Nişte lămuriri

n) Presedintele s-a aratat in tribunal, flancat atent de flacaii de veghe. Era bine dispus si zambaret seful nostru de stat. Nici ca se sinchisea de mirosul de zeghe de acolo, nici pomeneala. Pe holul acela imens, traitor al atator drame, a zarit o batranica si a intrat cu ea in vorba. Asa a aflat Domnitorul ca biata femeie se judeca de cativa ani pentru o bucata de pa­mant. 'Succes!', i-a urat intaiul om al tarii si a trecut mai departe la fel de tantos. 'Saru' mana!', s-a auzit in ur­ma sa. Unde oare, in lumea civilizata, ce­tateanul se taraste astfel in fata pre­sedintelui? Numai aici, desigur, pentru ca romanul s-a invatat dintotdeauna sa 'umble cu saru' mana' de colo-colo. Doar asa a supravietuit ori a razbit, sarmanul, intr-o randuiala stri­­cata definitiv de pesches, pomana si invarteala. De aceea nu avem 'so­ci­e­tate civila', caci ce societate civila ii spune saru’ mana conducatorului?

n) Sunt la moda iarasi 'soparlele', ca pe vremea comunismului multilateral dezvoltat. O mediocritate exem­plara, precum piesa de teatru 'Chi­o­rul, blonda si piticul', a suscitat dezbateri de parca ar fi castigat premiul Oscar. In valvataia mediati­c­a iscata degeaba au contat exclusiv tri­miterile din titlu, nimic altceva.

Intr-o monografie antologica de­di­cata 'Istoriei Olteniei', autorul – apreciatul Alex Mihai Stoenescu – ci­teaza din replicile de pomina ale 'ju­vetelui' Amza Pellea una cu talc po­litic. Cica 'vine Suca si zice: «Nea Ma­rine, ce ne facem cu tata Leana lu’ Zapacitu’ din capu’ satului?»'. La fel ca pe timpul alalalt, al celui mai iubit fiu al poporului. Ca si atunci, in capu’ satului se afla Zapacitu’, iar langa el o tata cu acelasi nume, Leana! Vasazica, Romania a ramas tot un sat, dar unul euro-atlantic, in care zapacitii si tatele fac politica sta­tului. O provincie rurala, te­ma­toa­re si grijulie sa nu-si supere stapanul. In lipsa curajului, slugile se folosesc de aluzii, de 'soparle'...

n) Povesteste Petre Pandrea des­pre 'pezevenghiul de tarigrad', Nicolae Titulescu adica, vizitat odata, intr-un apartament luxos din Paris, de 'le­haul' Mihai Ralea. Diplomatul il pri­­m­este pe oaspete in timp ce se afla in cada de baie. '«Ingaduiti-mi sa ating pielea Excelentei Voastre», se umi­leste tanarul musafir, coborand pa­na la ultima limita a slugarniciei. Dar nici replica lui Titulescu nu este mai prejos: «Mai baiatule, de unde esti? Ai sa ajungi departe. Dati-i ceva bani. Ma-ntrece in flaterie»' Din ne­fe­ricire, prostul obicei n-a palit in anii din urma, dimpotriva. Destui, cata frun­za si iarba, se imbulzesc gretos sa atinga pielea vedetelor vremelnice... Si culmea, in loc sa fie lovite cu pietre, 'lichelele fanatizate' sunt cadorisite cu plocoane grase, cu ranguri si functii de ti se rasuceste stomacul pe dos.

n) 'Avem in tara dezordine judiciara, amintirea oribila de 400 de ani a cotropirii otomane, stimulata de la Cantemir incoace de fanarioti si de bastinasi pezevenghi', era de parere Vasile Parvan. Azi domneste acelasi haos, guvernantii postdecembristi ingrosandu-l pana la disperare. Legile se schimba de cateva ori pe an, in functie de ce se poarta la New York sau Bruxelles, de parca ar fi straie. Iar discontinuitatea asta legislativa explica instabilitatea sociala, arbitrariul instaurat aici. Or, abuzul se naste din arbitrariu, nu din ordine...

n) 'Pentru bancute de argint, aur si bancnote, acesti lautari canta si tarifele de bordeluri pe note si rime', se revolta Petre Pandrea impotriva 'trompetistilor' de curte. Daca tra­gicul moralist ar trai in zilele acestea, scarba lui ar spori strasnic, pri­vind si ascultand liota de tuteri stran­sa la usa 'bordelului' basescian. Si cum sa se inchege o societate civila din lingai remunerati?

n) Chiar, la ce bun sa mai pro­tes­te­ze romanii? Pai, protestul lor ar fi iu­te revendicat de nu stiu ce partid si te­zaurizat electoral. Daca ii injuri pe por­­tocalii, esti trecut pe neintrebate in tabara rosie, si invers. Protestul ci­vic este cantarit politic, el te scoate din neutralitate, desi scopul tau e al­tul. Poti sa fii contra si fara a fi de par­tea cuiva. Nu si in Romania pati­mi­lor oarbe, al setei de sange. Din aceas­ta malformatie congenitala pleaca in­trea­ga dizarmonie sociala, incapa­ci­tatea romaneasca de a construi ceva durabil. Nefinitudinea romaneasca.