Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nişte pantofi de-ai mei îmi rod ciorapii la călcâie, dar care din ei sunt cu pricina, nu ştiu.
Doar n-o să m-apuc să procedez ştiinţific şi să-i încalţ pe rând. Îi încalţ la nimereală. Într-o zi m-am trezit cu călcâiul drept dezvelit. Personal, nu mă uit la călcâiele oamenilor. La bărbaţi mă uit numai la feţe, iar la femei şi la sâni. La femei mă mai uit şi la cefe. Am rămas cu obiceiul ăsta din facultate. Amfiteatrul se umplea cu vreo două sute de fete, iar noi, cei câţiva băieţi, care ne nimeriserăm la filologie, stăteam în ultimele rânduri şi contemplam omoplaţi şi cefe. Din cauza ciorapului rupt aveam impresia că toată lumea de pe bulevard trăgea cu ochiul spre călcâiul meu drept. Am intrat, la nimereală, în primul magazin cu ciorapi şi aici am dat peste un cunoscut, Avăduviţei, care m-a întrebat dacă mergeam, ca şi el, la vernisajul expoziţiei lui Ababiţei. Uite cum ne-am nimerit, a zis el, să ne cumpărăm ciorapi din acelaşi magazin şi să vedem aceeaşi expoziţie. Nu mi se părea ceva ieşit din comun, mai ales că galeria unde avea loc vernisajul se găsea chiar lângă magazin, dar l-am însoţit. Te-ai nimerit la fix, mi-a zis pictorul, fiindcă criticul Amăriuţei, care ar fi trebuit să spună câteva cuvinte, şi-a buşit maşina şi e la poliţie. În alte împrejurări m-aş fi simţit ofensat. Cum, adică, uiţi să mă inviţi la vernisaj, dar, dacă tot m-am nimerit să vin, mă pui să vorbesc în locul unuia în faţa căruia te-ai ploconit ca să vorbească la deschidere?! Totuşi, am acceptat. Ciudat e că am zis da tocmai pentru că nimic din ce făcea artistul nu-mi plăcea deloc.
Ca să-l sancţionez pentru necuviinţă, am elogiat cu superlative publicul de gură cască din sală, ţigările cu filtru, pardoseala de mozaic, magazinul Cora, rochiile doamnelor, clanţele de la uşi, ramele tablourilor, vremea de afară, guvernul, am găsit chiar şi câteva aprecieri simţite despre magazinul de ciorapi de alături. Copleşiţi de atâtea superlative, oaspeţii n-au observat că nu spusesem nici un cuvânt despre artist, iar artistul mi-a mulţumit fericit, de parcă îl ridicasem în slăvi pe el. În psihologie, procedeul se cheamă distragerea atenţiei, iar la circ, hocus pocus preparatus. În învălmăşeala care s-a produs, când s-au adus sandvişurile şi băutura, artistul mi l-a prezentat pe un burtos cu degetele încărcate de inele. E domnul bancher Aciobăniţei, a zis pictorul. Sincer vorbind, i-a zis burtosul cu ochii strălucind ca la o şedinţă de spiritism, mă aflu pentru prima oară într-o expoziţie, m-am nimerit, cum s-ar zice, aici şi m-aţi cucerit. Cumpăr toate lucrările. Iniţial, plecasem de acasă să-mi iau un inel cu briliante şi diamante de la magazinul de bijuterii de alături, dar aţi vorbit atât de convingător, încât simt c-a sosit momentul să investesc în arta modernă. Care magazin de bijuterii, m-am mirat, că alături e numai unul de ciorapi? Ei, n-aţi nimerit dumneavoastră unde trebuie, m-a mustrat burtosul, aşa cum îţi cerţi un prieten cam aiurit, care a plătit briliante şi diamante şi n-a observat că negustorul i-a dat doar ciorapi. Contaţi pe mine, mi-a zis el, dându-mi o carte de vizită, c-o să vă învăţ să cumpăraţi avantajos briliante şi diamante.
Ce bine că ne-a nimerit soarta la vernisajul ăsta! I-am dat şi eu burtosului cartea mea de vizită şi acum aştept să mă înveţe să cumpăr avantajos diamante şi briliante cu banii de ciorapi.
Citește pe Antena3.ro
