Norocosul

Este un căţel alb, cu pete cafenii. Un vagabond, un maidanez. Nu ştiu cum îl cheamă, poate “Fetiţa” sau “Băiatul”; aşa sunt botezaţi, în general, câinii fără stăpân. Fie ploaie, fie ninsoare, căldură mare sau o zi obişnuită el este norocos. Pentru că are căsuţa lui. Cineva i-a confecţionat un coteţ dintr-o cutie de carton, pe care a coperit-o cu o folie de plastic. Nici nu-l ninge, nici nu-l plouă! Apoi, interiorul a fost tapetat cu pături. Nu l-am văzut niciodată să scoată vreo pătură afară, nici măcar în joacă.  Ştie că este casa lui şi are grijă de ea.

Alt noroc este acela că s-a aciuat pe lângă un magazin care vinde hrană pentru animale. Şi are mese bogate: oamenii din bloc îi mai dau câte un os, oamenii de la magazin îi dau, din când în când, “bobiţe”. Şi în fiecare zi, cineva are grijă ca vagabondul să bea apă proaspătă.  

Nu ştiu de ce nu s-a împrietenit cu omul care locuieşte în spatele blocului. Într-o maşină ieşită din uz. Acolo, cu folii de plastic şi cu pături, omul şi-a făcut culcuş. Locuitorii din zonă îl cunosc şi îl acceptă. În fond nu face mare lucru. “Casa” lui este lângă un magazin alimentar. Ia de acolo cutii din carton aruncate, pe care le vinde. A găsit soluţia să supravieţuiască...