x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Marlanul general al capitalei

Marlanul general al capitalei

de Dorin Tudoran    |    06 Aug 2004   •   00:00

Dl Traian Basescu a castigat cateva alegeri fara sa stie macar la ce functie candideaza. In acest an, pentru domnia sa a fost o imensa surpriza sa afle ca fusese reales in functia de primar general al Capitalei. Practic, dl Basescu refuza rezultatele alegerilor, continuand sa se comporte ca si cum a fost (re)investit cu functia de Marlan General al Capitalei.

Dl Basescu pare a sti pe ce se bazeaza: mai nimeni din cei care i-au dat votul pentru o functie nu e dispus sa-i atraga atentia ca exerseaza o alta si ca nu ar fi deloc nepotrivita organizarea de alegeri anticipate pentru functia, inca relativ vacanta, de prim gospodar al Bucurestilor.

Adevarat, dl Basescu se dovedeste un gospodar mai bun decat altii. Intrebarea este ce termen de comparatie folosim. In raport cu halucinantii domni Crin Halaicu (liberal cu un simt al relativitatii financiare de tip pesede) si Viorel Lis (taranist, "ma non fanatico"), dl Basescu pare a fi in liga fostului primar al Parisului, Jacques Chirac, si a eternului primar de Blois, Jacques Lang. Totusi, "comparaison n’est pas raison", n’est pas?

Pe masa de biliard a politichiei romanesti, dl Basescu este tacul negeluit care nu se sfieste sa rupa de fiecare data postavul verde al competitiei. Privind cu un ochi la slanina si cu altul la faina, domnia sa haituieste bilele cu o violenta de neaflat pe scarile Richter si Mercalli. Pentru dl Basescu, cele sase gauri ale mesei de joc nu sunt decat sase gropi de gunoi in care tine sa-i ingroape definitiv pe "ailalti".

Desi posesorul uneia din fruntile cele mai intinse (si asta pe orice cap de locuitor), dl Basescu este proprietarul (absolut legal, ma grabesc sa adaug) uneia dintre memoriile cele mai scurte. Cand tuna si fulgera, ma intreb de cate tone de Lecitina ar avea nevoie spre a-si aduce memoria la o minima stare de functionare. "Timp de 14 ani, smecherii din linia a doua a PCR au guvernat tara", tuna acest Robespierre calarind un tsunami de bere, urland ca trebuie scapat de cei ce au facut parte din "guvernari anterioare". Edificator pentru Dreptatea si, mai ales, Adevarul pe care le copastoreste alaturi de dl Stolojan este ca, in vreme ce ne propune sa terminam o data si pentru totdeauna cu dl Mugur Isarescu, dl Basescu nu sufla o vorba despre alti membri ai "guvernarilor anterioare" - dnii Melescanu, Quintus, Vasile, Tariceanu, Berceanu, Frunzaverde si, "cu voia dvs., ultimii pe lista", Stolojan si longevivul Basescu.

Cat priveste "linia a doua" ce a operat in clar-obscurul orbitorului sistem comunist, lucrurile raman inca extrem de confuze. O confruntare electorala intre dnii Victor Padure si Traian Basescu sfarsea apoteotic, cei doi acuzandu-se reciproc de a fi colaborat cu "organele". Ce au inteles telespectatorii a fost ca preopinentii se cunosteau mai mult decat bine si ca pe apa dl Basescu avea grad mai mare decat bucatarul Padure. Dar pe uscat? O remiza cu damf de gunoi.

Dupa alegerile locale din 6 iunie, dl Toni Grecu semna chiar in acest ziar un articol inenarabil. Concluzia: "...cel mai corect ar fi ca insasi Capitala sa-i poarte numele: Basescuresti, singura capitala din lume infiintata, in legenda, de un cioban si condusa, in realitate, de un marinar".

Dupa ce vreme de trei numere am scris despre "principalii actori politici", nici nu-mi vine sa ma gandesc cine si spre ce va conduce din toamna Romania. Sper doar ca dl Grecu ne va sugera un nume nou si pentru aceasta trista, debusolata si prea jecmanita "Romanie profunda".
×
Subiecte în articol: basescu editorial