Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cu prilejul aniversar din 25 octombrie trecut reciteam ceea ce statea scris pe stema Romaniei regale "NIHIL SINE DEO" adica "Nimic fara Dumnezeu". Stema actuala a fost lipsita de acest angajament si cred ca este o greseala. Insa pentru puterea de astazi mai potrivit ar fi "Nihil cum Deo" ("Nimic cu Dumnezeu"), caci nimic nu pare facut cu buna-credinta, intelepciune si sentiment al raspunderii. De la dl Boc aflam zilele trecute despre "forma suprema a incompetentei". Care e aceea? Noi n-avem nici o indoiala: a lui insusi. Lista promisiunilor pentru mai binele romanilor si Romaniei e lunga. Lista celor neindeplinite este exact aceeasi. Lista degradarilor economice si sociale de la nivelul la care se aflau pe cand se faceau promisiunile e identica cu primele doua. De ce greselile, incompetenta si nepasarea guvernantilor trebuie sa le plateasca neaparat si doar romanii si aproape niciodata chiar faptuitorii relelor? Guvernantii intorc spatele si uita ca totul conteaza. Tot ce ai facut vreodata se va intoarce sa te pandeasca si sa te obsedeze.
Va amintiti de "am mostenit un deficit dezastruos" repetat obsesiv de cei care se afla la putere de aproape trei ani? Hai sa vedem datele statistice. Daca in 2008, "anul iresponsabilitatii", cheltuielile bugetare raportate la PIB erau intr-adevar cu 4,2% mai mari decat veniturile, in 2009, diferenta a crescut spectaculos la 7,4% , in 2010 a fost de 6,6% si chiar si in anul acesta va fi mai mare decat in 2008. De cata aroganta e nevoie pentru ca in fata adevarului acestor cifre sa mai acuzi pe altii? Cum se vede, adevarul e acum inregimentat, reglementat si "rezolvat". Astfel se stinge adevarul zilei.
Cea mai constanta trasatura a politicii romanesti de la Cuza, mai apoi la Carol I si pana in zilele noastre, rar intrerupta, o constituie numirile politice in functiile publice. E si cea mai devastatoare pentru mersul treburilor tarii. In aceste numiri se concentreaza sirul nesfarsit de jafuri, hotii, incompetenta si nepasare ce au spoliat neincetat munca romanilor si rezultatele ei. Caragiale, marele geniu vesnic actual al romanilor, parasea definitiv tara, scarbit de aceste realitati. A urmat Rascoala din 1907, care l-a determinat sa rupa tacerea pe care si-a impus-o cu cea mai zguduitoare si amarnica scriere a sa: "1907 din primavara pana-n toamna" din care citez: "In adevar, probabil in nici o alta tara, in Europa cel putin, nu exista o asemenea extravaganta deosebire intre realitate si aparenta, intre fiinta si masca". Romania pe care atat de mult o iubea era tara in care "se exploatau taranii fara nici o sfiala... putini reducand in mizerie pe multi".
Imperfectiunea si scepticismul ne domina viata de zi cu zi, dar in loc sa ne plangem amarnic, sa vrem sa fugim de ele, mai bine sa le privim ca pe niste situatii cu care ne confruntam si chiar din lupta cu ele sa ne gasim ratiunea si sensul unei existente de care sa ne bucuram. La ce bun sa ne ridicam pe catalige pentru a scapa de noroaie (fizice si morale), caci tot pe picioarele noastre mergem! Viata ne supune incercarilor, iar noi avem datoria sa nu ne supunem decat regulilor si nicidecum oamenilor care isi bat joc de reguli. Prin urmare, ce ne facem cu relele? Sa aplicam vechea zicala franceza pe care au folosit-o si Napoleon si de Gaulle "Aux grands meaux, les grands remédes" ("Impotriva marilor rele se cer mari hotarari"). Este nu doar sentimentul, ci nevoia presanta de a trece intr-o alta guvernare.
Un alt celebru scriitor roman, Tristan Tzara, dincolo de revolutia declansata de miscarea dadaista pe care a intemeiat-o, in celebrul poem "L’homme aproximatif" scria adresandu-se cumva romanilor: "Noi sosim cand ceilalti pleaca. Si plecam cand ceilalti sosesc".
