În România capitalistă pe 10 mai se celebra ziua naţională: la 10 Mai 1866, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depunea jurământul în faţa Parlamentului, la 10 Mai 1877 principele Carol proclama Independenţa României, iar la 10 mai 1881 Carol I devenea primul rege al ţării. Comuniştii au mutat însă sărbătorirea independenţei pe 9 mai şi au şters regalitatea din cărţile de istorie. Chiar dacă "monarhia e cam toată cartea de istorie a României", potrivit lui Crin Antonescu.
Din păcate, din ianuarie 2012, de când s-a scandat la Universitate “Monarhia salvează România” nu s-a mai auzit nimic de rege. Şi dacă ne amintim cum s-au derulat atunci evenimentele, după “Jos Băsescu” s-a ajuns la “PDL şi USL, aceeaşi mizerie” şi apoi la "Regele e singurul care poate scoate ţara din criză". După care, Boc şi-a dat demisia, Ungureanu a fost demis, Ponta a devenit premier şi au urmat alegerile. Iar acum liderul PNL, Crin Antonescu, nu mai pomeneşte nimic nici de “Jos Băsescu”, nici de "opţiunea monarhistă". Deşi monarhia soluţionează şi chestiunea “Jos Băsescu”.
Haideţi să detaliez însă mai bine la ce mă refer. Pentru ca politicienii să nu mai fure cât nu putem produce - după cum reclama strada în ianuarie 2012 - e bine să nu mai aibă nicio legătură cu banii publici. Bineînţeles că banii trebuie administraţi, dar pentru asta e suficientă angajarea unor guvernanţi cu contract. Din nefericire, un guvern de tehnocraţi nu poate deveni funcţional dacă politicienii îi refuză un cadru legal adecvat pe motiv că le lezează interesele. Şi atunci singura autoritate morală ce poate permite cabinetului de tehnicieni să-şi respecte contractul, indiferent dacă deranjează partidele, e regele.
Încă un motiv pentru care România are nevoie de instituţia monarhică e traseismul politic. Aleşii se regrupează sub o anumită “umbrelă” imediat după scrutin, ceea ce distorsionează dorinţa electoratului şi invalidează, practic, actul democratic. La vot uninominal s-a ajuns ca urmare a creşterii puterii baronilor locali care au oferit sume din ce în ce mai mari pentru obţinerea unui scaun de parlamentar, dar, în acelaşi timp, s-a alterat grav calitatea Legislativului. Într-un asemenea context, regele vine şi dizolvă Parlamentul ori de câte ori e necesar. Poate cineva să-şi mai cumpere postul?! Principala deosebire dintre un rege şi un preşedinte ales e că cel de al doilea nu poate să reziste dacă nu împarte privilegii unor “sponsori” care l-au adus la putere, pe când monarhii n-au cum să-şi păstreze credibilitatea dacă îşi pierd echidistanţa.
Arhimede spunea - fără să precizeze dacă e definit logic sau fizic - “daţi-mi un punct de sprijin şi răstorn Pământul”, dar, în România e atât de multă corupţie încât schimbarea nu se poate produce decât cu ajutorul unui element de susţinere din exterior: monarhia. E singura autoritate ce poate face Parlamentul să funcţioneze pe bază de luptă de idei şi nu de interese de grup.