x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Mihăilescu Brăila a numit-o Catanga

Mihăilescu Brăila a numit-o Catanga

de Florin Condurateanu    |    31 Mar 2021   •   07:10
Mihăilescu Brăila a numit-o Catanga

Ce pacoste, urâta cu mantie neagră îşi învârte coasa blestemată printre lăutarii de frunte care ne-au mai rămas. Nici măcar un centimetru de îmbunătăţire nu se înregistrează în starea gravă a lui Nelu Ploieşteanu, lucrează pentru el doar aparatele. Gabi Luncă, temerara lăutăreasă de frunte, se luptă să recapete linia de plutire, ea care a ţinut la colţ cancerul. Cea care s-a descurcat neaşteptat ca oarbă, Cornelia Catanga, cu siguranţă a găsit şi drumul spre un loc în Rai, pe care-l merită prin câtă bucurie a adus românilor prin muzica ei de inimă albastră. Dar şubrezeniile ei ascunse de organism, inima slăbită au fraternizat cu căpcăunul de Covid şi Cornelia Catanga s-a înălţat la Cer. Renumita profesoară de oftalmologie, doctorița Monica Pop, îmi spunea că e mirată cât de eroic se descurcă Cornelia Catanga, aproape oarbă din pricina bolii ei grave de retinopatie pigmentară. Se mira şi cum boala asta grea, care se moşteneşte în neam, nu l-a atins pe fiul ei, Alexandru, care vede perfect. Reamintim ceva mai puţin ştiut: actorul Ştefan Mihăilescu Brăila a numit-o pe Cornelia şi Catanga. Îndrăgitul actor poposea adesea în restaurantele din Piaţa Romană. Pe un colţ se afla şi localul mereu plin, poreclit Katanga, după teritoriul desprins prin revoluţie din Congo. Acolo venea şi cânta o fetiţă practic oarbă, cu un acordeon alb la piept, Cornelia. O mai gonea miliţia, dar Ştefan Mihăilescu Brăila o apăra: „Cornelia, vino şi cântă-ne nouă”, mai apoi a numit-o şi Catanga după denumirea restaurantului din Piaţa Romană. Celebra Romica Puceanu a luat-o la început lângă ea pe Cornelia Catanga, o numea „lăutăreasă prin toată fiinţa ei”! Cornelia Catanga era mereu luminoasă, pătimaşă cu muzica ei de inimă albastră. Lăutăria melodioasă, cu versuri de filozofare simplă, când fierbea mustul în căni, cu dezamăgirea omului în gânduri triste, era purtată de Cornelia cu degetele pe clapele acordeonului şi pe aripile vocii care te punea pe gânduri. Cornelia Catanga a murit cu portofelul sărac, dar cu aplauzele fără rezerve ale publicului! 

 

 

×