Nu cred in lesinul lui Berlusconi

Titlul meu ar putea sa intrige. Berlusconi, deopotriva miliardar si politician, a lesinat in vazul lumii intregi. S-a galbejit tot, fiind cat pe ce sa se rastoarne ca o calimara impinsa cu cotul, rasturnand pe jos continutul, presupus dens, al personalitatii sale. Atunci cum sa te indoiesti de lesinul lui Berlusconi?

In urma cu cativa ani, reprezentam A.M. PRESS in grupul ziaristilor (erau de la toate agentiile de presa) care-l insoteau pe Adrian Nastase, premierul de atunci, intr-o vizita intempestiva la Roma. Nastase sosise seara de la Beijing si pleca intr-o vizita neanuntata in Italia. Asa, tam-nisam. stiam ca premierii celor doua tari erau amici, chiar daca politic nu rimau. Vizita a tinut mai putin de o zi si s-a ispravit cu o conferinta de presa. Berlusconi a glumit si ne-a povestit cum l-a sunat el pe Tony Blair. "Tony, stii tu cine e la mine? Prietenul tau..." si i l-a dat la telefon pe Nastase. Sa fi mers premierul Romaniei in Italia numai pentru a vorbi cu Tony Blair din biroul lui Berlusconi? Nu se lega. Ca gazetar harsit am intrebat in dreapta si-n stanga, m-am dat aproape de ziaristii italieni. Berlusconi urma sa se prezinte, chiar in acea zi, la tribunalul din Milano, intr-un proces greu. Cu doua saptamani inainte isi zdrobise adversarii la acelasi tribunal, vorbind singur doua ore. Actorie de inalta calitate. A incheiat spunand ca va fi mereu la dispozitia justitiei, dar in masura in care obligatiile de barbat de stat ii ingaduie. Venirea lui Nastase nu i-a ingaduit. Prietenul bun - nu? - la nevoie se cunoaste!

Lesinul lui Berlusconi s-a petrecut fix cu o zi inaintea unei noi infatisari la tribunalul din Milano. E o cauza grea - frauda, privatizari, tot tacamul. Revenindu-si din lesin, Berlusconi a spus: "Ma voi prezenta la tribunal atunci cand sanatatea mi-o va permite". Ii banuiesc o lunga convalescenta.

Ca si Tony Blair, care a vrut sa se faca actor, Berlusconi este un desavarsit practicant al teatrului in politica. In consecinta, nu cred in lesinul lui Berlusconi, nici chiar daca el este adevarat.

Politica, zic romanii si nu numai ei, este curva. Dar si profesionistele amorului sunt actrite. Trebuie sa dea ochii peste cap, sa zica ah cand nu le vine, sa geama convingator. Presedintele nostru, domnul Traian Basescu, a plans cu lacrimi fizice la inmormantarea politica a lui Stolojan. Astazi, ca Lazar inviat din morti, Stolojan joaca si el teatru. Joaca teatru si minte de ingheata apele. Televiziunile rup in doua filme, dezbateri, pentru a infiltra o poza cu Stolojan, Stoica, Flutur, Turcan. E ca la Revolutie. Fuge Tariceanu cu elicopterul sontac-sontac? A murit - Doamne fereste! - Traian Basescu? Nimic din toate acestea. Platforma a mai descins intr-un catun. E vorba despre platforma SS pe care am poreclit-o astfel acum o luna si ceva, pornind de la numele celor doi initiatori, Stoica si Stolojan, si care, spre surprinderea mea, a prins. Toti se uita in cer patrunsi de o revelatie. Coboara Mesia sau pe franghie insusi Basescu? Par, chiar si Raluca Turcan, personaje istorice, impunse in dos de o misie inalta. Stolojan, care toata viata si-a privit varful pantofilor, cata in sus. Ca un vizionar se uita in tavan si Stoica. Toti sunt actori, toti joaca mediocru. Spre deosebire de ei, Basescu joaca fara cusur. Cel putin pentru publicul nostru. Cei din poza de grup, care salveaza prin dizolvare liberalismul, mint. Unii sunt oameni batrani. Oameni batrani care, dezertand de la profesiile si priceperile lor, se innamolesc intr-un gudron care pute.

Toti stam cu gura cascata de vreo 2 ani atenti sa nu pierdem o secventa sau un act din piesa nesfarsita pe care o regizeaza Traian Basescu.. Ce politician va strecura un pic de sinceritate, o lacrima adevarata in oceanul sarat al plansului care ii ineaca pe multi dintre romani?