Mari suparati, mari oameni?

Lectiile despre oameni de seama, pe care le invata copiii nostri din manualele scolare, contin un laitmotiv: oamenii de seama au fost tot timpul niste mari nemultumiti.

Ii revoltau oranduirea, viata pe care o duceau, erau vesnic infuriati pe opera lor. Chiar si cei care n-ar fi avut absolut nici un motiv sa-si regrete soarta, intrucat s-au nascut bogati si au trait mult si cu faima, au fost in permanenta suparati. Din care cauza, elevii raman cu convingerea ca un om vestit, cu cat e mai vestit, cu atat e mai bosumflat. Ca genialitatea e si un maximum de amaraciune, de iritare congenitala. De genii e mai bine sa fugi, fiindca nimic din ce-ai vrea tu, omul de rand, sa faci pentru ei n-o sa-i satisfaca.

Dar dincolo de incontrarile curente, oamenii de seama au avut ce-au avut cu societatea. Toti au vrut s-o schimbe. Ce-i oarecum de neinteles e ca majoritatea oamenilor de seama au ramas la fel de neconsolati si dupa ce au schimbat lumea si au facut-o cum au vrut ei. Probabil pentru ca nu au reusit s-o faca perfecta si, mai ales, pe vecie perfecta.

De cate ori am citit biografiile marilor nesatisfacuti nu m-am putut abtine sa nu ma intreb ce calvar va fi fost viata nevestelor, a familiilor lor. Avem de-a face tot timpul cu persoane care s-au nascut suparate, cu oameni care bombane, indiferent de motive. Sunt surzi din cauze genetice. Sunt nervosi si cand ar trebui sa fie fericiti. Castiga la loto, dar se consuma fiindca au castigat altii mai mult.

Citind vietile oamenilor de seama, a celor pe care-i admiram pentru ce au fost ei in epoca si ce au dat omenirii, noi, oamenii de rand, vedem ca acestia si-au exprimat rareori nemultumirile. Ca, de fapt, biografii i-au prezentat mai suparati decat au fost. Exceptand concluziile biografilor, infaptuirile oamenilor de seama ni-i arata ca pe niste insi pasionati, in ale caror vieti bucuriile au fost mai dese ca necazurile. Si atunci de unde aceasta nevoie a posteritatii de a-i prezenta pe inaintasi ca pe niste supradotati cu grave probleme de raportare sociala? Cu subintelesul ca, daca te-ai nascut cu o fire pozitiva, echilibrat si cu vocatia bucuriei, n-ai nici o sansa la nemurire?

Explicatia e simpla si vine din multimea manualelor proaste, care ne invata ca toti oamenii de seama au fost mari nemultumiti. Ce trebuie sa inteleaga din ele scolarii e ca alcatuitorii lor sufera de fapt de nemultumire. Ca s-ar fi vrut la fel de celebri ca oamenii despre care trebuie sa scrie, dar s-au resemnat la conditia de biografi. Nu supararea pe lume i-a indarjit la lucru pe marii creatori, ci pasiunea. Ori, ce sunt pasiunea si marea daruire nu ne-o pot spune decat cei care le traiesc. Cateodata, chiar ne-o si spun. Nu prea des insa, deoarece exista riscul sa descoperim ca in creatie nu exista damnati, ci numai preafericiti. Preafericiti adevarati, nu prin ierarhie ortodoxa.