Institutii de arestat, belit, tras in teapa

Cu ochii zgaiti in televizoare, urmarim zi-noapte meciul dintre Salvatorul Natiei si cohortele de netrebnici. Ideea de om de afaceri, intr-o lume strepezita de saracie, a devenit sinonima cuvantului talhar. Cine sa mai aiba timp sa discearna, cine sa mai inteleaga in malul zilnic care este desertat peste lume unde este adevar si unde minciuna, cine-i talharul talhar si cine-i victima a unor vremi care tind sa egaleze perioada stalinista?

Un distins profesor universitar, regretatul Tudor R. Popescu, mi-a numarat intr-o zi, doct si argumentat, incalcarile dreptului roman in procesul lui Iisus. Cea mai flagranta - desfasurarea judecatii noaptea, fapt nepermis. De o lunga perioada de vreme asistam, sprijiniti consistent de media televizata mai ales, dar si cu substantiale cotizatii din partea gazetelor, la un spectacol de arestari, unele nocturne, perchezitii cu mascati in apartamentele indeobste saracacioase ale jurnalistilor, indivizi legati sau dezlegati la maini care intra, unii mimand relaxarea, pe usile parchetelor. Catuse, metafora tepelor care incap din pacate doar in popourile adversarilor presedintelui tarii si niciodata in sezutul la fel de corupt al unor amici politici si financiari, umiliri de adversari. Daca ravnita curatenie ar fi facuta de oameni curati, am zice ca traim ceasurile izbavirii de blestemul marilor ciordeli din avutia nationala. Cand hotul striga hotii totul luneca cinic in minciuna si circ propagandistic.

Ziaristii, o specie niciodata agreata de politicieni, platesc si ei cota de risc. Un condeier din Focsani, nu din cei comozi, este indesat de ceafa in masina organelor cu muschi. Umfla-l Ghita! - pare a fi sunat comanda. Cortegiul oamenilor cu catuse la maini sau care urmeaza sa poarte lanturi la incheieturi pune alaturi parlamentari, oameni de afaceri, politicieni liberali, pesedisti si conservatori (niciodata democrati), ciorditori de portofele, chivute, curve de bordel. Un dirijor satanic pare a stapani si orchestra totul. In folosul cui? Spectacolul nu tine de foame.

Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, dovedeste o netarmurita dragoste pentru cateva specii umane. Ceva le uneste. Dragostea cea mai de pe urma pare a fi fata de procurori. Langa ei, la reverul iubirii presedintelui, stau ofiterii si subofiterii securitatilor multiple, adunate toate sub comanda de la Cotroceni. Sunt, cum mi-a zis odata cineva, cu o plastica necautata, "institutii de belit". Oamenii acestia, despre care n-am auzit multe in anii primi de dupa ’89, au capatat un avant nemarginit. Ce conteaza ca incalca legea, ce mare suparare ca se umbla cu bocancii plini de noroi prin filele Constitutiei? Jupanul al mare sa fie multumit. Si el este multumit. Ii aud parca, peste zidurile palatului, rasul. Adversarii de ieri ingenuncheati si umiliti, ziaristii pusi cu botul pe labele paroase cu care scriu pamflete si bazaconii. Suntem, devenim o tara de procurori, o tara in care painea nu mai este un subiect la zi. Programul cresterii nivelului de trai este un subiect expirat. Cu ochii zgaiti in televizoare, urmarim zi-noapte meciul dintre Salvatorul Natiei si cohortele de netrebnici. Ideea de om de afaceri, intr-o lume strepezita de saracie, a devenit sinonima cuvantului talhar. Cine sa mai aiba timp sa discearna, cine sa mai inteleaga in malul zilnic care este desertat peste lume unde este adevar si unde minciuna, cine-i talharul talhar si cine-i victima a unor vremi care tind sa egaleze perioada stalinista?

N-am stat sub pat la revolutie. Am realizat, intr-o Casa a Scanteii pustie, parasita si de portari, primul ziar in care am scris "Jos comunismul!", "Jos Ceausescu!". Se chema "Tineretul Liber", ziar care a fost omorat discret. Speranta mea de atunci a fost ca n-o sa mai traiesc anii copilariei, cu masina neagra venita la poarta, cu sechestru pe camera cu pian, cu interogatorii la securitate, din care tata venea transparent, bolnav, secatuit. Sunt azi, cu certitudine, numerosi oameni vinovati. Transformarea noastra insa intr-o tara de procurori pare o pedeapsa venita prea iute dupa ce am nadajduit la izbavire. Arestarea, perchezitionarea otova, cu toporul, insultarea judecatorilor, oricat de multi ar fi manjiti, confectioneaza imaginea unei tari de care lumea civilizata trebuie sa se tina departe. Cineva, de ce oare, tine sa arunce peste noi anatema leprei. Oameni de afaceri leprosi, politicieni leprosi, ziaristi contaminati de lepra. Un parlament de netrebnici leprosi. Doar undeva sus, puternic, inteligent, mai presus de banuiala oricarei contaminari Stapanul Stapanilor. El e salvarea. El e noua religie.