Negustorul de taine

Nimeni nu stia ce invartea. Se spunea c-ar fi fost spion si chiar stab in nu stiu ce afacere cu armament.

Dar daca era intr-adevar agent ori numai un smecher, caruia ii placea s-o faca pe misteriosul, greu de zis. Unii garantau ca lucrase in laboratoarele unei fabrici de munitie. Si ca insusi acest fapt era de ajuns ca sa te indemne la prudenta. Ca toti grasii insa, era serviabil si nu parea sa-si dea seama de stinghereala celor pe care-i vizita.

"Spion ala cu burta - se mirau oamenii - spionii sunt altfel?!" Totusi, cat era el de obez, de bonom si de nesimtit, in 1990, cand a inceput haosul si cand din uzinele Armatei a inceput sa se fure fara pic de rusine, a fugit din tara cu toata documentatia unui obuz ravnit se pare de rusi, dar si de altii si s-a dus sa-l vanda in Franta sau in Anglia. Dar unde anume si ce era adevarat din povestile care-l urmareau peste tot, pe unde hoinarea si se ascundea, iarasi nu stia nimeni. Ulterior, s-a aflat ca asta chiar facea, contacta oficine guvernamentale, ca sa-si vanda obuzul ori poate si alte secrete militare si fiindca nu cunostea regulile jocului sau i se adresa cui nu trebuia, era haituit prin toata Europa.

In final, la mai putin de un an de cand hotarase sa-si schimbe viata si sa se imbogateasca, viata i s-a schimbat. A fost ridicat de pe strada de nu se stie cine si trimis intr-un lagar pentru esticii dubiosi, unde timp de trei ani a indurat o foame cumplita si a scris sute de memorii. La inceput, memorii mincinoase. Dar dupa ce s-a convins ca putea sa doarma linistit, pentru ca nu era nici un ucigas pe urmele lui, a devenit mai sincer. Pana si preotului de la o biserica romaneasca din New York i s-a marturisit ca-i spion, anexand la scrisoare si cateva hartii privitoare la obuzul furat din Romania. Coincidenta sau nu, exact la o zi dupa ce a primit confirmarea postala ca misiva sa ajunsese in America, a fost urcat intr-un avion si trimis la Bucuresti, urmand ca lucrurile sale, inclusiv dosarele cu documentatia obuzului de gaurit tancuri, sa-i fie trimise ulterior. Cand a trecut granita in Vest cantarea 128 de kile, la o inaltime de numai 1,60 m. Cand s-a intors, era de nerecunoscut. Parea mai inalt, intrucat la cei 1,60 m ai sai cantarea doar 50 de kile. Fostii amici auzisera c-ar fi fost gasit mort in lagar. Zvonul, plus faptul ca nu mai avea nimic din infatisarea celui poreclit candva Parizer, i-a adus multe necazuri. Batea la usa unuia din vechii prieteni, zicea "Ma, sunt eu, Parizer, uita-te bine la mine!", insa vechii camarazi ii cereau sa-i lase in pace. Slabeste omul, dar nici chiar asa, sa nu mai pastreze nici o trasatura cu obezul care fusese candva.

Intr-un an s-a ingrasat din nou. Cu ce bani, nu mai conta. Devenise bonomul de odinioara, care o facea pe misteriosul povestind istorii halucinante despre cum era sa fie injunghiat in lagar si cum pu-sese la cale afaceri cu barosani din CIA, dar nu-l asculta nimeni. "Ba - insista el - eu chiar am vandut secrete de stat. Sunt mare, dom’le!" Si era normal sa ajunga bataia de joc a tuturor. Cat lipsise din tara, umbland sa vanda proiectul unui prapadit de obuz, ai lui, ceilalti agenti si directori sub acoperire, vandusera toata fabrica. Rusi sau chinezi, nu mai conta. Clienti sa fie.