Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
”Poezia există pentru că nu există nici un scop. De ce înflorește trandafirul? Întreabă trandafirul; îți va răspunde, ”Nu știu – dar este atât de frumos să înflorești, ce nevoie mai ai să știi de ce: Prin ea însăși, intrinsec, înflorirea este frumoasă”. Întreabă o pasăre; ”de ce cânți”, iar ea va fi pur și simplu năucită de ce întrebare lipsită de sens poți să-i pui. Să cânți este atât de frumos, este o mare binecuvântare – și atunci la ce bun întrebarea aceasta? Însă mintea caută scopul, mintea este interesată de realizare – nu poate pur și simplu să se bucure. Trebuie ca în viitor să existe ceva de realizat, trebuie să existe un scop de atins și atunci mintea se simte bine. Dacă nu e nimic de realizat, se prăbușește. Însă acesta trebuie să fie, de fapt, tot efortul – lasă să se prăbușească!”(”Întâlnire cu oameni remarcabili” - Osho, Ed. Pro Editură și Tipografie, 2008).
”Lasă mintea să se prăbușească”, spunea Osho, acest lider spiritual atacat, contestat, hulit de unii și tot pe atât iubit și apreciat de alții. Osho a fost unul dintre puținii lideri spirtuali ai lumii cu studii de filozofie; țelul lui asumat a fost acela de a demola mințile oamenilor, de a le demola scopurile ascunse în minți și obiceiurile de gândire și de comportament, pe care el le credea cauze ale faptului că oamenii vii sunt morți”! În autobiografia sa Osho povestește că în perioada în care a fost profesor la universitate a declanșat un adevărat scandal în India când le-a permis băieților și fetelor să stea împreună, amestecați, nu separați, ca până atunci, în bănci! Ca întotdeauna, a fost acuzat că încurajează promiscuitatea( dar tinerii erau fericiți, parcă venise fericirea întâia oară în sălile de curs, pline ca niciodată!). Osho avea acest un țel; să distrugă, să demoleze lanțurile minții și să-i arate omului că mintea îi ascunde starea perfectă, starea sa de ”trandafir”, starea sa de ”floare”, starea sa de pasăre, starea sa de copil, starea naturală a sufletului său! Osho spune; un sigur efort merită făcut și acela este să-ți lași mintea să se prăbușească”. Fără a abandona scopurile minții, fără a fi conștient că ceea ce ții în mintea ta îți ascunde sufletul tău, frumusețea, bucuria, iubirea și puterea de a trăi, chiar ești mort. Iar el a pledat pentru viață, atacând zidurile de apărare pe care mintea le-a ridicat cu ajutorul religiilor, al obiceiurilor, al educației chiar; uneori mă întreb dacă acest demers vulcanic și teribil al lui Osho nu l-a costat propria viață!
Să-ți lași mintea să se prăbușească și să trăiești cu inima, să trăiești natural, ca floarea, ca pasărea, fără a purta în minte atâtea scopuri, atâtea lanțuri, atâtea motive de frustrare, fără să-ți dai motive pentru ură, pentru suferință, pentru deziluzie și pentru a te autobloca să trăiești, iată un lucru în care cred și eu. Și cred pentru că în anii din urmă, deloc puțini, am înțeles într-o zi că în copilărie, în adolescență și chiar în prima parte a tinereții, aveam eu însămi mintea golită de orice negativitate; nu invidiam, nu gândeam rău despre nimeni, orice făcea cineva, nu judecam, nu criticam și aveam o continuă stare de liniște și frumusețe interioară. Dorința mea cea mai mare a fost aceea de a mă întoarce la starea naturală pe care o pierdusem ”prin hățișurile vieții”, iar singura cale corectă de a face acest lucru era, nu să mai învăț ceva, ci ”să mă dezvăț” de tot ce învățasem. Să-ți lași mintea să se prăbușească înseamnă să știi că orice idee accepți mental ca având valoare de adevăr, devine adevăr, te înlănțuie și provoacă pagube, dar cel mai grav este faptul că multe dintre credințele noastre sunt mortale, sunt atât de înguste și de absurde, atât de iraționale și de înfricoșătoare, încât ele compun un nor greu, otrăvitor, care ne împiedică să simți bucuria vieții. Să renunți la toate motivele prin care îți argumentezi stările interioare de rău e un fel în care îți dai voie ție să te întoric la natura ta, la starea ta de ”floare”, care înflorește fără nici un scop. Noi suntem fericiți dacă ne iubește x, dacă am câștigat la Loto, noi ne bucurăm dacă ni se împlinesc dorințele și asta-i păcăleala, cu aceste condiții mințile noastre se țin legate de cauze și de scopuri. Viața, iubirea, bucuria, frumusețea sufletului omenesc par a fi dincolo de argumente și dincolo de un scop al minții. Scopul existenței pare a fi unul singur și e deja împlinit; existența există, noi trebuie să fim conștienți de bucuria de a exista. E o bucurie că suntem și, până ce nu vom trăi în expresia acestei bucurii, probabil că ne aflăm încă sub asediul minții și încă avem nevoie să facem un efort, acela de a lăsa mintea să se prăbușească! Noi trăim cu inima, iar dacă mintea are vreun scop, atunci acela ar putea fi să înțeleagă că viața e frumoasă cu adevărat când nu mai ai nevoie să-i justifici frumusețea.
Citește pe Antena3.ro
