Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dintre cei care in tinereţe m-au complexat cu talentul şi cu aplombul lor profesional, s-au realizat doar căţiva. Şi nici aceştia ca mari artişti. Ca mari scriitori, pictori sau sculptori. Nu mă intreb deloc ce s-a intămplat cu mine. In ce mă priveşte, ştiu cănd am ratat drumul principal: cănd am abandonat studiul limbii engleze. Un lucru in aparenţă lipsit de consecinţe, pentru un autor de limbă romănă, mi-a condiţionat insă la modul păgubos toate deciziile majore. M-a invins limba engleză!
Cănd ştii ce ţi-e scris intr-o direcţie, ştiutul iţi taie din avănturi in celelalte. Am ştiut, de exemplu, că in căteva profesiuni care mă fascinau nu voi ajunge niciodată. Deşi n-aveam nici un motiv să sufăr din cauza asta, am trăit cu un sentiment profund de frustrare. O imposibilitate imi spunea că mai sunt şi alte imposibilităţi, de care n-aveam cunoştinţă incă. Unele cu adevărat importante şi de natură să mă ţină pe loc in tot ce-aş fi intreprins.
Cănd a fost posibil m-am urcat in avion şi m-am tot dus, incercănd să recuperez prin călătorii ce n-am reuşit in biblioteci. Am mai reparat ceva, la motivaţii, dar tot o cărpeală se chema. Cu limba engleză insă, cu lipsa mea de har pentru pronunţie, am luat-o de căteva ori de la inceput doar ca să mă conving că nu mai e nimic de făcut. Era ca şi cum măsuram un metru cincizeci inălţime şi mi-era dat să am de a face doar cu lungani.
Prea bine nu-mi dau seama unde m-ar fi dus o engleză fluentă, insă conştiinţa unei infirmităţi a intelectului mi-a dat o inţelegere nouă a cauzelor mici. Cei mai mulţi din marii talentaţi de ieri nu au ajuns scriitorii, pictorii sau sculptorii care promiteau să ajungă, datorită unor pricini mici, la prima vedere. Dar care intocmai unor bubiţe ivite unde nu te aştepţi duc la suferinţe fatale.
E posibil ca foarte confortabilul meu mic talent pentru povestirile scurte şi din ce in ce mai scurte să mă fi condus la această teorie a cauzelor mici, cu efecte radicale in biografii. Mie tot ce mi s-a intămplat de bine in viaţă a fost de unde, de la cine şi cănd mă aşteptam mai puţin. Pun totul pe seama norocului. Inseamnă că multora le-a lipsit probabil norocul. Sau nu au realizat niciodată că le ieşea in cale norocul.
Chiar şi faptul că faci diferenţa dintre şansă şi nimic cere talent. Revin şi spun: celor mai mulţi din camarazii de generaţie care mă timorau prin darurile lor spirituale la 30 de ani le-a lipsit curajul de a merge de partea norocului. E ca şi cum ar fi avut de ales intre dreapta şi stănga şi un fix negativ al minţii i-a tras mereu spre stănga, unde au dat numai de fundături.
M-am găndit adesea la căţiva din rataţii de prestigiu ai generaţiei mele dintr-un motiv pe căt de banal, pe atăt de şocant: cănd ne intălnim, toţi se miră că lucrez zilnic, că scriu zilnic. Parcă s-ar fi vorbit să-mi pună aceeaşi intrebare: Cum, tu chiar scrii in fiecare zi? Norocul meu a fost că-mi place să muncesc tot timpul, că am o conştiinţă de tămplar sau de mecanic, care mă duce zilnic la maşina de scris fără să mă intreb de ce. M-am intrebat uneori dacă a meritat, insă una e să-ţi pui intrebări răvăşitoare muncind şi alta e să-ţi pui aceleaşi intrebări tănjind, abandonănd, amănănd şi neducănd nimic pănă la capăt.
