x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Maria Tănase îi cânta lui Brâncuşi până adormea

Maria Tănase îi cânta lui Brâncuşi până adormea

de Florin Condurateanu    |    16 Iul 2018   •   07:54
Maria Tănase îi cânta lui Brâncuşi până adormea

Ce realizare ar fi să se poată clona iubirea cosmică dintre tulburătoarea Maria Tănase şi ţăranul genial Brâncuşi! S-au iubit năprasnic, două vijelii ca temperament, ca fierbere a ideilor de artă, ca fior al simţirii. Maria Tănase îi cânta în surdină lui Brâncuşi, îl sprijinea cu spatele ei şi, când sesiza că aţipise, îl rezema de perne şi ieşea tiptil din cameră, murmurând cântul popular. Când cântă Maria, se despică cerul, ce blestem al trădării în dragoste, “Cine iubeşte şi lasă, Dumnezeu să-i dea pedeapsă târâişul şarpelui”! Capricioasă, dar generoasă, Maria Tănase îşi dăruia toţi banii din poşetă. Ca să cânte la cârciumioarele din Colentina, Maria era dusă cu o birjă veche de un bătrân, strunind o iapă ce nu vedea cu un ochi. Într-o seară friguroasă, Maria îl întreabă: ”Moş Grigore, de ce eşti posomorât?”. Oftează birjarul albit şi spune că a dat spic de zăpadă şi el cu baba lui n-au lemne de foc. Maria Tănase nu stă pe gânduri şi îi dă geanta cu toţi banii încasaţi de la cârciumari. Gravitaţională peste poate, Maria atrăgea tot ce se afla în preajma ei. Nu-i rezista nimeni, avea plăcerea florilor, le îngrijea cu revărsare de inimă şi le lua cu ea când se muta. Atunci când a schimbat locuinţa cu un apartament pe strada Brezoianu, nu s-a putut transporta un ditamai ghiveciul cu un pomişor, aşa că l-au urcat pompierii la etajul şase cu o scară telescopică. Femeia simţitoare în orice colţişor al inimii a înfierbântat sufletelor unor bărbaţi de anvergură, s-au amorezat de ea şefi de spioni, mai-marele agenturii de spionaj a Angliei, dar şi vestitul conducător al serviciului secret românesc, Cristescu. Acesta a şi scos-o pe Maria Tănase din raza de antipatie a legionarilor, a trimis-o mai mult de un an în Turcia. Un ştab l-a rugat pe profesorul de folclor Harry Brauner s-o asculte pe fetişcana de 17 ani. Marele folclorist n-a fost entuziasmat, dar a acceptat să o audieze o dată. I-a propus fetişcanei să povestească ceva din viaţa ei, Maria s-a aşezat turceşte şi a purces a istorisi din mahalaua Cărămidarilor. Deodată s-a oprit şi a început să cânte. Profesorul Brauner a rămas uluit de patima interpretării şi de glasul răscolitor al Mariei Tănase.

×
Subiecte în articol: maria tanase