Măgureanu îi gâdila orgoliile, îl folosea în planurile lui conspiraţioniste, ferma galinaceelor devenind oficiosul neoficial al serviciului respectiv. Şi-a descoperit atunci foamea de bani. În vremurile uteciste nu apucase la caşcaval, dar a recuperat rapid. Comunistul eticii şi echităţii socialiste a devenit un capitalist feroce. Taxa la greu, după modelul antebelic – şantajul şi etajul, deşi Casa Scânteii nu mai suferea supraetajări. Năravul a făcut şcoală; cei mai zeloşi emuli s-au dovedit în timp numărătorii de goluri şi cornere de la secţia de sport care au format apoi o gaşcă a ziariştilor fără carte dar pricepuţi în toate. Aşa a fost moşită specia ecrivanului, a ariviştilor semidocţi care au îngropat câteva gazete bune înnebunind redacţiile cu reguli absurde dar, care nu au uitat în nici o situaţie să-şi devalizeze patronii.
Jack a ajuns după o cură drastică de slăbire să scape de porecla supărătoare, dar a fost debarcat şi de la conducerea gazetelor care nu mai repetau succesul bulinei măgurene. Îl lăsaseră sursele, scria mai scurt şi, în lipsă de spaţiu tipografic şi-a descoperit vocaţia de comentator, analist, moderator. Nu făcuse exerciţiile lui Demostene, cu prietricele în gură, aşa că auditoriul avea mari probleme cu perceperea clănţăului.
S-a agăţat de poziţionarea unui post şi a unui scriitor devenit simbol al luptei cu grobianul Băsescu împotriva sistemului care sufoca România. A devenit iar un comunist de paradă care i-a adus bănet de la capitalist cât să-i gâdile epiderma groasă şi să-i îndulcească greutăţile vieţii. Ca să-l scoatem din necazul proceselor pierdute am făcut chetă pentru comunistul rupt în fund dar cu buzunarele umflate de gologanii adunaţi de la moguli.
Băsiştii l-au momit pe intransigentul lor critic, evident, cu bani. Îi ştiau preţul, au umflat potul şi, iată-l pe fostul preparat culinar al bucătăriei naţionale la braţ cu Nutzy, ochi în ochi cu Băsescu, şi spălător de ţucale pentru cine venea la rând. Acum l-au mai lăsat puterile, s-a retras să comenteze rar şi prost şi să scrie bâlbâit printr-o foaie care a ajuns pe centura presei, făcută poştă de patronii tot mai dubioşi. Jack a ajuns un maidanez pripăşit în adăpostul de sub scara băsismului. I se mai dă câte un oscior de ros ca să se gudure pe lângă băsiştii de rit nou. Este câinele lor de pază. Un biet patruped care va ajunge la ecarisaj.
Citește pe Antena3.ro

