x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Leul liber

Leul liber

19 Dec 2004   •   00:00

O noutate pe piata valutara: BNR a anuntat ca-si rareste interventiile. Tot mai multe voci s-au grabit sa sopteasca: "Se va scumpi valuta".
A fost tocmai invers: s-a ieftinit valuta. Soc benefic. Incepusem sa ne plictisim. Fara nervi, fara intrigi, fara urcusuri si coborasuri spectaculoase... piata valutara cadea in somnolenta. Zvonurile au dinamizat piata. Exportatorii s-au plans ca BNR da ceasul inapoi si in jurul acestui subiect s-au reaprins vechi dispute. Apoi s-a vazut ca nu da nimeni inapoi nici un ceas. Dimpotriva. Iar piata a devenit operativa, fluida si transparenta.

Cei care au prezis accelerarea deprecierii leului pe piata valutara, in noile conditii, nu s-au oprit aici. Ei au sperat ca deprecierea va fi utilizata din nou ca metoda de corectie in economie. Mai departe: ca flotarea libera a cursului de schimb leu-euro, ce va duce inevitabil la deprecierea drastica a monedei nationale, va fi folosita ca "supapa" prin care sa fie evacuate presiunile ce s-au adunat in economie. Ce fel de presiuni? Desigur, deficite interne si externe mari... salarii rupte de productivitate... intreprinderi in care prolifereaza lipsa de eficienta si indisciplina financiara... Cand insa toate aceste necazuri vin deodata, sistemul "supapelor" nu functioneaza.

Romania a depasit insa aceasta faza. Iar leul, lasat liber, a luat-o in sus. Si nu in jos. De fapt, si-a reasezat pozitia in raport cu valutele internationale, cu deosebire fata de euro si dolar. Si asta, in primul rand pentru ca un sustinator important al leului este insasi societatea romaneasca. O societate care incepe sa inteleaga bine ca nici economia in general, nici valorile financiare in special nu pot sa mearga dupa bunul nostru plac. Si ca nici statul, nici autoritatile monetare nu pot, cum doresc si cand doresc, sa impinga cursul in jos ori in sus, sa majoreze sau sa micsoreze dobanzile, fara o baza reala. A crescut substantial numarul celor carora le este din ce in ce mai clar ca, pentru astfel de valori, determinant este verdictul pietei.

Si verdictul economiei, desigur. Dar principalii sustinatori ai leului sunt piata monetara si piata valutara. Aici isi au principalele surse consolidarea dezinflatiei si aprecierea leului. Si tot aici pot fi gasite cele mai concludente dovezi ca moneda noastra da semne de ameliorare.

Faptul ca economia, in schimb, are inca sectoare care fac febra nu e un paradox. E o exceptie fireasca intr-o societate cu multe procese in schimbare.

Un lucru e cert: sanatatea monedei noastre s-a imbunatatit. Dinamizarea pietei monetare si stabilizarea pietei valutare au avut in anii din urma roluri terapeutice dintre cele mai eficace. Leul, in prezent, e mai tare decat economia.

Ne foloseste la ceva saltul inainte al monedei? Fara indoiala ca da. Leul, inviorat, ar putea sa fie locomotiva care sa traga inainte economia. Desigur, folosind combustibil neinflationist. Asa s-a intamplat in multe alte tari. Mai intai au fost liberalizate preturile, apoi a fost stabilizata moneda si pe urma, pe baza unei monede relativ stabile, s-a produs insanatosirea economiei. Cu o conditie: dupa leul greu sa ajungem la leul tare. Inainte de a-l schimba cu euro.

Fara indoiala, cursul leu-euro este racordat la realitatile economice. In conditiile in care productia industriala risipeste inca energie, metal, capital fix, bani, iar blocajul financiar ne incurca inca treburile, cursul nu poate sa se departeze prea mult de economia reala. Faptul ca piata valutara tinde sa priveasca drept in fata fluxurile productiei si consumului, incercand sa tina seama de ele, constituie un lucru normal. Cred ca aceasta tendinta se accentueaza acum. Fiind luata in calcul, mai intai, increderea agentilor economici, indeosebi a investitorilor. Pentru ca in raport de acest fapt - au, ori nu au intreprinzatorii incredere in economie - se decide directia fluxurilor de finantare. Daca intreprinzatorii au incredere in economia interna, ei vor investi in interiorul tarii. Daca nu au incredere, vor cauta alte zone de investitii sau alte plasamente, care sa le asigure profit. Dar nici increderea populatiei nu e mai putin importanta. O populatie increzatoare in economia tarii sale va fi atrasa si de moneda nationala.

O astfel de legatura intre realitate economica si curs provoaca efecte mai ales pe termen lung. Pe termen scurt insa, realitatea economica nu influenteaza imediat cursul. Fapt important, pentru ca piata valutara beneficiaza de un ragaz pentru calmarea cursului de schimb. Scapandu-le acest "amanunt", multi dintre speculantii care opereaza pe piata noastra valutara au jucat prea riscant si au pierdut zdravan. S-au incarcat cu euro si dolari scumpi, apoi s-au vazut nevoiti sa-i vanda sub pretul cu care au cumparat. Fiindca au ramas departe, in urma, vremurile cand un simplu zvon, chiar si gogonat, determina miscari dintre cele mai bizare. Speculantii n-au reusit sa mentina leul liber jos si cursul si-a gasit o noua matca.

Leul, oricat de dramatica i-ar fi fost miscarea ani la rand, a acoperit o buna parte din golul lasat in economie de incetineala eficientei si a competitivitatii. Rata de schimb flotanta isi joaca bine rolul. Fluxurile de valuta ce intra in tara asigura oferta care mentine noul curs al monedei nationale.

Nervozitatea pietei a devenit si ea istorie. Dupa mai multi ani de socuri, cursa leu-valuta s-a calmat. Acum, in anul 2004, avem sansa sa vedem cum piata valutara se echilibreaza, iar miscarea leului intra intr-o zona calma.
×
Subiecte în articol: editorial leul piata economia