De altfel, premierul socialist l-a ajutat mult pe premier în afaceri. Toate acestea erau fapte ce nu concordau cu spiritul legilor italiene. De aceea, justiția ii apărea ca un obstacol, sau de-a dreptul un inamic. A intrat prin urmare în politică pentru a câștiga și pentru a schimba o astfel de justiție. Acesta a fost într-adevăr, scopul nedeclarat al lui Berlusconi în cei 20 de ani de când se afla în politică. O probează din plin nenumăratele sale inițiative politice cu privire la problemele justiției: „legalizarea falsului în bilanțul public”, declararea suspiciunii legitime, aspecte pentru validarea cărora el a făcut și un referendum în anul 2011, la care cetățenii italieni au spus în mod clar nu.
Și în aproape toate procesele sale, peste 40 la număr, se vizau în linii mari aceleași probleme, și nu cum declară el astăzi, că în Italia există o justiție politizată sau ideologizată.
 
Trebuie să menționăm că în aproape toți cei 65 de ani de la intrarea în vigoare a constituției Italiene, justiția a avut un rol fundamental în apărarea republicii și a statului Italian, începând cu anii `50 și cu anii teribili ai terorismului, cunoscuți și ca anii de plumb, sau cu acțiunile subversive ale brigăzilor roșii. Ultimele probleme cu justiția ale lui Berlusconi, au atras si ele atenția lumii întregi, cu privire la tot ce se petrece azi în Italia, și au devenit celebre procesele vizând cazul Ruby, sau a unui parlamentar napolitan, care afirmă că ar fi primit din partea lui Berlusconi 3 milioane de euro, pentru a determina căderea guvernului Prodi, etc. Toate acestea, precum și recentele condamnări confirmate de Curtea de Casație au contribuit mult la o asemenea celebritate negativă a politicienilor din Italia, în frunte cu Berlusconi. Procesul întreprinderii Mediaset se referă în mod clar la o mare evaziune. Acest proces are o istorie îndelungată, care începe de prin anul 2001, și Berlusconi a fost acuzat de fraudă fiscală el fiind într-adevăr inițiatorul, regizorul și inspiratorul acțiunilor de fraudă fiscală, ce constau în obținerea de filme din Statele Unite, pentru a putea fi transmise de televiziunile sale, din Intreprinderile Fininvest.  O asemenea activitate îi aducea un mare profit, acțiunea având un caracter nelegal, desfășurîndu-se printr-o societate off-shore. Frauda lui Berlusconi a ajuns la suma de șapte milioane de euro, și chiar și astăzi după condamnarea și confirmarea Curți de Casație, adepții săi trec ușor peste aspectul juridic, aducănd un argument foarte subțire, și anume că omul de afaceri a adus o contribuție consistentă la dezvoltarea economică a Italiei. Nu asta este însă problema. Totodată, reprezentanții săi politici susțin că el nu poate fi arestat, întrucât el a fost votat de peste 10 milioane de cetățeni la ultimele alegeri politice. Nu se ține seama în acest caz de autonomia puterilor în stat, de autonomia justiției, iar PDL-iștii invocă la orice pas încălcarea principiilior democratice.

Într-adevăr, sentința foarte dură pe care a primit-o Berlusconi prin recenta condamnare, confirmă și ea din plin faptul că întotdeauna democrația poate exista numai dacă este tutelată autonomia și echilibrul puterilor în stat (Principiul lui Montesquieu). „Cavalerul” nu a acceptat niciodata, de altfel, autonomia magistraturii, cum spuneam și mai înainte, paralizând timp de 20 se ani viața politică a Italiei.   Atât de numeroasele procese pe care le-a avut cunoscutul om politic, au plecat toate de la încălcvarea legii, de la desconsiderarea jsutiției, ori de la continua sa preocupare pentru a o pune la dispoziția executivului într-o formă sau alta. De altfel,  el sugera mereu că justiția îl va elimina de la putere, răspândind în rândul auditorilor, publicului, că justiția Italiană e confuză și că e  politizată. Chiar și acum după condamnare, el își propune să facă noi alegeri, să le câștige, și să reformeze justiția. Desigur, e nevoie de o reformare, dar aspectele ce trebuie reformate se referă la o reducere a timpului îndelungat privind durata proceselor, și nu o supunere sau o dominare a acesteia din partea politică. Recent, Silvio Berlusconi caută cu disperare o salvare, utilizând chiar și cel mai neinspirat șantaj încercarea de a face să cadă Guvernul Letta. Nu e posibil, s-ar putea spune, dar aceasta este realitatea. Și se pot combate toate acele idei ce susțin că nu se poate aresta un om care are în spatele lui peste 10 mil. de alegători sau care are o putere economică de peste 7.2 miliarde de euro, apelând la spiritul justiției.  E vorba aici, de supralicitarea consensului electoral sau de posibilele locuri de muncă pe care le-ar putea oferi „cavalerul” italienilor, trecând peste principiile justiției. Totuși niciuna dintre aceste idei vehiculate, nu poate fi în niciun caz acceptată. Guglielmo Ferrero, având în vedere asemenea lucruri, și valorizând introducerea votului universal, preciza: „e absurd să recunoști același drept de vot unui profesor universitar, unui bancher sau unui mare industriaș, cu un zugrav, muncitor sau țăran. Dar se uită adesea, că cei din urmă nu au alt mijloc ce a interveni la nivelul statului decât acest vot universal. În schimb cei din clasele înalte, au multe alte mijloace, directe sau indirecte, pentru a acționa la nivelul statului”. Revenind acum la problemele lui Berlusconi, ne putem imagina câte alte mijloace a avut până acum pentru a putea exercita presiuni asupra justiției.

Astfel de „presiuni”, în cazul lui Berlusconi, sunt exercitate în mod divers. Și, ca întotdeauna, privirea lui este îndreptată tot către justiție. După ce „Curtea de Casație” a confirmat condamnarea de la Milano, într-o discuție cu apropiații săi, „cavalerul”, ar fi spus: „Ce pot să fac? E totul terminat” dar, totodată, se gândește la o nouă presiune: „Să fac să cadă guvernul și să trecem imediat la alegeri, să le câștigăm și să reformăm justiția.” Prin urmare, cum se poate observa, autonomia magistraturii în intenția sa este tot mereu pusă la îndoială, chiar și în aceste noi condiții. Pentru a putea însă atinge un asemenea obiectiv, Berlusconi vrea totuși să rămână în continuare senator. Să lăsăm la o parte faptul că înainte de decizia curții el se gândea la un titlu de senator pe viață. Astăzi însă, nu mai este posibilă o asemenea salvare. Se concentrează totuși încă pe varianta rămânerii în senatul republicii, întrucât el vrea să conducă mai departe senatorii, guvernul și deputații. Se poate oare face astfel „reforma” justiției? Nu respectă nici măcar prevederile unei alte legi din cursul anului trecut. Este vorba despre o lege destul de explicită. Ne referim la decretul legii anti-corupție nr. 235/31.12.2012, în care se afirmă: nu poate rămâne în parlament, în senat sau în camera deputaților cine are o condamnare mai mare de 2 ani, cine este într-o astfel de situație trebuie să îșî dea demisia. Berlusconi se află într-o asemenea situație, dar el și adepții lui politici nu vor să respecte prevederile de mai sus. De aceea au și fost organizate imediat manifestații de sprijin în fruntea cărora se aflau Juliano Ferrara , Daniela Santache, Alessandro Sallusti, etc. În ciuda lor, char și Berlusconi este din ce în ce mai convins că inițiativele sale politice își îngustează șansele de succes, dar el nu vrea să repete erorile lui Craxi, care a fugit la Hammamet, în Tunisia. Și Silvio Berlusconi vrea cu orice preț să-și repete succesul de acum 20 de ani. Știe și el că istoria se repetă, dar oare și atunci când este pusă în discuție magistratura? În orice caz, el dorește să  își pună în funcțiune instrumentele cele mai utile. Unul dintre ele constă în refacerea partidului „Forza Italia”. Acum este vorba despre ”Forza Italia2” , și în această acțiune iarăși este împiedicat de justiție: inamicul său dintotdeauna. Iată de ce, în această perioadă, la ordinea zilei este pusă problema inegibilității, adică decăderea din funcția de parlamentar. În jurul unei astfel de probleme se poartă toate discuțiile oamenilor politici italieni. Partidul democrat, de exemplu, susține că deciziile justiției trebuie respectate. La fel susține și întreaga majoritate a parlamentarilor din Montecitorio (Camera Deputaților) și Palazzo Madama (Senatul). Tot aceeași idee este afirmată tot mereu și de Președintele Italiei, Georgio Napolitano. Acesta, chiar recent, a afirmat că ar fi de acord ca în anumite condiții să îi acorde lui Berlusconi grațierea, însă numai dacă se respectă cu strictețe deciziile justiției stabilite de Curtea de Casație. Napolitano precizează, totodată, că prioritar acum ar fi menținerea Guvernului Letta.  Tot aici crede și Berlusconi că ar exista o posibilă salvare. Dar dacă într-adevăr ar putea fi, ce soluție ar mai fi în cazul altor două procese ce așteaptă și ele să ajungă la Înalta Curte de Casație ca să poată să rămână definitive. Deci și alte acuzații aflate în stadiul condamnării de primul sau al doilea grad își așteaptă pronunțarea în mod definitiv sau nu. Ne referim aici, în special, la procesul Ruby sau al fostului senator Sergio de Gregorio. În procesul Ruby, de exemplu, Silvio Berlusconi a primit o condamnare pe 24 iunie anul curent, la 7 ani închisoare și interzicerea perpetuă  a oricărei însărcinări publice. Condamnarea avea în vedere un șir de acțiuni cu caracter amoros, întreprins de „Cavaler” în anul 2010. Erau toate la marginea granițelor ce țin de morală, dar erau chiar și nelegale. Referindu-se la astfel de întâlniri, presa italiană a lansat sintagma „Bunga-Bunga”, sau „pătuțul” lui Putin, etc., întrucât ele se desfășurau la Arcore, (casa lui Berlusconi din Milano) și în Sardinia. Se știe, de altfel, că la „orgiile” cu pricina participau multe tinere care descriau pe larg ceea ce se petrecea în fapt acolo. Au existat și tinere din România. Dar, în luna mai 2010 s-a întamplat ca la aceste serate să vină și o tânără marocană ce nu împlinise încă 18 ani. De aici provine și condamnarea atât de dură asupra lui Berlusconi și acelor care orgnizau petrecerile, cum ar fi de pildă, Nicole Minetti.

Un alt proces celebru are în vedere banii pe care i-ar fi dat Berlusconi pentu a provoca o urgentă cădere a Guvernului Prodi. Acesta se înscrie, de-a dreptul, în șirul unor activități antidemocratice. A început totul în anul 2007, după ce „cavalerul” nu a reușit în acțiunea pe care a întreprins-o pentru a renumăra voturile, prin care încerca să arate că el nu a pierdut alegerile din 2006. Pentru un asemenea fapt, anume încercarea de a plăti un deputat, Berlusconi a fost condamnat la 4 ani de închisoare si 5 ani de interdicție. Sunt procese care fac parte din rândul celor peste 40 pe care le-am amintit și noi mai sus, și în consecință ne întrebăm: ce se va întampla dacă el va obține grațierea într-un caz sau altul? Totuși, până la urmă, încurcăturile judiciare ale lui Berlusconi dovedesc faptul că un adevăr din justiție iese până la urmă la iveală chiar și atunci când avem de-a face cu unul dintre cei mai bogați oameni din Europa. Se mai demonstrează totodată, că aproape mereu, pe pământ Italic, „doamna legată la ochi” face întotdeauna dreptate.