Nascut fara noroc

Cred ca si pentru a te descoperi vinovat de lucruri pe care nimeni nu le ia in seama e nevoie de un talent. Dovada ca unii se simt vinovati pentru tot raul din lume, iar lumea isi vede mai departe de ale ei.

Un prieten a fost urmarit, din ziua cand taica-su ii parasise, de un staruitor sentiment de culpa. Se simtea vinovat pentru faptul ca taica-su n-a avut niciodata remuscari. "Ai vazut ca te-ai descurcat si fara mine?!", i-a zis batranul, cand amicul a incercat sa clarifice pricinile plecarii acestuia. "Daca stateam pe capul vostru, poate ca va nenoroceam".

De multe ori, sentimentul de vinovatie vine cu timpul, dupa ce aproape ca ai uitat intamplarea care l-a starnit. La zece ani dupa o discutie, care nu m-a angajat prin nimic, fiindca nu eu am fost cel care a deschis-o, ma simt vinovat pentru faptul ca un negru din New York s-a nascut fara noroc.

Sunt sigur ca nici unul dintre cei care ieseam atunci din restaurant, ca sa ne minunam de potopul care sa abatuse din senin asupra orasului, nici unul cu exceptia mea, fireste, nu s-a mai gandit niciodata la negrul care, ud pana la piele, a venit sa ne ceara un dolar. Si apoi, pentru ca nu l-a capatat, a urcat sub acoperis si a inceput sa ne povesteasca in ce chip n-are el noroc.

Cand s-au rupt brusc zagazurile cerului si pe strazi s-a format o retea de paraie care ducea totul la vale, de sub scari, din o multime de cotloane pe care nu le banuiai, de pretutindeni, au iesit, ca sobolanii speriati de ape, o multime de homlesi, de oameni care dormeau pe unde apucau. Un spectacol la fel de terifiant ca si rafalele grele care izbeau in acoperisuri ca niste ciocane, ca perdelele dese de ploaie prin care nu vedeai coltul strazii. Un homles s-a aciuat o clipa langa noi zicandu-i lui Tom, care statea mai in fata, "Omule, da-mi un dolar" si Tom i-a dat. Dupa care un al doilea vagabond s-a repezit sa-i ia locul primului zicandu-i lui Tom "Omule, da-mi un dolar". Si Tom i-a dat si lui. Dar celui de-al treilea, Tom i-a zis: "Omule, ma impiedici sa ma bucur de ploaie" si nu i-a dat nimic. "Daca veneam eu primul - a zis negrul trist, de parca stia dintotdeauna ca avea sa cada o ploaie ca aia si doi homlesi aveau sa primeasca inaintea lui de la Tom cate un dolar - imi dadeai mie un dolar, nu-i asa?". "Asa e" a zis Tom. "Si daca veneam al doilea - a zis negrul - imi dadeai un dolar". "Ai ghicit" a zis Tom. "Dar de ce nu mi-ai dat si mie un dolar, nu stii", a zis negrul. "Ba stiu - a spus Tom - pentru ca sunteti prea multi si, in plus, te-ai bagat drept in fata mea si ma impiedici sa ma uit la ploaie". "Nu-i adevarat", l-a contrazis negrul. "Nu mi-ai dat, pentru ca m-am nascut fara noroc. La mine se termina intotdeauna totul. Si banii, si mancarea, si norocul".

Ce moment, am vrut sa-i dau eu un dolar. Dar cum aveam cu totul cinci, o bancnota de cinci, si nici o sansa sa capat altii in zilele urmatoare de la Tom, ar fi trebuit sa-l rog pe Tom sa mi-o schimbe. Fapt care l-ar fi deranjat. si asa mai departe…