În spatele uşilor închise

Recent, după ce Senatul a respins proiectul privind legea prostituţiei, mi-am dat seama de o evidenţă simplă şi clară, deşi amară şi dureroasă: abia în momentul în care societatea româ­nească se va decide să reglementeze fenomenul vom putea vorbi cu adevărat de un început de schimbare pozitivă a mentalităţilor. 

Sună ciudat sau imoral, dar dacă ne gândim mai bine ce ar însemna asta, o să fim surprinşi să constatăm că, de fapt, totul are un sens.

Scandalul corupţiei din vămi a arătat clar şi public cât de coruptă este societatea românească, la toate nivelurile, de sus şi până jos. Este ipocrit ca o astfel de societate să respingă reglementarea prostituţiei jucând, brusc, rolul „lupului moralist”. Este o imensă ipocrizie ca, într-un stat laic, reglementarea prostituţiei să fie blocată de vetoul unei instituţii religioase, coruptă şi ea masiv. Guvernul a alocat 10 milioane de lei construirii Catredalei Neamului – încălcând flagrant constituţia şi legile în vigoare. Oare ce „mo­ra­li­­tate” mai apără atunci instituţiile sta­tu­lui, refuzând sistematic să tranşeze legal problema celei mai vechi „meserii” din lume? Oare nu printr-o lege se rezolvă ceva ilegal?

Oficial, în „teoria” sondajelor, românul este religios şi moral. Neoficial şi practic, nu-l prea interesează asta, ci banii. Oficial, probabil că la un refe­rendum prostituţia ar primi un vot ne­gativ proporţional cu procentajul de încredere de care se bucură Biserica. Ambele procentaje sunt false, pentru că sunt ipocrite. Cea mai amărâtă prostituată de pe centură este mai onestă în demersul ei decât orice ipocrit care vrea să pară ce nu este. Nu se vrea legali­zarea acestei meserii din acelaşi motiv pentru care nu se doreşte, în mod real, anihilarea „economiei negre”. Este foarte posibil ca economia oficială să se prăbuşească dacă, printr-o minune, corupţia şi banii murdari ar dispărea peste noapte. Pentru că există milioane de români care trăiesc din bani negri. Cunoaştem această maladie, dar refuzăm să ne tratăm de ea, conti­nuând să infestăm, iresponsabil, noile ge­ne­ra­ţii. Este ca şi cum am refuza sistematic şi inconştient să ecologizăm printr-o le­ge inevitabilul fapt că viaţa omului mai produce şi gunoaie şi poluare, în afară de (plus)valoare.

Reglementarea prostituţiei ar aduce beneficii într-o mulţime de domenii – finanţe, sănătate, justiţie, drepturile omului etc. Şi mai ales ar marca desprinderea de un tip de gândire înapoiat, nociv şi ipocrit, scoţând prostituţia din zona neagră a mizeriei, corupţiei, crimei organizate, traficului de persoane şi exploatării umane. Ori lăsăm acest mecanism să producă în continuare tragedii, mizerie, crime, boli şi bani negri, ori îl punem sub un control strict care ar reduce, cu timpul, numărul femeilor şi minorelor forţate să o facă împotriva voinţei lor.

Dar prostituţia NU este numai ceea ce fac fetele „pe centură”. Există un mecanism subteran „de lux” al folosirii sexului pentru obţinerea de bani sau de alte foloase (trafic de influenţă, promovare în carieră), strâns legat de corupţie – atât în sectorul de stat, cât şi în domeniul privat! Şi atât timp cât va exista specia umană, va exista cerere şi ofertă pentru folosirea sexului în acest mod. Şi probabil că principalul motiv din cauza căruia se refuză reglementarea acestei meserii este acela de a nu se afla ce se petrece „în spatele uşilor închise”.