x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Jimmy, hopa!

Jimmy, hopa!

de Dorin Tudoran    |    27 Ian 2005   •   00:00

Deschid The Washington Post. Titlul unui comentariu imi atrage atentia - "Ascensiunea lui Hoffa". Sa fi reaparut, miraculos, cel considerat a fi fost cel mai puternic lider sindical al Americii - James Ridlle Hoffa - , disparut in 1975 din parcajul unui restaurant si declarat mort, in mod oficial, in 1983, chiar daca nimeni nu a dat de urma cadavrului sau? Sa fi reaparut cel pe care Robert Kennedy, ministrul Justitiei in administratia fratelui sau, John Fitzgerald, a reusit cu greu sa-l trimita dupa gratii de unde l-a scos gratierea semnata de presedintele Nixon? Sa fi reaparut cel considerat a fi fost ucis de Mafia cu care ar fi avut relatii fluctuante? "Baronii miscarii sindicale americane", spune primul paragraf al articolului, "s-au strans aici la 10 ianuarie, in fortareata AFL-CIO (Federatia Americana a Muncii-Congresul Organizatiilor Industriale), in spatele usilor ca de obicei inchise publicului." Ma dumiresc - este vorba de James P. Hoffa, fiul lui Jimmy, astazi el insusi liderul temutilor sindicalisti din Teamsters, sindicatul camionagiilor. Hoffa cere o reforma radicala a AFL-CIO, descentralizarea puterii acaparate de aceasta institutie si anunta ca, dupa el, AFL-CIO nu trebuie sa primeasca mai mult de jumatate din banii pe care astazi sindicatele ii varsa in condurile AFL-CIO.

Deschid un ziar romanesc si citesc despre o federatie sindicala ce se labarteaza zilnic, devenind, hodoronc-tronc!, o imensa caracatita a lumii mediatice. Firmei sindicatelor din industria petroliera, Global Media, nu-i era de ajuns ca "detine Realitatea TV, Alfa TV, Radio Total, ziarul Ziua si o salba de televiziuni si posturi de radio locale..."

Aflam ca "sindicalistii condusi de Liviu Luca au cumparat, luna aceasta, inca 30% din actiunile ziarului Ziua, astfel incat acum cotidianul le apartine in totalitate". Si ca negociaza "preluarea pachetului majoritar de actiuni la ziarul Independentul. Ni se reaminteste ca "Liviu Luca, liderul sindicalistilor petrolisti actionari la Global Media, este una dintre cele mai influente persoane din viata publica. Pe langa media cumparate, trustul are un parteneriat cu Prima TV si Radio Star - ale lui Cristian Burci. De altfel, Global Media sunt asociati in Graffiti Press, axata pe editare..."

In septembrie trecut, un alt ziar romanesc observa ca, in vreme ce in Occident patronatele reprezinta o forta extraordinara care aproape dicteaza politicile economice, in Romania pre-electorala, ditamai confederatiile patronale se caciuleau pe la usile partidelor politice si negociau de o maniera "jenanta". "Stiti care este rezultatul acestor temeneli?", se intreba autorul articolului. Si raspundea: "Pe de-o parte, intrevederile respective (intre liderii patronali si cei politici) se incheie cu minunate si nemaiauzite promisiuni electorale, care - culmea! - poarta si girul acestor organizatii de afaceri, iar pe de alta parte, orice om politic se va putea lauda cu ideea ca, uite, la mine vin businessmenii sa-mi ceara aia si aia..." Titlul articolului - "Ce cauta patronatele printre partide?"

Urmand firul analizei comparative intre ce se intampla in Romania si "acolo unde vrem noi sa ajungem", lumea occidentala, mai pot fi exprimate niste intrebari: "Ce cauta federatiile sindicale printre proprietarii de trusturi media? De unde si pana unde nevoia ca Federatia Sindicala Independenta PETROM sa devina un imperiu media?".

Menirea sindicatelor nu este de a se numara printre cei care isi impart monopolul presei. O presa aflata in mainile sindicatelor nu poate fi cu nimic mai curata decat o presa aflata in mainile partidelor politice. Pericolul reprezentat de manipularea presei de catre sindicate nu este cu nimic mai mic decat cel constituit de manipularea mijloacelor de informare in masa de catre partide politice. Dimpotriva. Cand baronii sindicali devin si baroni media, presa adevarata are mari motive de insomnie.

Cineva ar trebui sa-si ia inima in dinti si sa spuna: "Jimmy, hopa!".

×
Subiecte în articol: editorial media