Lasă România să respire, domnule Băsescu!

Ţară ruinată financiar, moral şi puţin lipseşte până la trunchierea ei fizică printr-o croitorie de laşităţi şi trădări. Conform unui sondaj, 65 la sută dintre cetăţeni îl găsesc vinovat de starea de plâns în care a ajuns România pe Traian Băsescu şi se pronunţă pentru plecarea lui. Conform altor consultări ale organismului social, ascultat cu stetoscopul în zona sufletească, trei sferturi dintre cetăţeni fac alergie la numele Traian Băsescu. Nici derivatele Udrea, Boc, Videanu, Berceanu şi alţii din aceeaşi galerie de termite ale banului public nu aduc vreo alinare.

Lasă-ne, domnule Băsescu, lăsaţi-ne, domnilor, îngăduiţi României să respire. Cam acesta este mesajul explicit al majorităţii. Pleacă preşedintele? Să fim serioşi. Se jenează domnul Boc de micimea sa morală, ajustat mereu de alte şi alte minciuni, unele de împrumut, obligat prin statutul lui de slugă să le repete? Aş! Se jenează doamna Udrea, ca de o rochie prea ajustată, care lasă vederii zone considerate de alţii intime? N-are acest exerciţiu al înroşirii prin jenă a obrazului. Ce-i de făcut? Nimic. Opoziţia e la plajă, în grupuri compacte sau risipită pe diverse Coaste de Azur. Opoziţia compusă dintr-o bucăţică de presă, fiindcă ailaltă se ocupă în continuare de calcularea vitezei scatoalcei pe care Băsescu a aplicat-o unui copil, dă şi ea din gură şi din pix până la ostenire şi epuizare. Legile noi, inclusiv impozitarea drepturilor de autor care oricum erau cam prăpădite, vor duce - pe un anumit tronson au şi dus - la anihilarea acestei opoziţii.

Ziarele, trusturile de presă care-şi îngăduie exerciţiul critic la adresa puterii vor da faliment, iar ziaristul - inclusiv sau mai ales cel care, scriitor de cărţi fiind, trăieşte din scrisul la gazetă - va pleca, îngăduit ca salahor, să pună borduri, singura activitate care se mai petrece în România.
La Tuşnad, pe graniţa de Est a Europei Centrale (vă amintiţi teza conform căreia Europa se termină pe Carpaţi, iar de aici încep stepele ruseşti), preşedintele României, mic şi turtit ca o chiftea portocalie, se chinuie să-şi nimerească pe urechi o cască în care i se traduce ce spune episcopul Tökes. În ungureşte. Ai zice că Tuşnadul e capitala Ungariei, mai ales că-n dreapta preşedintelui e "prietenul" lui, Viktor (aşa l-a alintat!), premier al maghiarimii de pretutindeni.

Privind imaginea, caricaturală în toate datele ei, ai impresia că Băsescu, îngăduit ca musafir, e reprezentantul unei ţărişoare, unui tribuleţ, în comparaţie cu ceilalţi doi, unul cu voia dumneavoastră cetăţean român, reprezentanţi ai unei mari puteri, mai mare ca licuriciul american. Şi premierul Ungariei şi europarlamentarul ales în România sunt statuari, degajă siguranţă de sine. Doar Băsescu, fericit că a prins un loc la masă, se gudură. Îl alintă pe şeful Executivului de la Budapesta, îl mângâie pe umăr pe episcop, aceeaşi persoană care doar cu câteva zile în urmă cerea secuilor să iasă în stradă pentru a cere autonomie etnică. Păi eu ştiam că Băsescu, pentru a menţine PDL la putere, le-a şi acordat-o! Şi atunci? Ce-i cu ţarcurile astea de sârmă ghimpată într-o Europă unită, ţarcuri, credeam eu, devenite anacronice? Pentru a-i stăpâni pe sărmani, inclusiv sărmanii secui, care o duc la fel de prost ca majoritatea românească, arunci câte o bombă naţionalistă. Pe fitilul ei stă călare popa, sprijinit să devină europarlamentar de Băsescu însuşi. Halal târg politic!

Între timp, aflu de la prietenul meu Ion Antonescu, fost secretar de stat la cultură şi patron al unei agenţii faimoase de turism, că şmecheria pe care o depistasem într-o polemică televizată cu actualul ministru al Culturii stă în restructurările-angajare. Angajare prin convenţie civilă. Câţi consilieri zice că are cutare ministru? Doi. Nu, are 17. Sau 32, sau 40, în funcţie de minister. Indivizii ăştia, toţi, fără excepţie, din galerie de răsplătiţi portocalii au lefuri mai mari, chiar duble în comparaţie cu titularii angajaţi. Ei trec o dată pe lună pe la ministere să-şi ia banul. Asta-i singura lor caznă. Face regimul Băsescu-Boc reduceri de personal? Face. Îi scoate pe uşă şi-i readuce pe geam, cu leafa mărită. Concomitent suntem sufocaţi de intervenţiile băsescianobociste legate de nevoia de austeritate, bla, bla, bla.

Austeritate, dar nu pentru rechini. Între timp, a sosit la Bucureşti delegaţia FMI, nişte indivizi care par scârbiţi de corvoada de a veni periodic aici, într-o lume neigienică. Vor aproba a şasea tranşă de sărăcie, fiindcă a cincea s-a isprăvit. Unde? Ştie Băsescu. Banii dispar cât ai clipi. În locul lor apar discursuri. Năucitoare ca vestea înecării unui copil în cristelniţă. Discursuri cu care a fost ameţit şi mai este încă, din fericire pe un tronson din ce în ce mai mic, poporul român. Pleacă, domnule Băsescu! Lasă-ne să respirăm. Cristelniţa e plină cu noroi, iar mâlul ne-a trecut peste bărbie.