x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Marian Iancu, între vidanjă şi apa rece

Marian Iancu, între vidanjă şi apa rece

de Dan Dumitrescu    |    03 Apr 2011   •   21:41

Victoria Braşovului în meciul cu Galaţiul a încins încă şi mai mult decât ne-am fi aşteptat atmosfera meciului Politehnica Timişoara – Steaua. Şansa bănăţenilor de a prelua încă de sâmbătă şefia clasamentului părea ca şi  împlinită. Suporterii echipei-gazdă au ridicat cota de interes a meciului la înălţimea unei finale de campionat şi s-au mobilizat în consecinţă. Nimic rău în marea lor dorinţă de a-şi subordona, în pla­n­ul trăirilor subiective, rivalii. În fond aceasta-i menirea galeriei în spectacolul fotbalului. Abia când întoarcem privirea spre cei care au descoperit în fotbal câştigul material începem să percepem urâtul. Marian Iancu a luat, ca de obicei, prim-planul grohăielii. Bufniţa obeză şi slugile din dotare au băgat tacâm complet în reţeta golănelilor ieftine de dinaintea jocului. Nici Gigi Becali şi nici Mimi, parteneră consacrată de harţă pentru bufniţa obeză, nu au băgat prea multă voce în replici. Reţinerea piperiştilor se dorea a fi semn de nobleţe. Semn că cei doi n-ar dori să frecventeze troaca propusă de gaşca Iancului. Reţinerea cu pricina mi s-a părut însă a fi doar produs rezidual al laşităţii. Vorbăreţii Stelei, neavând încredere în şansele de victorie ale echipei lor, au fost mai degrabă târşeloşi decât reţinuţi.

Avancronicile subiective ale meciului de la Timişoara nu au avut nici un efect asupra vaccinaţilor meseriei. Dusan Uhrin şi Sorin Cârţu şi-au pregătit extemporalele în linişte, după cum i-a dus capul. Iar exa­minarea jocului pare să-l fi scos pe plus pe Sorin Cârţu. Fiindcă Steaua, deşi pornea în dintr-o impresie de plan secund, s-a simţit la Timişoara mai acasă decât timişorenii. Jocul a fost categoric la stelişti. Iar dacă scorul a rămas ca la început, vina e tot a steliştilor şi se cheamă ratare. În rest, multă încrâncenare. Prea multă încrâncenare. Aceasta pare să fie şi explicaţia faptului că uneori ne­putinţa a fost compensată de sonoritatea oaselor.

Meciul de la Timişoara a trecut greu. Dar a trecut şi a lăsat în urma sa un rezultat acceptat cuminte de rea­litatea jocului. Acelaşi meci şi acelaşi rezultat confirmate normal de fotbal se văd diferit şi chiar scandalos în oglinda de întuneric patronal. Şi cum atunci când este vorba de borhot nimeni nu-i poate lua faţa lui Marian Iancu, să te ţii sfârâială de şunci încinse. Bufniţa obeză îl sfârtecă pe Cristian Balaj considerând că arbitrul şi doar arbitrul i-ar fi zburat lui fleica din fasole. Marian Iancu îl povesteşte pe Balaj ca pe un penal, ca pe un tâlhar de drumul mare care le-a furat bănăţenilor victoria. Pa­tronul de interes timişorean invocă şi nişte faze din care Balaj ar fi trebuit să înscrie în contul Politehnicii. Şi mai spune Iancu despre Balaj că a circulat pe sens unic şi categoric în favoarea steliştilor. Minunea asta de copil curat care este Iancu ar fi fost capabil să ne impresioneze chiar şi prin minciună, dar nu ar fi înălţat exagerările până peste poate. Dacă ne-ar fi povestit cum păcălea Ghionea detenta căţărându-se pe adversari, dacă ne-ar fi povestit ceva despre virtuzitatea lui Curtean când făcea percuţie pe tibia lui Bilaşco, despre helderismele din apărarea Timişoarei am fi zis şi noi că Balaj, cel care nu a sancţionat respectivele faze, a cam fost penal. Dar argumentele ne ţin în echilibru. Şi de aceea putem considera că altcineva se propune calificativului penal prin acuzele nefondate şi grosolane pe care le formulează.

Impresiile proaspete ale me­­ciului de sâmbătă i-au stârnit lui Ma­rian Iancu şi alte vechi obsesii. După ce l-a rezolvat pe Balaj, Marian Iancu şi-a adus aminte că tocmai jucase cu Steaua. Adică jucase cu echipa aia pe care dintotdeauna a susţinut-o frenetic, a susţinut-o din adâncul fica­tului său. Realizând că se află în faţa unui adevăr dureros, Marian Iancu a dat pe gură ca şi când abia mâncase. A zis că Steaua este un club de rahat. Nu ştiu dacă spunerea sa a fost una de dulce sau doar împuţită. Nu ştiu dacă Marian Iancu a dorit să combine rahatul cu apa rece sau cu vidanja. Doar Mitică Dragomir poate lămuriri povestea rahatului lui Iancu. Fiindcă e priceput în materie şi, pe deasupra, neiertător. Sunt convins că, dacă a greşit, Marian Iancu va fi dat pe mâna comisiilor ligii, va fi sanc­ţionat exemplar.

×
Subiecte în articol: editorial